Brânza-i pe bani mulţi, dacă ne uităm pe rafturile magazinelor. Din ce în ce mai mulţi. Dar omul de la ţară, cel care face ca măcar laptele să curgă în această ţară, dacă miere nu-i de unde, se alege cu bani puţini şi pretenţii mari. În schimb, osteneala este covârşitoare. Probabil nu degeaba a ajuns poporul să spună că oricine munceşte de dimineaţa până seara nu mai are timp să facă bani, oamenii simţind-o pe propria piele nu o dată, ci de mult prea multe ori. În Maramureş, ca şi în alte părţi, fiecare început de an aduce aceeaşi problemă, veche de când lumea şi pământul: preţul mic oferit de procesatori pentru litrul de lapte. Anul trecut, ţăranul-producător a cerut insistent cel puţin un leu pe litru, însă s-a ales cu 60-70 de bani şi cu un car de pretenţii (standarde de calitate, consistenţă, parametri, condiţii igienico-sanitare etc.).

La fel s-a întâmplat şi în urmă cu doi-trei şi chiar mai mulţi ani, invocându-se, ca un blestem parcă, apropierea de Uniunea Europeană. În magazine laptele costă mult mai mult, deşi este diluat, semn că procesatorul, domn de la oraş cu afaceri europene, ştie să se vândă, să calculeze costurile de producţie şi să-şi socotească munca, atâta cât o fi ea. Necazul mare este că o parte dintre crescătorii de animale au rămas cu paguba. După ce şi-au predat laptele la agenţii economici, plata, şi aşa mică, a întârziat să apară. Au trecut săptămâni, luni de întârziere şi chiar ani, astfel de firme procesatoare de lapte au dat faliment, iar ţăranul a rămas cu paguba. Puţini au fost cei care şi-au recuperat o parte de bani. Cei care au dat laptele la porci au fost mai câştigaţi, însă după intrarea în Uniunea Europeană, valorificarea porcilor în târguri este interzisă, aşa că numai belele pe capul fermierului maramureşean. “Ne-am săturat de atâtea restricţii europene, nu ştiu ce vor să facă cu ţăranul acum. În industrie nu sunt locuri de muncă, iar la sate şi puţinii bani pe care îi puteam obţine din vânzarea produselor este din ce în ce mai greu de realizat. La târguri restricţii, în pieţe la fel, numai de rău se aude”, spune Nicolae Mureşan din Lăpuş.