Din RI serie Nouă, Tomul XXV, no.3-4, mai-august 2014, pag. 213-233, semnat de domnul Şerban Papacostea şi intitulat "Ţările Române- emergenţă şi cristalizare statală. Istorie şi geopolitică: geneza statului în trecutul românesc", deducem că Hanatul Hoardei de Aur şi expresia ei politică locală, mini-hanatul din Bugeac au avut mai degrabă un rol pozitiv în contrabalansarea puterilor maghiare şi polonă, până la emergenţa sultanatului otoman şi în constituirea principatelor medievale române, dar şi în conservarea identităţii lor politice distincte şi naţionale, aflate sub o continuă presiune maghiară, bulgară, turcă (ŢR), respectiv polonă/ruteană, maghiară, turco-tătară (Moldova).

Iată de ce memoria populară îl înregistrează pe principele din Bugeac numit Atlamos (Othlamos), cumnat al hanului din Sarai probabil drept Toma Alimoş, "boier sau haiduc din Ţara de Jos" (a Moldovei). El cade într-o luptă cu valahii principelui Nicolae Alexandru, fiind capturat prizonier şi executat prin decapitare (pare-se pe la anul 1345).

Probabil este momentul de expansiune al ŢR spre gurile Dunării şi Marea Neagră, cu controlul unor cetăţi de pe Dunăre, unele preluate poate de la negustori genovezi (Chilia Veche ?).

Se pare că şi principii transilvani (Ladislau Khan, probabil acel Laszlo craiul de la Semion Dascălu ?) şi comiţii secui încearcă o expansiune spre Dunăre şi mare, în detrimentul celor din Bugeac, care nu rămâne fără contra-riposte. La fel, insuficient documentate. Într-o perioadă de incipienţă a statului moldav, posibil în conjuncţie cu ŢR, deci tot spre anul 1345 (căci o sursă maghiară pare a-l menţiona pe Atlamos/Othlamos drept cumnat al hanului cel mare din Sarai). Despre ampla ofensivă anti-tătară (de la Halici până la Dunăre) a mai scris Matei Cazacu, tot în Cahiers Balcaniques 21, pag. 104-105, în anul 1994.

Totuşi, deşi reduse pe moment la "tăcere", incursiunile celor din Bugeac nu vor înceta în viitor.

Cu complicitatea marilor boieri din ŢR ei vor face incursiuni până în Serbia şi banatul Timişoarei, având cale liberă atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, prin lunca fluviului. Iar cu complicitatea boierilor din Moldova, au cale liberă spre graniţa cu Polonia, staţionând pare-se la sud de Fălticeni, unde o măgură pare a purta amintirea lor: Dealul Tătăruşilor. La fel, ei circulă nestingheriţi şi chiar neştiuţi prin lunca Siretului, staţionând ziua pe teritoriul Moldovei şi atacând noaptea localităţile de graniţă ale Poloniei. Iar spre Ardeal trec prin pasurile carpatine fără stavilă practic, staţionând în paerioade de inter-regnum şi câţiva ani (odată circa 2 ani) în estul Transilvaniei. Astfel că tentativele de partajare ale Moldovei între Polonia şi Ungaria rămân doar la statul de intenţie şi discuţii regale. Dacă nu ar fi cooperat, ŢR şi Moldova riscau contra-riposte mult mai dure.

Nu este exclus ca Bugeac să fi fost o zonă de multilingvism şi de confluenţe etnice, căci nu excludem ipoteza ca cei stabiliţi în Bugeac să nu fie numai nogai, ci şi un amestec complex tătaro (mongolo-)-ardelean-valaho-moldovenesc şi iată de ce: putem citi numele Cantemir şi drept Kant-emir (aliaţi-confederaţi din zona Rodna metisaţi în timp ?) ori Temir-khan (cum ar fi mai normal). Evident, doar o presupunere... Căci cei mai mulţi din colonia germană Rodna au ajuns probabil în Asia (predominant în zona Kirghiză ?). Dar dacă s-ar fi şi metisat oare ori în Bugeac, ori pe Volga ?

În această nouă perspectivă, Bugeac pare un ţinut locuit predominant de "cholo" (metişi multilingvi: "ai noştri, ca şi ai voştri". Căci ei sunt reduşi adesea la tăcere, dar niciodată lichidaţi complet). Iar mini-hanatul de acolo, drept un stat semi-valah (ori cel puţin cooperant sau tributar), aflat sub oblăduirea Hanatului Hoardei de Aur în numele căruie acţiona de fapt politic şi militar. Ei trebuie priviţi drept jandarmi (sau oarecum justiţiari), având un rol de control militar, de presiune politică şi fiind poate şi o sursă de mercenariat .

Acestea sunt mai degrabă supoziţii şi nu afirmaţii total argumentate.

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet