În anul 1924, C-tin Brâncuşi trăia şi lucra într-o mansardă cu vizibilitate destul de bună (o parte din acoperiş era din geamuri de sticlă pe o suprafaţă extinsă, extrem de mare), aşa după cum se vede din fotografia din articolul-eseu de 40 de pagini al d-nei Anna Chave. Probabil în această mansardă a trăit şi lucrat câţiva ani buni. Dar în cursul anului 1927, o furtună puternică distruge suprafaţa de sticlă, inclusiv poate structura de rezistenţă (caroiajul de lemn al acestei suprafeţe), răvăşind atelierul Maestrului (să fi fost grindină în Paris atunci ? Grindina necesită diferenţe de temperatură, dar cine ştie ? Probabil, un fenomen rar în Paris). Maestrul se mută într-o altă clădire de peste drum, probabil cu condiţii bune (bănuim că tot o mansardă), dar  poate mai strâmtă, deci de dimensiuni mai mici. Din acest motiv, tânărul Noguchi îşi deschide propriul său atelier personal undeva în periferia Parisului.

Venind pelerini itineranţi din America, care îl vizitau permanent, posibil cineva  şi-a exprimat interesul asupra unei lucrări începute şi neterminate de domnul Noguchi. C-tin Brâncuşi i-ar fi atribuit un nume adhoc ("Pasăre tânără" 1928, nume care pare a face legătura cu discipolul său), o finisează, o atribuie amatorului (posibil domnul Burden), primind eventual banii atât de necesari mutării în noul spaţiu. Posibil la proxima întâlnire cu discipolul său, maestrul s-a recompensat cu bani faţă de Noguchi (care avea aceleaşi nevoi ca şi Brâncuşi: de materiale -piatră, lemn, metal-, de unelte -dălţi, ciocane, maşini de perforat şi lustruit, discuri abrazive, etc.-. Era în principiu ideea de a folosi un material de lucru deja început, dar nefinalizat, căruia i se putea acorda o utilitate benefică (salvatoare financiar pe moment).

"Peştele" din 1930 este o lucrare originală care beneficiază de intruziuni de material albicios (sub formă de striaţii) într-o marmură cenuşie şi iată cum un defect de material poate deveni un atuu de capodoperă. Straniu, nu ?

O versiune din 1924 a "Începutului lumii" reprezintă un ou de bronz polişat, culcat (aşezat), pus pe un platou metalic pe un suport de lemn cu alungire curbilinie.

"Himera" din 1918 ar fi o reprezentare de pasăre cu un gol în trup (golul poate un ou sugerând ori reprezentând ? Numai că oul fizic lipseşte. De aici şi denumirea "Himera").

Co-autorul s-a inspirat din Alfred H. Barr- "Cubism and abstract art", Metropolitan Museum of Art, New York 1936 din unele din fotografiile redate acolo, dar şi din alte lucrări.

Tot Alfred H. Barr scrie: "Brâncuşi stands apart. He is the most original and the most important of near-abstract sculptors... Brâncuşi is however never mechanical in his feeling. He is the master of subtlest modulations of surface and is sensitive in the extreme to the various materials, bronze, stone and wood, which he handless with a variety of techniques. Although fis forms sometimes suggest the purity of geometry they are never actually geometrical but usually organic both in name and in shape" (Op. citată, pag. 116. Dl. Barr menţionează şi alţi artişti influenţaţi de Brâncuşi: Arp şi Moore). Destul de măgulitor. Dimpreună cu aprecierile dlui Isamu Noguchi, înţelegem mai bine importanţa Marelui Brâncuşi în fenomenul artistic şi faptul că este dificil de încadrat într-un curent artistic, fiind oarecum distinct prin opera sa (cotată extrem de bine). Evident, Maestrul nu îşi vindea lucrările aşa cum sunt ele estimate astăzi. Cine se luptă pentru lucrările sale la licitaţii ? Marele muzee ale lumii care dacă-şi doresc ceva, vor încerca să obţină. Altcineva cine ? Ce-i mai mulţi dintre noi se mulţumesc cu ceva boabe de orez sau în caz ceva mai fericit, cu emblema frontală a unui autoturism.

Încercarea de a "preţui"  "Cuminţenia pământului" din 1907 din calcar crinoidal ne-a indicat că o operă artistică nu e uşor de vândut. Oricum, semnificaţia lucrării nu este aceeaşi pentru un străin, faţă de un român. Reţineţi: 1907 !

                Scris pro-bono douăzecişidoi octombrie 2021, trimis la sighet-online, cu foarte uşoare revizii în aceeaşi dată.   

Scris de Gheorghiţa N. Dobre şi Valentin-Claudiu I. Dobre din surse scrise şi internet