logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Românii din dreapta Tisei, victime ale unei legi a învăţământului profund antieuropene PDF Imprimare Email 939 Afişări
Scris de InfoMM.ro   
Joi, 14 Septembrie 2017 12:29

De câte ori merg în Ucraina (de fapt în cele două treimi ale Maramureşului istoric) ai noştri (de acolo!) mă întreabă: “Ce aţI făcut şi ce faceţi voi, adică țara, pentru noi?”.
 
Chiar aşa! Ce am făcut noi pentru ai noştri? Nimic.
 
Culmea e că până şi azi, mai exact în patru septembrie a.c., apărând o lege a învăţământului absurdă, adoptată de Parlament şi (încă) nepromovată de preşedintele Petro Poroşenko, care ar afecta profund învăţământul în limba română din Ucraina, MAE (al nostru, nu-i aşa?) îşi manifestă îngrijorarea!
 
Poate o fi o cutumă a diplomaţiei clasice asta cu “să-ţi manifeşti îngrijorarea”… numai că trăim în “vremuri noi şi mizerabile”, drept care MAE era cazul să ia atitudine apăsat!
 
Maramureşenii aflaţi (dincolo de Tisa) în Solotvino, Apşa, Biserica Albă ş.a.m.d. privesc cu stupoare la politica ţării lor, a locului unde-şi au rădăcinile şi tradiţiile şi limba (pe care le păstrează, de altfel, cu sfinţenie!).
 
Nu aşa îţi aperi românii trăitori în afara graniţelor când e în pericol învăţământul în limba maternă! Nu e suficient ca România să fie îngrijorată!
 
E de văzut cum va reacţiona Ungaria lui Orban, deoarece ungurii trăitori în Ucraina sunt la fel de ameninţaţi ca românii!
 
Legea asta cu buclcuc trecută cu inconştienţă prin Parlamentul de la Kiev introduce sistemul de 12 clase (nu e rău!) dar tragedia antieuropeană începe cu articolele de lege care urmează: se desfiinţează sistemul de învăţământ în limba maternă pentru cetăţenii ucraineni de alte etnii, sistemul educaţional urmând a se desfăşura doar în limba de stat din Ucraina.
 
E o formă de a lichida inclusiv şcolile în limba română. Sistemul acesta de învăţământ urmând a se introduce etapizat pe parcursul câtorva ani. Începând cu 1 septembrie 2018 ar urma să se desfăşoare “reforma claselor primare şi grădiniţelor pentru copii”, predarea materiilor în limba română funcţionând doar pentru clasele primare, 1-4. De la 1 septembrie 2022 “reforma” va apărea în învăţământul mediu iar în anul 2027 clasele superioare vor beneficia de această lege a imposturii.
 
Rămân doar fundaţii care vor putea promova învăţământul în limba română şi grupe speciale pentru minorităţi.
 
În Ucraina trăiesc câteva sute de mii de români. Noi, ca maramureşeni, avem maramureşeni trăitori în Ucraina, ceteţeni ucraineni de etnie românească. O lege ca asta pe care am prezentat-o ar fi trebuit să stârnească o furtună (inclusiv) mediatică. Aproape nimic nu s-a întâmplat! Doar nepăsare şi îngrijorarea MAE! Stupid – impardonabil – de necrezut!
 
În anul 2018, de Centenarul Unirii, există pericolul ca legea să se aplice în Ucraina, neantizând românismul de acolo.
 
E un soi de cadou otrăvit pe care Kievul e pe cale să-l facă României Centenare! Întrebarea pe care ne-o pun maramureşenii din Ucraina când ne întâlnim cu ei, ”Voi ce aţi făcut ori faceţi pentru noi?”, are un răspuns ruşinos pentru MAE şi ţară: “Nimic!”
 
 
SURSA: InfoMM.ro

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact