Vladislav II, voievodul ŢR 04.12.1447-15.14 sau 3.07.1456, se plânge de deposedarea sa abuzivă de ducatul Amlaşului prin decizia regelui Ludovic al V-lea Postumul care dăruie cetăţile Tălmaciu, Cetatea Lotrului, Turnu Roşu şi posesiunile aferente saşilor: < nu-I ajunge gubernătoria ţării ungureşti, ci trimete să-mi răpească ocina mea cea adevărată şi ţărişoara mea, Făgăraşul şi Amlaşul şi umblă cu gând rău>. Deci Vladislav al II-lea, nepot de fiu lui Dan al II-lea trebuie să fi fost pretendentul care era ţinut de sibieni ca alternativă la următorul domn, Vlad Ţepeş şi nu Vlad Călugărul, cum am menţionat eronat în articolul <Aprecieri contemporane pozitive la adresa politicii domnitorului Vlad Ţepeş Vodă>, deşi şi domnul Andreescu îl indică pe Vlad Călugărul drept acel pretendent (el accede mult mai târziu la domnie, după decenii de aşteptare).

Sunt opinii că Negru Vodă era făgărăşean, dar e posibil ca el să fi fost originar din Amlaş, opinie practic neverificabilă (teoretic). Retragerea posesiunii este totuşi îndoielnică, dar dl. Ştefan Andreescu de la care am preluat cea mai mare parte a informaţiilor din lucrarea Domniei Sale <Vlad Ţepeş> indică ca motiv unul de natură economică: Vladislav al II-lea aliniază moneda ŢR la sistemul asprului turcesc, după pacea turco-ungară din 1451.

Deci, până la urmă, chestiunile în dispută erau tot de natură economică şi se vede că atribuirea dreptului de a bate monedă proprie la o hereghie din Ardeal lui Vlad Dracu de către regele Sigismund de Luxemburg a fost o îngăduinţă otrăvită. Deci era posibilă nu numai specula, ci şi subminarea politicii economice a ŢR în acest mod (economic).

Vladislav al II-lea era din partida dăneştilor, dar avea aceeaşi problemă ca şi drăculeştii.

Vlad Ţepeş duce doi ani succesivi haraciul la sultan, depunând probabil şi jurământ de credinţă, dar apoi ia armele în mână (căci nu mai avea de unde să dea).  Ştefan Andreescu arată că cedarea cetăţilor amintite către saşi avea ca scop stoparea incursiunilor turce în Ardeal (trecând prin Valea Oltului practic nestingheriţi) şi deci protejarea oraşului Sibiu. De aceea, trebuie să vedem că sibienii erau mai puţini interesaţi în practicarea speculei în ŢR, căci pericolul turcesc îi ardea mai tare, faţă de braşoveni şi bârsani, care erau mai speculativi şi mai nepăsători. Pretendentul aflat în Amlaş cedase cu de la sine putere venitul unor vămi unor nobili saşi, susţinători ai săi.

O altă chestiune: Vlad Ţepeş asculta pare-se toate plângerile care i se aduceau, dar în caz de nedevăruri reacţiona extrem de violent; cumpără de la braşoveni toată marfa atunci când aceştia se plângeau că nu pot să vândă nimic (la un iarmaroc organizat), dar când se întorc iute cu altă marfă, îi acuză că <sunt răi şi tâlhari> şi îI trage în ţeapă. Fără alte comentarii.

Conicarul turc Orudj bin Adil (o sursă importantă de informaţii) îl numeşte <afurisitul Dracula-oglu, Kazîklî>, adică Ţepeş, fiul lui Dracu, cu epitetul afurisit. Ceea ce indică totuşi că Vlad, ca şi Radu cel Frumos erau copii de suflet ai sultanului Murad al II-lea şi că posibil Vlad Kazîklî menţinea legături şi cu unii bei sud-dunăreni.

Politica e tare ciudată !

Până la urmă, cine avea mai multă dreptate: Vlad Ţepeş sau Radu cel Frumos ? Care a fost mai mare patriot ? Căci Vlad Kazîklî dorea să facă multe cu dreptate, dar ieşea rău. Există un text slav numit Skazanie o Drakule voevode, care relatează unele evenimente, dar nu în ordine cronologică (redactată de Efrosin, pe la 1490). Manuscrisul a fost găsit la mănăstirea rusă Chirilo Belozersc şi publicat în 1929. Sunt mai mult întâmplări anecdotice. Scrie <aşa de mult ura răul în ţara sa, că dacă săvârşea cineva vreun rău, hoţie sau tâlhărie sau minciună sau nedreptate, Acela nu era chip să rămână viu>. Lângă o fântână cu apă bună s-a pus o cupă de aur. Cupa a rămas neatinsă, căci nimeni nu a îndrăznit să o ia. Tot restul istorisirilor sunt extreme de interesante şi sunt rezumate de domnul Andreescu în lucrarea amintită.

Se pare că şi Mircea, fratele mai mare (primul născut al lui Vlad Dracu) era destul de dur (trăsătură de familie), căci el este prins şi îngropat de viu de locuitorii din Târgovişte (probabil la instigarea unor boieri drept răzbunare ?).

Chestiuni greu de înţeles astăzi...  

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet