Prenumele Şeicului Bedreddin Mahmud poate proveni de la numele profetului Mahomed ori din numele tribal kurd Mahmudi, nume tribal care ar fi de asemenea extras din numele profetului (teoretic). Bun, dar numele (ori supra-numele). Aici pare a ne lămuri o traducere din persană. Aceasta aparţine dlui Haralambie Grămescu. Nota de subsol nr. 106 de la pagina 199 indică că numele Badreddin semnifică <luna plină a credinţei> (O mie şi una de nopţi/Alf Layla wa Layla, Volumul 1 Nopțile 1-24, Ed. Erc Press). E îndoielnic că povestea asociată ar istorisi despre Şeic, evident, nu pare a fi nicio legătură.

Dacă ar fi un supranume, ar trebui interpretat ca o formă de respect pentru un maestru teolog. Deci, condamnarea sa a fost motivată politic (urfi), în condiţiile în care emirii dizidenţi susţineau un nou pretendent, iar vocea Şeicului era ascultată.

De ce a preferat să moară Şeicul ? Paradoxal, răspunsul îl aflăm în Noul Testament: <Ci, în vorbirea voastră, Da-ul vostru să însemne DA şi Nu-ul vostru să însemne NU, căci ce este în plus faţă de acestea vine de la cel rău> Matei 5:37). Să existe în Coran un paragraf cu o exprimare apropiată ? Ştim că Profetul Mahomed s-a inspirat din învăţăturile vechi şi noi testamentare, dar în ce măsură ar fi inclus un astfel de pasaj ?

Şi totuşi, limba turcă (limbile turcice în general), indică clar când o informaţie este dobândită [aflată], astfel încât caracterul de adevăr al acesteia este pus din start sub semnul întrebării.

Probabil de la Doamna Maria Voichiţa, boierii moldoveni au prins obişnuinţa de a se duce la Istanbul să-şi ridice caftanele în cap şi să se plângă de toate cele. Doamna le-ar fi spus [posibil, căci nu ştim]: <Duceţi-vă la Înalta Poartă, căci acolo veţi găsi dreptate>.

Iată de ce şi Ianache Văcărescu, nepot al celui decapitat primul în lotul Brâncovenilor, este elogios la adresa unor sultani. Osman al III-lea (1754-1757) era recunoscut pentru spiritul său de dreptate şi mila pentru săraci.

La pagina 10 în Istoria Othomanicească e redat un dialog în care scrie: <Dar când va necinsti pe Împăratu, ce i se cuvine aceluia ?>. Răspunsul a fost: <Trebuie să-şi piarză capul>. <Dar când va îndrăzni a nu cinsti pe Dumnezeu nu trebuie să-şi piarză sufletul ? Fie creştin, fie musulman>. Ori, aceasta i-a zis Şeicull Sultanului: <De ce conducătorul nu se supune lui Allah/ Domnului Dumnezeu ?>.

Deci condamnarea a fost motivată politic, căci altfel nu putea fi justificată.

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet