logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


“MAdC e și despre tine!” - o campanie de colectare de obiecte cu povești, demarată pentru Muzeul Amintirilor din Comunism din Brașov PDF Imprimare Email 124 Afişări
Scris de Sighet Online   
Duminică, 22 August 2021 20:27

COMUNICAT

“MAdC e și despre tine!” este o campanie de colectare a unor obiecte însoțite de povești despre experiențele și trăirile de zi cu zi dinainte de ‘89. Campania este demarată pentru Muzeul Amintirilor din Comunism (MAdC), un nou muzeu care se va deschide toamna aceasta la Brașov și care își propune să prezinte viața cotidiană în România comunistă publicului străin și autohton, într-o manieră inovatoare și personală.

 

Muzeul Amintirilor din Comunism este un proiect pornit de două tinere din Brașov, Alina Beteringhe și Ioana Bejan Roată, care își doresc să pună accentul pe experiențele de zi cu zi ale oamenilor care au trăit în acea perioadă, indiferent de vârstă, ocupație sau statut social. Muzeul va fi administrat printr-o întreprindere socială, iar profitul va fi redirecționat către grupurile vulnerabile de copii care au nevoie de activități și de sprijin pentru a se integra.

 

Astfel, pentru deschiderea muzeului, cele două fondatoare au demarat o campanie de colectare de obiecte și povești, invitând societatea civilă să-și aducă aminte de perioada comunistă și să contribuie la această inițiativă. Toate detaliile privind acțiunea de colectare a poveștilor și a obiectelor se regăsesc pe site-ul muzeului - www.madc.ro, acolo fiind disponibil regulamentul. În plus, pentru persoanele care nu au posibilitatea să trimită textul online, există un număr de telefon care poate fi apelat pentru a intra în legătură cu unul dintre responsabilii muzeului.

 

“Deși uneori istoria este spusă prin vocea unui singur om, ea este creată de oamenii care au trăit într-un anumit moment și de poveștile lor. Pentru mine ideea creării unui muzeu care să adune aceste voci, să le ofere un loc în care să se exprime și să-și spună singuri povestea, așa cum au reținut-o și simțit-o ei, este o provocare pe care am acceptat-o cu bucurie”, afirmă Alina Beteringhe, antropolog și producător de film documentar.

 

Cu ajutorul acestor memorii, MAdC va fi un spațiu dedicat oamenilor și poveștilor lor, un loc unde fiecare își va putea “rosti” istoria personală și va putea scrie o filă din istoria României. Mai mult, ideea creării unui muzeu dedicat vieții cotidiene în comunism a venit și din dorința de a atrage și satisface curiozitatea turiștilor, contribuind astfel la promovarea și la diversificarea gamei culturale pe care orașul Brașov o oferă celor care ajung în vacanță.

 

“Vin milioane de turiști în România și cei mai mulți dintre ei mai au și alte curiozități în afară de Dracula. Istoria recentă a unei țări reprezintă unul dintre principalele puncte de interes pentru vizitatori. Ar fi păcat să nu centralizăm poveștile și obiectele și să nu le expunem. Mai ales că nu ne lăudăm cu o paletă diversă de muzee care să răspundă intereselor turiștilor.

Și nu e doar pentru străini! Și noi românii, prin toate generațiile trecute, prezente și viitoare, avem nevoie de acest muzeu care va fi despre noi și va răspunde la multe întrebări/curiozități…”, afirmă Ioana Bejan, antreprenor.

 

Cartela de pâine, programul de două ore de la televizor, mașina cu numere pare și impare, dar și cana de ulei luată cu împrumut de la vecina de bloc sunt aspecte inedite și interesante pentru turiștii din țări care nu au experimentat niciodată un regim comunist, dar și un punct de interes pentru generațiile de tineri din România care au crescut după căderea comunismului. Astfel, în locul datelor istorice, vizitatorii vor putea descoperi întâmplări și fapte scrise de oameni obișnuiți, care au simțit cu intensitate acei ani.

 

De asemenea, muzeul va fi și locul unde, prin poveștile expuse, cei care îi vor trece pragul vor găsi răspunsuri la întrebări mai ciudate, precum ce este un alendelon, ce este nechezolul sau de ce avem oroare să stăm la cozi? De ce țineau bunicii spray-uri goale în vitrina din sufragerie sau de ce aveam toți câte un pește așezat frumos pe mileul de pe televizor și o balerină grațioasă în vitrină? Toate aceste întrebări își vor găsi răspunsul în poveștile care vor fi expuse în cadrul Muzeului Amintirilor din Comunism.

 

Pe lângă activitatea turistică pe care o va desfășura, MAdC își propune să participe activ la implicarea și includerea copiilor din medii defavorizate în activități culturale și educaționale, prin realizarea unor parteneriate strategice cu ONG-uri și direcții sociale. Astfel, fondatoarele muzeului își doresc să organizeze diferite ateliere pentru copii, dar și să le faciliteze vizitarea spațiului.

 

Totodată, muzeul, care se va deschide toamna aceasta la Brașov, o să fie un punct de sprijin pentru organizațiile non-guvernamentale, urmând ca spațiul să poată fi exploatat pentru diverse activități culturale și sociale organizate de ONG-urile din România.

 

 

Muzeul Amintirilor din Comunism este o întreprindere socială înființată în cadrul proiectului

“Acceleratorul de Întreprinderi Sociale” ID 127384, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 -2020, implementat de Fundația “Alături de Voi” România în parteneriat cu Fonduri-Structurale.ro.

 

 

Parteneri media - Radio Guerrilla, News.ro, Zile si Nopti, Historia, Make a Point, Eva, Benzi Desenate Historia, Romanian Journey, TravelZoom, Uniunea Ziariștilor, Asociatia Jurnalistilor Romani de Pretutindeni, WalkAbout, Asociatia Cultour, Open Doors,

 

 

Parteneri - Asociația Alături de voi, Uniunea Europeană, Primăria Orașului Brașov, Consiliul Județean Brașov


Share
Ultima actualizare Duminică, 22 August 2021 20:34
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact