Întreaga viaţă a Sfântului Antim Ivireanu ridică o serie întreagă de dileme. Şi mai ales sfârşitul trupesc al Domniei Sale.

Ştim că era de origine gruzină, de asemenea era un om extrem de învăţat, erudit chiar. Cel puţin în materie de cunoştinţe lingvistice.

Căzut rob la turci (răpit, robit, vândut), slujeşte pe lângă Patriarhia Ecumenică, acolo este eliberat şi acolo este trecut în monahism probabil. Slujea ca tipograf, învăţând mai multe limbi: greaca, turca, araba. Lucra xilogravură, pictură, broderie.

Era moralizator, fără de tăgadă. Spunea lucrurilor pe nume direct, clar !

Era vorbitor de turcă, deci putea să se adreseze soldaţilor din escorta sa şi să le facă reproşuri moralizatoare. Probabil cunoştea şi elemente din Coran (dar incert). Era o personalitate incomodă sau cum se scrie: <inflexibil îndreptător al moravurilor>.

Unii ar spune neaoş "gură bogată".

În 1712, în urma unui amestec în politică, e pe punctul de a pierde scaunul mitropolitan.  Se apără argumentat în faţa domnitorului Constantin Brâncoveanu, care în final îl iartă pe baza argumentelor aduse.

Era acesta un argument pentru a fi ucis pe drum şi trupul aruncat în apa râului Tundja, afluent al Mariţei în Rumelia ? Duşmanii săi par a fi atât domnul Nicolae Mavrocordat, cât şi demnitari otomani, dar de care nu avem cunoştinţă. Fără ordin explicit, soldaţii turci ar fi suportat consecinţele. Cine să fi dat ordinul de a fi "eliminat" ?

Scris pro-bono astăzi, luni cinci iulie an curgătoriu douămiidouăzecişiunu, cu pioşenie pentru sighet online.

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet