logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Concert în memoria unui înger” de Eric-Emmanuel Schmitt PDF Imprimare Email 722 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 07 Februarie 2016 09:32
„Atenţie  doamnӑ, domnule, aţi auzit bine, ea şi avocatul ei. Nu justiţia, nu adevӑrul.”
Spune domnul Schmitt într-una dintre cele patru nuvele ale volumului. Ni se adreseazӑ direct, nu neapӑrat un scriitor pentru cititorii sӑi, ci mai degrabӑ  un povestitor celei sau celui care vrea s-asculte. Se creeazӑ o comuniune între autor şi cititori, lucru necesar, deoarece autorul are lucruri interesante sӑ ne spunӑ. Iar noi, deşi le ştim, suntem puşi în aceeaşi situaţie când un turist îţi aratӑ ţie clӑdirile oraşului în care te-ai nӑscut. Tu nu le mai vezi frumuseţea, pentru cӑ treci zilnic pe lângӑ ele şi ai treabӑ. Turistul le vede, pentru cӑ el n-are altӑ treabӑ. Cam acelaşi lucru putem spune despre nuvelele din „Concert în memoria unui înger”. Ştim cu toţii ce-i bine şi ce-i rӑu, ce-i frumos şi cei urât în caracterul oamenilor, dar ne-am luat cu alte treburi şi nu le mai delimitӑm câteodatӑ...
 
Eric-Emmanuel Schmitt ne spune ce suntem: urmaşii lui Cain. Adicӑ nişte violenţi în stare latentӑ. Trebuie doar sӑ se întâmple ceva care sӑ schimbe totul...În fiecare din cele patru nuvele existӑ un astfel de moment care face „din om-neom”- cum spune înţelepciunea popularӑ, dar autorul francez aratӑ de fiecare datӑ cӑ şi neomul poate deveni om! O frumoasӑ speranţӑ...
 
E de remarcat cӑ personajele din aceste nuvele trec prin situaţii imposibile şi atunci este invocatӑ Sfânta Rita, patroana cauzelor imposibile. O sfântӑ care este un exemplu de iertare şi iubire. Dacӑ ar trebui sӑ definesc acest volum de nuvele folosind douӑ cuvinte, doar douӑ cuvinte, aş spune: iertare şi iubire! 
Iubirea e puternicӑ în cartea scriitorului francez. O criminalӑ în serie se îndrӑgosteşte de un preot şi-i promite cӑ va mӑrturisi justiţiei faptele sale, deşi fusese achitatӑ. Diferenţa mare de vârstӑ (preotul fiind foarte tânӑr) nu conteazӑ. Nici anii grei şi mulţi de puşcӑrie pe care urmeazӑ sӑ-i facӑ n-o pot împiedica pe Marie Maurestier sӑ promitӑ cӑ va face mӑrturisiri complete justiţiei, dacӑ tânӑrul preot promite cӑ o va vizita zilnic la închisoare. Doar cӑ popa pleacӑ din localitate, iar noul preot 
„...scund, roşu la faţӑ, cu trӑsӑturi grosolane, cincizeci de ani bӑtuţi pe muchie”
 
o determinӑ pe Marie sӑ se gândeascӑ altfel la anii bӑtrâneţii:
„îşi va îngriji grӑdina, îşi va hrӑni pisica, va merge mai rar la liturghie şi va tӑcea pânӑ la moarte.” 
 
Cel mai clar exemplu cӑ omul bun se poate transforma în omul rӑu şi omul rӑu poate deveni, în urma unei întâmplӑri, omul bun, se vede în nuvela care poartӑ şi numele cӑrţii, „Concert în memoria unui înger”. În urma unui accident care putea fi evitat, 
„...un om bun [poate] sӑ se transforme într-un gunoi. Dacӑ existӑ mântuire, existӑ şi damnare. Atunci când accidentul provoacӑ o rupturӑ în existenţa lor, oamenii reacţioneazӑ diferit: Axel se închisese în dezgustul cinic faţӑ de umanitate, Chris se deschisese cӑtre ceilalţi.”
 
Chris, adolescentul fӑrӑ suflet, sau cu sufletul extrem de sӑrac, vrea sӑ câştige o întrecere sportivӑ şi nu-şi ajutӑ contracandidatul într-un moment de viaţӑ şi de moarte. Axel scapӑ totuşi, dar devine infirm. Ironia sorţii face ca cei doi sӑ se reîntâlneascӑ dupӑ douӑzeci de ani într-un bazin cu apӑ pentru recuperare fizicӑ a celor cu dificultӑţi locomotorii. Chris e terapeutul, Axel, bolnavul. Naratorul din cartea lui Eric – Emmanuel Schmitt e finul observator al unui moment repetat de atâtea ori în apӑ, dar unic de data aceasta pentru cӑ Axel şi Chris trebuie sӑ stea unul lângӑ altul, dupӑ accidentul din adolescenţa lor...
„Şoaptele acestea rostite în ureche au sfârşit prin a-l tulbura pe Axel. De regulӑ, douӑ fiinţe şoptesc, ţinând ochii închişi, şi douӑ trupuri aproape goale se ating, atunci când este vorba de o relaţie amoroasӑ. Or, el se gӑsea în braţele celui mai mare duşman al sӑu, bӑrbatul care, demult, din cauza nepӑsӑrii sale arogante, era gata sӑ-l omoare. Absurd...îngrozitor de absurd.”
 
Personajele autorului francez sunt din medii sociale care depӑşesc statutul oamenilor obişnuiţi: sunt muzicieni, sunt oameni cu averi foarte mari, sau...criminali în serie. De un statut aparte se bucurӑ Catherine, care nu-i nici mai mult, nici mai puţin decât soţia preşedintelui Franţei.
„Catherine se gândea cӑ viaţa ei seamӑnӑ cu o dupӑ-amiazӑ de duminicӑ nesfârşitӑ, plictisitoare, plinӑ de speranţe nedefinite, de regrete vagi, în care amӑrӑciunea dominantӑ te împiedicӑ sӑ te bucuri de puţinul rӑmas de savurat.”
 
Nu se va plictisi prea mult Catherine, vӑ asigur! Veţi vedea, mai bine zis veţi constata. Iar noi sӑ ne luӑm rӑmas-bun de la un scriitor care place publicului de oriunde, pentru cӑ se adreseazӑ sufletului, spunându-i
 
À bientȏt, Monsieur Schmitt!
 
 
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact