 Orașul meu ... fără parolă
Visele au destule amintiri pentru a modela
O îmbrățișare într-un suspin de-al tău .
Pe străzile tale fără început și fără sfârșit ,
Cineva strigă în întuneric :
De vânzare lună proaspătă !
Toți ochii se îndreaptă spre pielea neagră
Căutând să citească mereu în regăsire.
Cât cer e în arca în care urc și azi !
Fuioarele copacilor de pe Solovan
Se îmbăiază în oglinda Izei,
Podul scârțâie din toate încheieturile .
Ziua scade sau crește .Alegorii între anotimpuri .
Detox sufletesc.
Mă fascinează aerul dintre blocuri și case
Și tot ce e în el .
Acel spectacol străbătut de pădure ,
De noapte , ferestre deschise sau nu ,
Geometrii dintre păsări , fluturi și zbor ,
Muzică , soare , ploi sau zăpadă .
Lumina mă iubește .
Mă ridic mereu din penel și ies în lume .
|
