logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Maramureşul a cucerit trei menţiuni la Olimpiada naţională de pedagogie şi psihologie PDF Imprimare Email 2549 Afişări
Sâmbătă, 18 Aprilie 2009 05:50

Liceul FerdinandÎntre cele două Sărbători Pascale - cel romano-catolic şi cel ortodox - Sighetu Marmaţiei a avut parte şi de o altă sărbătoare: onoarea de a fi gazda organizării Olimpiadei naţionale de pedagogie şi psihologie. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 14-17 aprilie la Liceul “Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei, în prezenţa unor invitaţi de seamă, precum prof. univ. dr. Vasile Chiş, de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi inspectorul general al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Iolanda Cătineanu. Mariana Pop, inspector şcolar general, a declarat: “Participarea s-a ridicat şi ea la nivelul organizării: 185 elevi de la liceele cu profil pedagogic din 34 judeţe ale ţării, alături de cei 67 dascăli însoţitori, dintre care 33 au făcut parte din comisia centrală de evaluare”. 
Ieri, în sala “George Enescu” a Şcolii de Muzică şi Artă Plastică a avut loc festivitatea de premiere a Olimpiadei naţionale de pedagogie şi psihologie, ocazie cu care cei prezenţi au aflat - unii cu bucurie, alţii cu mâhnire - numele premianţilor şi clasamentul judeţelor la numărul de puncte cucerite. Astfel, pe locul întâi s-a situat judeţul Dâmboviţa, cu două premii I, două premii III şi o menţiune (13 puncte); pe locul doi s-a clasat judeţul Satu Mare, cu un premiu I, două premii II, şi două menţiuni (10 puncte), iar pe locul III, judeţul Vaslui, cu un premiu I, două premii III şi două menţiuni, judeţul gazdă clasându-se pe locul zece, cu trei menţiuni (3 puncte). Menţionăm că dintre cele 34 judeţe doar 25 au primit punctaje.

Maramureşul a fost reprezentat de opt eleve

La Olimpiada naţională de pedagogie şi psihologie, Maramureşul - respectiv Liceul “Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei - a fost reprezentat de opt eleve, dintre care trei au primit menţiuni. Este vorba de Mara Tivadar (clasa a XII-a, proba psiho-pedagogie specială, nota 8,45), Crina Cheşa (clasa a XII-a, psihologie educaţională, 7,50) şi Nicoleta Sacalâş (clasa a XII-a, psihologie educaţională, 7,18).
În ordinea notelor, celelalte cinci participante au fost: Lavinia Mărioara Hotea (clasa a XII-a, psiho-pedagogie specială, 6,80), Mihaela Pisuc (clasa a XI-a, teoria educaţiei, 6,45), Maria Drimuş (clasa a X-a, teoria educaţiei, 6,30), Nadia Popovici (clasa a X-a, psihologie generală, 6,00) şi Felicia Mascaliuc (clasa a X-a, psihologia vârstelor, 3,00). 

Sursa: Informatia Zilei

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact