logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


SALARIZARE BUGETARI - Reformă în sănătate. Învaţământul, sacrificat. Dascălii maramureşeni sunt profund nemulţumiţi PDF Imprimare Email 536 Afişări
Vineri, 20 Mai 2016 13:58
Guvernul României, prin actualul prim-ministru şi ministru al muncii, a expus recent noul proiect privind salarizarea din sectorul bugetar. Potrivit acestuia, accentul cade pe eliminarea inechităţilor din întreaga grila de salarizare, din întreg sistemul bugetar. În plus, modelul de reformă asumat de guvern se focusează pe sănătate, unde, alături de alte măsuri implementate sau aflate în curs de legiferare, se doreşte atingerea unei restructurări, nu doar salariale, ci şi organizaţionale. O reuşită în acest sens ar conduce la crearea unui model de reformă ce va putea fi utilizat, ulterior, pe alte paliere din sistemul public.
Nemulţumiri în Educaţie
Faptul că, în acest moment, Sănătatea reprezintă o prioritate zero pentru guvernare a declanşat reacţii adverse, în special din partea sindicatelor din Educaţie. Acestea şi-au declarat public nemulţumirea legată de proiectul de salarizare propus, deoarece acesta nu prevede o reformă salarială pe toate sectoarele, asemeni celei din Sănătate. Astfel, sindicatele din învăţământ ameninţă cu organizarea unui miting în Bucureşti.
 
„Sunt în şedinţă în Bucureşti şi chiar acum sunt discuţii pe această temă. Prin varianta propusă, de soluţionare a inechităţilor, vor fi soluţionate şi inechităţile din învăţământ, dar majorările salariale până în 2018 vor fi zero. Adică, inexistente. Inclusiv pentru cei cu salarii mici. Cu suma de 69 miliarde lei alocată învăţământului se poate regla doar problema profesorilor cu vechime de până la 10 ani. Se doreşte un marş şi un miting la Cotroceni şi Guvern, pe data de 1 iunie”, a menţionat Ioana Petreuş, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş.
 
Proiectul va fi aprobat în 1 iunie 2016
Ca element de noutate, ministrul muncii a declarat că, începând cu 1 ianuarie 2017, atât Sănătatea, cât şi Educaţia vor beneficia de bonusuri de performanţă, stabilite la 2% din fondul bugetar. Criteriile de acordare şi principiile de performanţă pe care fiecare sector în parte va trebui să le îndeplinească sunt în curs de normare, sarcina de elaborare a acestora căzând în atribuţiile ministrului sănătăţii, respectiv celui al educaţiei.
 
„E o performanţă şi faptul că profesorii vin la şcoală, lucrează cu elevii, fac naveta şi acceptă umilinţe din partea părinţilor. Vrem să vedem criterii de performanţă şi la Justiţie, şi la celelalte domenii. În învăţământ e imposibil ca ministerul să stabilească criteriile de performanţă. Acestea ar trebui stabilite de Consiliile de Administraţie ale şcolilor”, a conchis Ioana Petreuş.
 
O reformă pentru celelalte sectoare din sistemul bugetar, precum cea prezentată pentru Sănătate, nu poate fi însă asumată în totalitate de guvernare, date fiind constrângerile bugetare actuale. Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea personalului din sectorul bugetar se află în dezbatere publică şi urmează să fie aprobat, dacă trece de Comisia Tripartită, pe 1 iunie. Grilele restructurate se vor aplica de la 1 august, cu intrarea în plată a noilor salarii pe 1 septembrie 2016.

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact