|
Atunci când s-a vorbit prima dată despre un drum de legătură între Ţara Lăpuşului şi Valea Izei, variantele erau Băiuţ – Botiza, Groşii Ţibleşului – Botiza, Groşii Ţibleşului – Ieud sau chiar Groşi – Baicu – Dragomireşti, printr-o galerie de mină părăsită.
S-a ales varianta Botiza – Groşii Ţibleşului şi bine au făcut. Totul a mers perfect până la... execuţie, în pur stil românesc, deşi ne amintim şi discuţii referitoare la licitaţii şi la firmele alese, recompensate pentru pierderea altor licitaţii de drumuri celebre. Ne referim la Baia-Sprie – Bârsana, altă pată pe obrazul Maramureşului. Până la urmă, drumul nostru între ţările Lăpuşului şi Maramureşului s-a realizat, e gata şi circulabil.
Primarul din Groşii Ţibleşului, Nicolaie Burzo, e încântat de drum, chiar şi unde a avut probleme preferă să tacă şi să se bucure. Îl ia ca pe o victorie personală. Ba a făcut de-a lungul traseului său un „Drum al Crucii”. De cealaltă parte, primarul nu numai că nu e încântat, dar îl consideră o povară. Florea Poienar a moştenit drumul cu probleme, cu un constructor recalcitrant, cu care a ajuns în instanţe şi la blocări de conturi.
Cel mult trei maşini pe zi circulă pe aici
Drumul în sine e periculos... L-am traversat recent, în perioada ploioasă. Pe partea Botizei, sunt alunecări de teren ce vin până în drumul intercomunal, sunt şi căderi de pietre, drumul e îngust, iar refugiile sunt puţine, minuscule. Altfel spus, nu se întâlneşte acolo nici măcar TAF cu FAT, darămite TIR cu camion sau autobuz. La fel de adevărat e că de-a lungul întregului traseu am întâlnit o singură maşină. O spun şi forestierii din zonă, care ne cer să nu le dăm numele...
„Maximum trei maşini pe zi trec pe-aici. TAF-uri da, amu’ ce să zic, aşa e. Pe noi ne ajută. Mai mult maşini cu lemne trec decât de celelalte. Nu-s turişti că nu prea ştie lumea de drum, nu a anunţat nimeni că-i gata, şi care ştie de el se teme că-s utilaje. Da’-l cam strică maşinile grele, îţi vedea în câţiva ani...”.
Drum strategic, fără miză
Ca frumuseţe, traseul Botiza – Groşii Ţibleşului e impresionant, declasează până acum cel mai frumos traseu auto al nostru, Cavnic – Băiuţ. Ca utilitate... ne abţinem. Încă n-a câştigat nimeni de pe urma drumului, nici industria, nici turismul, decât forestierii. Tot aici am aflat ce legătură fină, insesizabilă, e între râurile mari şi celebre ale Maramureşului: teoretic, Iza şi Lăpuşul sunt înfrăţite de faptul că cei mai importanţi afluenţi vin de aici, de pe Minghet, din munţii Ţibleş. Iza are apele Baicu şi Botiza, plus Sasu, Lăpuşul are apa Ţibleşului care se uneşte cu Lăpuşul ce vine tot de aici, de la Băiuţ din munte.
Pe partea Groşiului, asfaltul e deja decapat şi reparat, semn că s-a distrus o dată deja. Aici sunt la tot pasul parchete şi exploatări mici şi mari. Deşi panta e mai lină, şi aici sunt câteva alunecări de teren. Pe de altă parte, se vede oarecum şi diferenţa de abordare a celor două autorităţi locale.
Dacă la Botiza s-a pus din start problema închiderii oficiale a drumului din toamnă până în primăvară, nefiind nicio miză, pe partea Groşilor sunt două locaţii de microhidrocentrale, funcţionale, au apărut circa 10 case de vacanţă şi vile, unele cu bălţi de peşte, mai sunt stâne, de asemenea exploatări forestiere. Deocamdată însă, drumul strategic n-are nici miză, nici „strategie”. E doar o curiozitate, pentru temerari.
|
