logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Manifestare de suflet la Clubul Salariaţilor CFR Iaşi de la Râpa Galbenă PDF Imprimare Email 49 Afişări
Scris de Sighet Online   
Luni, 26 Aprilie 2021 16:39

Pe 23 aprilie 2021, Clubul Salariaţilor CFR Iaşi, Asociaţia Filateliştilor Feroviari din România şi Comitetul de Iniţiativă pentru Înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor Iaşi  au organizat o manifestare culturală cu ocazia Zilei feroviarilor şi a Anului european al căilor ferate. În cadrul manifestării care a fost găzduită de sala de spectacole a Clubului Salariaţilor CFR de la Râpa Galbenă din Iaşi a fost prezentat publicului un amplu mesaj, după cum urmează:
"Declararea Zilei Feroviarilor în fiecare an în data de 23 aprilie, constituie o recunoaştere a contribuţiei însemnate la dezvoltarea României depusă de cei care au activat sau activează în prezent, în sistemul de transport pe calea ferată.

Activitatea din toate specialităţile domeniului feroviar s-a desfăşurat pe baza unei înalte pregătiri profesionale, a unui nivel ridicat de disciplină la locul de muncă, a unui înalt spirit de sacrificiu.

De la începutul activităţii pe primele linii construite pe teritoriul ţării, în zilele noastre şi în viitor, calea ferată a fost denumită şi va fi „armata a doua a ţării” !

Greutăţile inerente începutului unei noi activităţi complexe cum este cea din domeniul feroviar, au fost învinse prin dăruirea tuturor celor care au muncit la timpul respectiv. Dificultăţi au fost şi în cei peste 165 de ani de transport feroviar pe teritoriul ţării noastre datorită crizelor economice şi financiare, datorită fondurilor limitate ce se puteau aloca domeniului în raport cu cerinţele dezvoltării.

Nu vom  uita sacrificiile personalului feroviar în cele două războaie mondiale, cinstind jertfa celor căzuţi pe câmpul de luptă sau la locul de muncă. Să marcăm aceste jertfe cu alte însemne pe lângă puţinele monumente care s-au realizat până acum.

Există lucrări de istorie feroviară referitoare la unele perioade de activitate dar insuficiente pentru a ne da o imagine de ansamblu. Sunt condiţii pentru a se desfăşura o muncă de cercetare după documentele din arhive pentru a se elimina din lucrările scrise până acum, confuziile, erorile, ce se mai găsesc, pentru a se completa cu obiectivitate istoria din perioadele în care lipsesc astfel de lucrări.

Ilustrarea unor perioade de activitate este realizată prin piesele, obiectele, lucrările declarate ca patrimoniu naţional sau muzeal. Dar sunt insuficient cunoscute, unele şi puţin întreţinute. Modul cum sunt expuse până în prezent şi posibil de vizitat, nu este ceea ce este de dorit.

Prin Legea 244 / 2018 s-a aprobat înfiinţarea Centrelor Muzeale al Locomotivelor şi în spiritul acestei legi, s-a înfiinţat Comitetul de Iniţiativă pentru crearea unui astfel de centru la Iaşi. Printre acţiunile întreprinse, s-a adus la cunoştinţă forurilor competente posibilitatea realizării centrului muzeal feroviar şi s-au organizat două spectacole şi expoziţii pentru public, în scopul de a atrage susţinători a acestei idei. Totodată, s-a organizat strângerea şi colectarea prin donaţie a lucrărilor de istorie feroviară, piese de material rulant, de comunicaţie şi semnalizare feroviară, tablouri, documente, acte, planşe, hărţi, fotografii, vechi şi noi. S-au deschis discuţiile între conducerile unităţilor feroviare pentru stabilirea terenului unde se vor expune exemplare de material rulant – locomotive şi vagoane, ansamble şi instalaţii din toate specialităţile.

La Clubul Salariaţilor C.F.R. – Râpa Galbenă, unde este sediul Comitetului de Iniţiativă, sunt expuse într-o sală devenită neîncăpătoare, multe piese, lucrări, documentaţie, tablouri, hărţi, fotografii, primite prin donaţie cu care se vor organiza expoziţii la aniversarea unor evenimente din viaţa feroviarilor.

Invităm oricare persoană care are astfel de piese, să le doneze pentru patrimoniul viitorului Centru Muzeal al Locomotivelor din Iaşi. Donaţia se consemnează printr-un act care rămâne în arhivele centrului muzeal. Pentru donaţie, se va adresa domnului profesor Paul Zamfir – directorul Clubului Salariaţilor CFR – Râpa Galbenă direct la sediu sau la telefon 0232 217 797 – program zilnic între orele 9 – 16.

Declararea anului 2021 ca an european al căilor ferate este o dovadă a importanţei care se acordă acestui sistem de transport pe plan interna]ional care a fost în declin în perioada anterioară, datorită contribuţiei la diminuarea semnificativă a poluării atmosferice, posibilitatea realizării unor vehicule cu viteză mare de deplasare şi reducerea duratei de transport faţă de transportul auto şi naval.

Şi reţeaua de cale ferată din ţara noastră va trebui să se alinieze la standardele europene privind infrastructura şi suprastructura pentru a-şi aduce contribuţia la realizarea acestor prevederi.

Adresăm felicitări tuturor feroviarilor pentru munca depusă şi să se bucure de noi condiţii de muncă, pentru îmbunătăţirea traiului în familie şi societate !".

Semnatarii acestui mesaj ceferist au fost  prof. Paul Zamfir (directorul  Clubului Salariaţilor C.F.R. Iaşi), ing. Gabriel Mărgineanu (preşedintele Asociaţiei Filateliştilor Feroviari din România) şi ing. Petru Naslău (preşedintele  Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor Iaşi).
A mai fost prezentat şi Raportul de activitate pe trimestrul I / 2021 în realizarea  Centrului Muzeal al Locomotivelor Iaşi. La finalul întâlnirii de la Iaşi, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Ziua Feroviarilor, din 23 aprilie 2021, participanţii din Iaşi, Bucureşti, Teiuş şi Dej au redactat o scrisoare de mulţumire către Adrian Covăsnianu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pentru susţinerea muzeisticii feroviare din România. Mesajul a fost semnat de oameni importanţi din lumea ceferiştilor şi nu numai, precum Mircea Dorobanţu, Marcel Oţoiu, Mircea Dragomir, Florin Nan, Dumitru Plăvan, Paul Zamfir, Petru Naslău, Gabriel Mărgineanu, Florin Vornicu, Iulian Trufanda, Costel Gugeanu, pr. Ioan Olăeru, Ionel Iacob, prof. univ. dr. ing. Florin Leon (fiul regretatului ing. Timotei Leon, primul preşedinte al  Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor Iaşi), Mihai Ghenghea.

Cei prezenţi la manifestarea de la Clubul Salariaţilor CFR Iaşi au făcut însemnări de suflet şi în cartea de onoare  a  Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor Iaşi. Printre ei s-a aflat şi actualul director al CENAFER Bucureşti, (Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară) ing. Mircea Dorobanţu, un mare iubitor al muzeisticii feroviare.

La Iaşi, două locomotive de epocă, pentru calea ferată îngustă,  au fost deja expuse în curtea CENAFER de la Podul de Piatră (fostă Moara Bălaia).


Ing. DAN TEODORESCU

Membru al Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor Iaşi


Share
Ultima actualizare Luni, 26 Aprilie 2021 16:46
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact