logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Obiecţiile UDMR privind prevederile, respectiv procedura de adoptare a proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici PDF Imprimare Email 1436 Afişări
Scris de Sighet Online   
Joi, 19 Martie 2009 07:38

Obiecţiile UDMR privind prevederile, respectiv procedura de adoptare a proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Va prezentam in continuare materialul primit din partea deputatului sighetean din partea UDMR:

"Prin adoptarea în data de marţi, 17 martie 2009 a proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, personalul de conducere din  instituţiile deconcentrate nu mai are calitatea de funcţionar public, aceste funcţii fiind politizate.

Prin acest proiect se aduce o gravă atingere legislaţiei, respectiv Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici în sensul de a scoate aproximativ o treime a funcţiilor publici din această categorie, - cu precădera a functionarilor publici de conducere – conferind acestor funcţii un caracter politic accentuat.

Directorii şi directorii adjuncţi ai instituţiilor deconcentrate, care se numesc de acum încolo directori coordonatori, nu vor mai ocupa prin concurs aceste poziţii ci prin numirea de către instituţiile superioare.

Prin scoaterea acestor funcţii din cadrul corpului funcţionarilor publici, se realizează o politizare excesivă, se elimină criteriile de competenţă si un principiu stabilit prin lege, şi anume că aceste posturi se pot ocupa numai prin concurs. Astfel calitatea actului de administraţie va suferi o pierdere gravă.

Se urmăreste în acest mod epurarea politică a celor care din punct de vedere politic sunt înregimentaţi în cele două partide de guvernământ. Din punctul de vedere al comunităţii maghiare acesta constituie şi o epurare etnică, şi totul pentru a satisface clientela politică a celor două partide.

Principiul de carieră a funcţionarilor publici la nivel local a fost încălcat în mod grosolan deoarece cei care intră în administraţia publică - chiar dacă profesional sunt bine pregătiţi - au şansa să acceadă într-un post de conducere numai dacă aderă la un partid politic.

Guvernul actual a decis o decentralizare puternică, dar prin această decizie întăreşte structura centralizată şi dependentă de deciziile politice ale guvernului.

De ce nu a fost adoptat în mod similar acelaşi principiu administrativ şi în cazul instituţiilor judeţene şi locale?

Se face o definire periculoasă a instituţiilor deconcentrate publice în sensul că tot ce nu este instituţie descentralizată şi se află în subordinea instituţiei centrale intră sub incidenţa acestei legi.

Prin suspendarea statutului de funcţionar public pe perioada exercitării mandatului de director coordonator, de fapt se politizează întreaga structură. Prin suspendarea raportului de serviciu, respectiv  a raportului de muncă pe durata executării contractului de management (îndeplinirea  funcţiei politice) se politizează nepermis calitatea de funcţionar public.

 
Aspecte procedurale:

-Legea a fost votată fără respectarea regulamentului Camerei Deputaţilor în sensul că  Biroul Permanent a fost sesizat cu proiectul de lege în data de 11. 03.

-Se fixează ca termen de depunere a amendamentelor 16.03., iar termen de depunere a raportului 18.03.2003.

- Ultima şedinţă a Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic ar fi trebuit să aibă loc în data de 16. 03., aceasta fiind ultima şedinţă când se puteau accepta amendamente.

-Dacă raportul a fost adoptat în data de 12. 03. nu a fost respectat termenul de depunere a amendamentelor,  respectiv 16.03.

- Raportul s-a depus pe 16. 03. iar în data de 17.03 se include pe ordinea de zi a plenului Camerei, nerespectându-se prevederile procedurale, şi anume termenul de 5 zile.

- În plenul Camerei Deputaţilor din data de 17.03. conform înţelegerii liderilor de grup se convocă o nouă şedintă a comisiei pentru administraţie publică conform regulamentului, proiectului de lege întocmindu-se un raport suplimentar.

- In contradicţie cu prevederile regulamentare la ora 14 17. 03. raportul suplimentar este distribuit deputaţilor, urmând a fi discutat ca primul punct al ordinii de zi, ceea ce contravine prevederilor regulamentare cu privire la respectarea perioadei de 5 zile între depunerea raportului şi discutarea în plen.

Mai mult decât atât: aşa cum rezultă din procesul verbal al şedinţei Biroului Permanent, nu s-a stabilit procedura de urgenţă solicitată de iniţiator."

Sursa: Deputat UDMR Beres Istvan

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact