La casuta părintească, 
Unde vin din când în când, 
Stă pe prispa mama dragă, 
Femeie si suflet blând

Oamenii vorbesc prin sat, 
C-ar fi albă pe la tâmplă, 
Ca obrazu-i e brăzdat, 
Si abia de mai mănâncă!

Că ochii-i sunt mai adânci, 
Si spatele-ncovoiat, 
Ca de-atatia ani ce poartă, 
Trupul i s-a subţiat.

Si chiar dacă vremea trece, 
Si-a îmbătrânit nitel, 
Pentru mine insa mama
E tânără, e la fel!

Nu existã ochi mai calzi, 
Si nici inimă mai mare, 
Ca si cea a unei mame
Ce stă si priveste-n zare.

Isi aşteapt-ai săi copii, 
Sa-i mai treac-odata pragu', 
Ca sa-i strângă iar in brate, 
Sa-i mângâie cu tot dragu!

Iar copiii-n lumea mare, 
Ocupati, de bună seama, 
Isi aduc aminte rar, 
Cum le mai arată mama...

Insa timpu-i nemilos, 
Si alearga intr-o goană, 
Apoi vine ziua-n care
Mama ramane-o icoană....