logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Festivalul Drumul lung spre cimitirul Vesel îi aduce pe Nicu Covaci, Grigore Leșe, Subcarpați și mulți alții la Săpânța și Bradova PDF Imprimare Email 1170 Afişări
Scris de Sighet247.ro   
Joi, 11 August 2016 20:36

În cursul zilei de 10 august a.c., Peter Hurley, organizatorul Festivalului „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, a susținut o conferință de presă în Sala de ședințe a Primăriei municipiului Sighet, ocazie cu care a fost anunțat programul Festivalului.

Spre deosebire de edițiile anterioare, în anul acesta Festivalul se întinde pe o perioadă de șapte zile și în mai multe locații: 63 de sate din Maramureș.
 
Festivalul debutează încă de pe 13 august când, din Gara de Nord din București, la ora 18:00 va pleca înspre Sighet un tren special al Festivalului (atașat la trenul InterRegio București - Sighet), care va avea în compunere vagoane de dormit, vagoane de clasa I și un vagon restaurant, toate la dispoziția turiștilor care vin din capitală. Atmosfera în tren va fi întreținută de frații Bența și de către alți artiști.
 
Deschiderea oficială a Festivalului se va face în data de 14 august a.c. și se va încheia pe data de 20 august a.c., timp în care în cele 63 de sate se vor organiza evenimente legate de viața de zi cu zi și obiceiurile satului.
 
În cadrul Festivalului se va organiza „`Școala de vară Moș Pupăză`, în memoria lui Pătru Godja (Moș Pupăză), din Valea Stejarului. Este o săptămână de cursuri, activități pedagogice în satul lui natal cu o extensie la Săpânța”, a declarat în conferința de presă Peter Hurley.
 
În comuna Bârsana, pe dealul „Bradova” vor avea loc patru concerte, pe parcursul a patru zile consecutive, începând cu data 17 august astfel:
 
- Miercuri, 17 august:
* Nicu Covaci și conceptul Arhaic Rock, cu Adrian Naidin (violoncel, voce), Maria Casandra Hauși (voce), Roxana Zanga (baterie, percuție) și Florin
Manca (fluier). În deschidere, va urca pe scenă trupa Ad Hoc.
 
- Joi, 18 august:
* „Subcarpați sub lună plină”. La intersecția dintre muzica tradițională profundă și cea urbană electronică, Subcarpații sapă adânc pentru a atinge cerul. Cu un nou album programat pentru lansare în august, acesta este concertul anului. 
Joi vor urca pe scenă și legendarul Mircea Florian împreună cu DJ Vasile și multi instrumentistul Andrei Dinescu. 
 
- Vineri, 19 august:
* ”Grupul Iza”, în fruntea mișcării de muzică tradițională din Maramureș încă din 1986, își invită prietenii și fanii la o petrecere Maramureșeană fără precedent.
 
- Sâmbătă, 20 august:
* „Grigore Leșe și invitații săi”. Liderul de necontestat al mișcării de muzică tradițională din România, Grigore Leșe încheie seria concertelor Sus pe Bradova și ne aduce înapoi la originile muzicii pastorale, împreună cu Olga Podobinschi (pian), Mihaela Pletea (soprană), Maria Chifu (fagot).
 
Autoritatea locală sigheteană pune la dispoziție în mod gratuit și după un program mijloace de transport din și înspre Sighet pentru turiști pentru evenimentele din Valea Stejarului și pentru concertele de la Bârsana.
 
Turiștii pot obține informații suplimentare la centrele de informare turistică din Sighet (vizavi de fostul cinematograf) și din Bârsana (Căminul Cultural) sau de pe site-ul oficial al Evenimentului www.drumullung.ro.
 
SURSA: Sighet247.ro

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact