Citim despre Vera Moore de pe internet că era o pianistă neo-zeelandeză care l-a ajutat pe Constantin Brâncuşi la corespondenţa în limba engleză. Se spune că ar fi fost secretara lui Brâncuşi vreme de 15 ani. Dar credem că Brâncuşi înţelegea prin secretaire un dulăpior de lemn sculptat manual în care arunca ori păstra scrisorile de peste ocean. În 1934 ea naşte un copil pe care Brâncuşi nu îl recunoaşte. Evident, era un secret; Vera Moore îi atribuie copilului următorul prenume: John Constantin Brâncuşi. Numele Moore. Unul dintre discipolii lui Constantin Brâncuşi purta numele Henry Moore, tot sculptor, care aprecia în 1937: "Brâncuşi este acela care a dat epocii nostre conştiinţa formei pure. Nu este exclus ca între Vera şi Henry să fi fost o relaţie de rudenie îndepărtată. Deci Brâncuşi, destul de macho şi categoric cu Vera Moore îi interzice Verei ca copilul să poarte numele său. În consecinţă, Vera îi atribuie copilului acel prenume, cu promisiunea fermă la insistenţele copilului după ce mai creşte că îi va dezvălui peste ani identitatea tatălui. Un secret tare bine conservat.

            Dar cum s-a născut copilul ? C-tin Brâncuşi era discret şi asemenea unui călugăr. Dar poate foloseau baia comună. De aceea, adesea e nevoie şi de  toaletă de serviciu. Să se fi şters Vera cu un prosopel care avea urmele unei poluţii nocturne ale Maestrului ? Nu ştim. Secretul a fost bine păstrat până la decesul de curând al neozeelandezului, artist fotograf la "Crazy Horse". Să fi fost o răzbunare a Principesei X ? Sau o formă de admiraţie a Verei Moore pentru artistul Brâncuşi ? Optăm pentru ultima variantă.

            Vera a primit un cap intitulat "Prometeu", modelat dintr-un mortar având ca liant un ciment negricios, aflat pe site-ul unei cunoscute case de licitaţii şi pentru că poartă semnătura artistului este evaluat la circa 1,7 milioane dolari. Ceea ce pentru Brâncuşi era un press-papier, iar Vera îl ţinea pe pian, e considerată o operă inestimabilă. Evident e de mici dimensiuni, dar foarte scumpă.

            Comparativ cu Margit Pogány, Vera nu a beneficiat de reprezentări, deci C-tin Brâncuşi nu a fost tare ataşat de caligrafia ei. Iar în seria principesa X, pare că Brâncuşi ar fi fost exploatat de către o Marie Bonaparte devoratoare; Brâncuşi redă ce era central în mintea principesei: un falus erect cu un scrot în partea de jos (la bază). Suficient de obscenă pentru a fi refuzat inclusiv de un salon de artă avangardistă. Seria e tot organică, dar masculină. Totuşi, dintr-un poem al unui suedez trăitor în America, aflăm că e vorba chiar despre un bust cu o coafură modernă, deci nici vorbă de interpretarea anterioară. E vorba de poemul din 1922 al dlui. Carl Sandburg, cumnat al lui Edward Steichen, fotograf, un mare prieten al lui Brâncuşi. (din Revista Brâncuşi Nr. 1/2016, pag. 182).

            Redăm un pasaj din poem: "Brancusi is a galoot; he saves tickets to take him nowhere; a galoot with his baggage ready and no timetable; oh yes, Brancusi is a galoot; he understands birds and skulls so well, he knows the hang of the hair of the coils and plaits on a woman’s head, he knows them so far back he knows where they came and where they are going; he is fathoming down for the secrets of the first and the oldest makers of shapes". No comment.

            Iar dna. Doina Lemny scrie despre faptul că şedinţa Academiei Române din 1951 privea acceptarea dlui. C-tin Brâncuşi în rândul academicienilor şi nu privea donarea operelor de artă către statul român (dar acest lucru nu ar fi rău)....

Scris pro-bono trei noiembrie 2021, trimis la sighet-online, revizuit 11  noiembrie.

Scris de Gheorghiţa N. Dobre şi Valentin-Claudiu I. Dobre din surse scrise şi internet