logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


La Palatul Cultural s-a deschis programul manifestărilor dedicate aniversării a 690 de ani de la atestarea orașului Sighet PDF Imprimare Email 792 Afişări
Scris de Sighet Online   
Joi, 18 August 2016 12:00

La Palatul Cultural din Sighetu Marmației s-a deschis programul manifestărilor dedicate aniversării a 690 de ani de la atestarea scrisă a orașului Sighet și a fost vernisată expoziția pictorului Ioan Muntean.

Suita manifestărilor dedicate aniversării a 690 de ani de la atestarea scrisă a orașului Sighet, a fost inaugurată prin evenimentul artistic DIALOGUL ARTELOR, la Palatul Cultural din Sighetu Marmației. Cuvântul de deschidere a fost rostit de ing. Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației. Managerul centrului cultural, Spiridon Pralea a vorbit despre importanța evenimentului și programul manifestărilor ce vor avea loc în următoarele zile la Sighetu Marmației.La realizarea momentului artistic au participat membrii Cenaclului de pictură SIGRAT, ai Cenaclului literar de la Centrul Cultural, și solista Ileana Matus acompaniată de Ioan Bondrea-vioară și Ioan Pleș-orgă. Au citit poezii din creațiile lor poeții: Vasile Muste, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Antonia Luiza Zavalic, Ioan Hotea, Dorel Bizeu și Doina Rândunica Anton(președinta Cenaclului literar). Cu acest prilej a fost lansată publicația FOAIA LITERARĂ și de informații culturale (numerele 1 și 2), a Cenaclului literar al Centrului Cultural.

În cadrulevenimentului a fost vernisată expoziția în care artistului Ioan Muntean, aduce în pictură formele ancestrale din zona Maramureșului și nu numai, într-o manieră de expresie contemporană. Despre pictor și creațiile sale au vorbit: artistul dr. Ioan Marchiş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Maramureş și prof.dr. Ioan Dorel Todea (moderatorul evenimentului).
Născut la 23 octombrie 1978 în Sighetu Marmaţiei, Ioan Muntean este absolvent al Universităţii de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere, secţia Pictură. A participat la numeroase expoziţii și concursuri de artă: Anuala Artelor 2008, 2009, 2010, 2011, 2012; Saloanele Sighetene 2008, 2009; Expoziţie personală, Sala Radio Sighet „Zumzet citadin” 2009; Expoziţie itinerantă Ungaria, Polonia, Slovenia, România, Saloanele sigetene vară-iarnă- 2010, 2011, 2012;, 2014, 2015, Ziua artistului plastic băimărean 2010, 2011, 2012; Tabăra Naţională de Literatură şi Arte Plastice „Archeus”; Salonul de iarnă Sighetu Marmaţiei.
A obţinut câteva premii importante: Premiul pentru Autenticitate, 2011, Tabăra „Archeus”; Marele Premiu pentru Arte Plastice, 2012, Tabăra Archeus; Premiul II la concursul de artă „Gheorghe Chivu”. Este profesor de arte plastice la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighet. 
În tablourile lui Ioan Muntean culorile sunt cele care trezesc senzaţii, idei, reprezentări în propria noastră viziune. Pictura lui Ioan Muntean, îndepărtează din imaginea plastică elementele lumii vizibile, redate prin arta figurativă, şi aşează în locul lor un sistem de semne, linii, pete, volume, ce exprimă, în formă pură, acţiunea raţionalităţii şi sensibilităţii artistului. 
Formele geometrice de pe cămăşile şi costumele populare sau de pe porţile maramureşene sunt o sursă de inspiraţie pentru pictor. 
Arta lui Ioan Muntean este o reinterpretare a celei tradiţionale; pictorul îşi trage seva din semnele şi motivele ancestrale maramureşene, creând lucrări pline de semnificaţii. El creează forme postmoderne: descompune formele geometrice tradiţionale şi le recompune într-un propriu spectru psihologic, construind structuri în acelaşi timp tradiţionale şi moderne.
În picturile lui Ioan Muntean regăsim structurilor geometrice populare, pe care le recompune într-o arie stilistică modernă şi postmodernă, reuşind să creeze sensuri noi, dar şi forme noi, spectaculoase. În ciuda faptului că lucrează cu structuri primordiale, tradiţionale, cromatica lui e arareori sobră sau redusă, ci este explozivă şi spectaculară, creând adevărate vârtejuri de nuanţe şi culori.
Artistul plastic dr. Ioan Marchiş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Maramureş spunea despre Ioan Muntean: ”Nobleţea operelor lui reiese din această lume sincretică, între tradiţional şi modern”, este „un artist complet, clasic şi modern în acelaşi timp, extrem de interesant”, care „va produce surprize plăcute în viitor”.”El este ancorat în simbolurile abstracte, în geometria naturală a Maramureşului, inspirat de motive geometrice, de semnele abstracte de pe porţi, cămăşi, costume populare, de pe ceramică”.
Ioan Muntean se declară un artist postmodernist, lucru demonstrat de acesta și în pictură și în sculptură, confirmând ideea centrală a postmodernismului că problema cunoașterii se bazează pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul, chiar dacă este diversificat și polimorfic, începe invariabil din chestiunea cunoașterii, care este deopotrivă larg diseminată în forma sa, dar nu este limitată în interpretare. 
Desigur, Ioan Muntean este un artist tânăr aflat în perioada căutărilor, a descatuşării sentimentelor, dar este posesorul unor tehnici bine însuşite, care în mod sigur pe parcursul anilor, pe parcursul îmbogaţirii experienţei de viaţă şi a celei artistice, a lărgirii tematice, ne va oferi noi bucurii. 

Prof. dr. Dorel Todea


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact