logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Premieră: compoziţia unui asteroid studiată înainte şi după a cădea pe Pământ PDF Imprimare Email 1364 Afişări
Joi, 26 Martie 2009 07:36

Cercetătorii au studiat până acum compoziţiile chimice a numeroşi meteoriţi şi traiectoriile a numeroşi asteroizi. Dar este pentru prima dată când a fost studiată compoziţia unui meteorit a cărui compoziţie mai fusese măsurată şi când acesta era încă asteroid în spaţiu. Compararea celor două, denumită calibrare, va permite determinarea mai precisă a compoziţiei chimice a celorlalţi asteroizilor din spaţiu şi indirect a originii acestora şi deci a istoriei sistemului solar. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Nature.

Asteroidul 2008 TC3 a fost identificat cu o zi înainte de a se prăbuşi pe Pâmânt, pe 7 octombrie 2008 într-un deşert din Nubia, Africa. Presa nu a fost alertată, căci era un astroid micuţ, care nu prezenta nici un pericol. Cercetătorii au estimat compoziţia sa chimică încă de când acesta se afla în spaţiu. Pentru aceasta, au studiat lungimile de undă ale luminii reflecate de materialul său. Când a căzut pe Pământ, echipe de experţi au fost trimise repede în Nubia pentru a identifica şi colecta resturile astroidului ce devenise meteorit. Acesta explodase la 37 de km altitudine. Au fost găsite aproape 50 de bucăţi.

Articol integral in Stiinta Azi.

Share
Ultima actualizare Joi, 26 Martie 2009 07:46
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact