O prietenă mă întreabă, ce cred… de ce nu se implică direct în politică tinerii intelectuali? Păi, se mai implică, uneori. În general există pe la începuturi o oarecare naivitate duioasă, amuzantă. Promite el, independentul, că dacă ajunge primar va da afară din primărie pe toți cei corupți și incapabili; adică, tânărul politruc crede că va rămâne singur în primărie… habar nu are cât de greu se poate face curățenie în sistem, habar nu are că nimeni nu va veni să facă muncă pe doi lei, că cei dați afară vor câștiga în instanță șamd; desigur, nu există riscul să devină primar, așa că devine un simplu și minuscul consilier; cu încetul se prinde de stil, de modul cum se fac compromisurile, de ideea că trebuie să faci pactul cu diavolul; că trebuie să zâmbești, să trădezi, să întorci oricând o cere interesul, să minți, să faci rost de bani pentru partid și pentru susținătorii tăi de oriunde, să faci coaliții chiar cu cei mai cretini, cele mai târfe-politice, cei mai impostori; cu încetul, își dă seama că el, independentul, nu are șanse de a influența mare brânză decât dacă este parte din careva partid; cu încetul, el neprihănitul independent și intelectual și tânăr și naiv… se transformă în mafiotul jegos de care îi era cândva atât de mare scârbă. Acum deja are șanse să fie ales primar.

Intelectualii au trădat? Un coleg și prieten zicea recent că intelectualii adevărați au trădat, că nu își asumă rol în politică. Cam așa este, dar există și motive serioase – de ordin rațional, logic. Care intelectual ar avea nesimțirea să promită verzi și uscate unor mase tâmpe de votanți? Promisiuni electorale imposibil de realizat… adică minciuni de 2 lei. Dacă ar face analize realiste, în limbaj cât de cât civilizat… cam câți ar percepe ce dorește el să zică? Și pe cine ar interesa? Care intelectual ar dori să se bată cu politrucii și cu găștile lor mafiotizate numite partide? Are el ceva șansă în fața aparatelor propagandistice care îl vor desființa rapid și fără rezerve? Sau trebuie să se înscrie în ceva partid, din start? Deja nu suna bine… Dacă ar ajunge să fie votat, ce ar putea să facă în sistemele aproape-totalmente controlate de filiere ale caracatiței? Înțelegi de ce tupeul și mizeria morală sunt dominante în sfera politică? De ce au ei, politrucii… vile mari și mașini de lux și multe curve sofisticate? Și înțelegi de ce se dărâmă spitalul și școala, de ce au dispărut pădurile?

Oricum, intelectualul are un fel de incompatibilitate cu democrația… dacă nu este un perfid populist. Rezultatele alegerilor sunt dependente în primul rând de masele largi de oameni, adică de țărani, muncitori, buticari, șoferi de taxi, frizeri, târfe și alte asemenea persoane, de hoardele manipulate de preoți, de voturile celor analfabeți și religioși anti-raționali… care sunt din ce în ce mai bine reprezentați numeric. Intelectualul, a priori are o problemă de comunicare cu alegătorii majoritari. Este cumva “din altă specie”, folosește alte cuvinte, nu este de-al lor. Este ca și cum ar trebui să convingi vitele să te voteze… nu ai deschise canalele de comunicare. Intelectualul poate să pară chiar penibil când este privit de o vacă sau un bou. De aceea Gigi & Eba, de aceea toți țărănoii și strungarii din parlament și din structurile județene și locale au avut susținerea maselor pe care cu succesuri’ le reprezintă. Nu doar pe aici este așa. Dacă vezi cam care este susținerea lui Donald Trump… îți dai seama că este important să nu ai nici un fel de sclipiri intelectuale – este perfect să nu citești nici o carte, ci este bine să fii un șmecher mafiot plin de bani trași cumva de undeva. Senzația este că în toată această mascaradă-democratică, intelectualul poate să privească de undeva de pe margine și să își exprime eventual ideile… să aibă un contact cu elitele intelectuale, dar nicidecum cu marea masă a societății, a celor enorm de mulți care reacționează la fraze scurte, la promisiuni deșarte.

Continuarea https://peterlengyel.wordpress.com/2016/06/06/alegerile-toapa-si-intelectualul-post-factum/