logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Profesorii de educaţie fizică şi de limbi moderne nu vor să audă de reducerea orelor săptămânale PDF Imprimare Email 885 Afişări
Sâmbătă, 07 Martie 2009 18:35

Programa şcolară va cuprinde 30 de ore pe săptămână, faţă de 33-37 câte sunt acum

Din anul şcolar viitor, liceenii vor avea maxim 30 de ore pe săptămână. Promisiunea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, de a reduce numărul de ore pe săptămână va fi pusă în aplicare. Acest lucru este reglementat de către noile planuri-cadru pentru liceu, dar o parte dintre măsurile ce urmează să fie luate îi nemulţumeşte pe dascăli.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş, Pavel Filip, spune că reducerea numărului de ore este extraordinară mai ales în ce priveşte elevii, dar recunoaşte că nu se justifică la anumite materii. Până în prezent, cei mai nemulţumiţi par să fie profesorii de educaţie fizică şi limbi străine. Potrivit noii formule, orele de curs care au fost tăiate sunt cele de sport, a doua limbă străină şi o oră din cadrul orelor de cultură de specialitate. Nu s-au făcut modificări la curricula profilului teoretic, la disciplinele trunchiului comun, şi anume cele obligatorii pentru un anumit profil şi specializare, ci doar la profilurile vocaţional şi tehnologic, profesional şi tehnic, de unde au fost scoase orele de sport şi a doua limbă străină din grupul orelor din curriculum la dispoziţia şcolii sau din curriculum la dispoziţia comunităţii locale.

Au mai rămas şi specializări la care a fost lăsat un orar săptămânal de peste 30 de ore, la clasele de balet, coregrafie sau sport, pe motivul că acestea nu solicită în mod deosebit intelectul.
Prin urmare, în anul şcolar viitor liceenii vor avea o singură oră de sport obligatorie pe săptămână. Programa şcolară va fi redusă la 30 de ore pe săptămână, faţă de
33-37 câte au elevii de liceu în prezent.
Decizia Ministerului Educaţiei de a reduce numărul orelor de sport intră însă în contradicţie cu recomandările Uniunii Europene.

sursa:informatiazilei.ro



Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact