logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Multe şcoli din Maramureş rămân fără elevi din cauza scăderii populaţiei şcolare PDF Imprimare Email 612 Afişări
Duminică, 24 Ianuarie 2016 08:32
În ultimii ani, populaţia ţării noastre a scăzut alarmant, una dintre dovezile acestei afirmaţii fiind numărul tot mai mare al unităţilor şcolare care rămân pustii. Această situaţie se regăseşte şi în Maramureş. Multe unităţi de învăţământ nu mai funcţionează, iar altele găzduiesc abia câteva clase... multe dintre acestea funcţionând chiar în sistem simultan.
 
Şcoala din comuna Bocicoiu Mare a fost dezafectată în urmă cu cinci ani, din cauza lipsei elevilor şi în urma închiderii casei de copii care a funcţionat în comună, în urmă cu câţiva ani. Şcoala care a rămas pustie este mare, dispunând de opt săli de clasă, laboratoare, sală de sport, bibliotecă, respectiv cantină, toate fiind neîntrebuinţate şi în proces de degradare. Ciclul primar şi gimnazial care au funcţionat în centrul de comună au fost mutate la Şcoala Crăciuneşti, unde copiii sunt transportaţi cu microbuzul şcolar.
 Doar grădiniţa mai funcţionează în Bocicoiu Mare, dar şi aici numărul de copii este mic (16 preşcolari). Bocicoiu Mare este cel mai mic sat dintre cele patru aparţinătoare comunei (Crăciuneşti, Tisa, Lunca la Tisa, Bocicoiu Mare).
 
Probleme cu efectivele şcolare sunt şi la Tisa, din cauza apropierii de Sighetu Marmaţiei. Nu puţini sunt părinţii care au optat să-şi înscrie copiii la unităţile din oraş, iar şcoala din sat s-a pustiit. Anul trecut, în localitatea Tisa, a fost dată în funcţiune o şcoală nouă, graţie unei investiţii realizate din resurse guvernamentale şi fonduri de la Banca Mondială. Din păcate, şi în şcoala din Tisa se predă în sistem simultan, în prezent, chiar şi la gimnaziu, din cauza numărului mic de elevi. În total, această unitate şcolară este frecventată de aproximativ 40 de copii. La aceştia se mai adaugă şi două grupe de grădiniţă.
 
„Este trist că în comuna noastră avem tot mai puţini copii de vârstă şcolară, iar viitorul nu este deloc promiţător. În centrul de comună nu mai avem de câţiva ani şcoală, iar în satele aparţinătoare se lucrează deja în sistem simultan, semn că efectivele sunt tot mai scăzute. Avem şi problema apropierii de Sighetu Marmaţiei, iar exodul unor elevi spre şcolile din oraş a devenit inevitabil. Avem regretul că, deşi am inaugurat de curând o şcoală nouă la Tisa, se predă în sistem simultan, deoarece avem tot mai puţini copii”, a precizat primarul comunei, Liviu Lazarciuc.
 
 intreaga stire pe: www.infomm.ro

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact