logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


ADICŢIILE: PATOLOGIE SAU DEVIANŢĂ? Corelaţia între comportamentele adictive şi comportamentele deviante (Autor: Antonia Zavalic) PDF Imprimare Email 1409 Afişări
Scris de Antonia Zavalic   
Joi, 24 Septembrie 2015 08:19

Una dintre problemele sociale de mare amploare cu care se confruntă societatea contemporană se referă la aşa numita: ”crimă fără victime”. Cu alte cuvinte, fenomenul adicţiei se presupune că ar aduce daune sociale (afectând buna funcţionare, relaţiile familiale şi sociale) doar persoanelor implicate (consumatori de droguri, alcoolici, etc.). Dar adevărul este că acest flagel, determină sănătatea a milioane de oameni, crescând nu doar costurile socio-medicale ci şi amplificând alte probleme sociale precum rata infracţionalităţii, rata şomajului etc. având deci multiple efecte pe termen lung pe mai multe dimensiuni: economic, juridic, criminologic, medical. Adicţia este o formă de dependenţă covârşitoare, care otrăveşte viaţa, atunci când individul cade pradă adicţiei, ştie că atitudinea lui este generatoare  de probleme şi suferinţe, încercând astfel să se oprească pentru a pune capăt acestei situaţii. 
 
Pe de-o parte adicţia ca şi sindrom al ”bolii” bio-psiho-sociale se încadrează în domeniul patologiei (pentru că este văzută ca o boală, are simptomatologie specifică şi din acestă perspectivă necesită tratament) dar adicţia mai are o faţă a monedei, şi anume latura deviantă, întrucât reprezintă o încălcare, o abatere de la o cale, acceptată în mod legitim de către toţi, cei care au un comportament adictiv fiind altfel decât majoritatea, cu potenţial criminogen şi pentru care societatea face numeroase eforturi, de magnitudinea adevăratelor ”cruciade” de luptă morală împotriva acestui fenomen şi de reintegrare în societate, concrerizată în: politici, servicii, programe (de prevenţie şi de remediere), echipe interdisciplinare etc.
 
Dacă vom considera adicţia ca fenomen patologic, ne vom raporta la acesta ca la o boală care trebuie prevenită sau tratată, însă dacă vom considera adicţia ca fenomen deviant, ne vom raporta la aceasta ca la o crimă/infracţiune la adresa siguranţei şi ordinii sociale deci verdictul este sancţiunea, pedeapsa. 
 
 
        Din punctul meu de vedere, este aprope imposibil să „tratezi” un fenomen atât de complex precum sfera adicţiei cu o singură teorie, mai degrabă ar trebui realizate teorii pe genuri şi apoi pe specii de adicţie, în funcție de anumite variabile cheie precum: vârstă, statut socio-economic, aspecte geo-demografice și culturale etc. Adicţia ca şi orice alt fenomen nu este un fenomen izolat într-un vaccum social ci este asemeni unei ”maladii” care şi-a gasit gazda în societate ca ”organism social” (dacă facem referire la teoriile lui Herbert Spencer despre societate) şi în individ (dacă îl privim ca pe o ”celulă socială”).     
 
De două decenii încoace, cercetăriile în domeniul adicţiilor au crescut semnificativ, deoarece specialiştii îşi doresc să pot răspunde la întrebări precum: de ce oamenii consumă droguri?, în ce mod şi de ce consumul de droguri se transformă în abuz, respectiv dependenţă? care este conexiunea între consum de droguri şi infracţionalitate? etc. Dar până a ajunge la explicarea acestor lucruri trebuie să avem o retrospectivă a ceea ce s-a întreprins până acum.
 
            Explicatiile biologice se concentrează pe mecanismele genetice ale organismului uman. Studiile au arătat că, în ceea ce priveşte consumul de droguri, există diferenţe individuale: unii indivizi refuză să consume droguri vreodată, alţii încearcă doar o singură dată, în timp ce alţii consumă în mod regulat şi devin dependenţi de drogul respectiv. Totuși,  genele nu acţionează singure ci numai cu şi împreună cu factorii de mediu, care pot încuraja sau dimpotrivă, ceea ce a lasat natura. De exemplu chiar dacă, un individ are inclinaţie naturală, genetică spre adicţie, dacă factorii de mediu, prin disponibilitatea drogurilor, familiei sau anturajului descurajează comportamentul adictiv, dependenţa va exista doar în stare latentă şi nu se va mai manifesta niciodată. Erich Goode, în ”Drugs in American society” afirmă că: ”moştenirea genetică asociată cu factorii de mediu şi de personalitate pot produce un nivel semificativ de înalt al abuzului de droguri sau alcool”. Deşi explicaţiile de natură biologică sunt fundamentate ştiinţific, sunt insuficiente pentru a explica comportamentul adictiv, de aceea vom invoca mai jos explicaţii din psihologie şi sociologie.
 
            Majoritatea explicaţiilor psihologice accentuează mecanismul de reîntărire a conduitei celor care abuzează de droguri. Mecanismul de reîntărire se referă la faptul că, în general oamenii tind să maximizeze recompensele şi să minimalizeze sancţiunile primite, deci continuă comportamentul adictiv pentru că se simt recompensaţi, un exemplu de recompensă, este senzaţia de plăcere, euforie provocată de comportamentul adictiv (pe scurt, totul se rezumă la schema următoare: Plăcere+Euforie= Reîntărire pozitivă), dar din fericire există şi reversul monedei şi anume reîntărirea negativă, atunci când un individ urmăreşte uşurarea durerilor, consumând droguri în acest scop (dacă individul dependent de un drog, întrerupe admistrarea lui, va resimţi disconfort şi durere, datorat sindromului de abstinenţă (manifestându-se fenomenul de sevraj), acestea dispărând de îndată ce individul îşi va administra o nouă doză. De obicei întărirea pozitivă este asociată cu ratele înalte ale criminalităţii.
 
Spre deosebire de teoriile biologice și psihologice, teoriile sociologice caută cauzele sau mai bine zis factorii structurali (de mediu), concretizaţi în relaţii, condiţii sociale. Așadar, devianţa reprezintă o violare normativă, ce perturbă funcţionaliatea sistemului social, ameninţând: coeziunea socială şi solidaritate morală, consumul de droguri fiind şi el un comportament deviant care afectează funcţionarea socială. În plus, dacă un anumit drog este consumat de un grup ce reprezintă o ameninţare politică, în mod automat acest consum tinde să devină interzis prin criminalizarea sa.
 
            Întrucât societatea, este alcătuită din indivizi și grupuri cu valori diferite, conceptul de devianţă prezintă un caracter relativ, de exemplu: adicţia unui dependent de morifină aflat în stadiul terminal al unei boli, nu este considerată o devianţă în timp ce acelaşi drog atribuit unei persoane sănătoase din punct de vedere medical, este considerat deviant.
 
            O teorie sociologică de actualitate, este Teoria asocierii diferenţiale, care în  combinaţie cu teoriile behavioriste şi ale învăţării sociale, susţine că asemeni oricărui comportament şi comportamentul infracţional este învăţat în procesul de interacţiune cu persoane semnificative din anturajul individului, (întărită de mecanismele recompensă-sancţiuni şi făcând aluzii la teoria costurilor şi beneficiilor), cu alte cuvinte, dacă un individ intră într-o subcultură a consumatorilor de droguri, acesta va fi socializat în ”virtutea” aspectului pozitiv asupra drogurilor şi mai devreme sau mai târziu va adopta şi el acest comportament. 
 
  Adicţia este o dragoste patologică (şi aici intrăm în sfera de influenţă a patologiei) şi de încredere, relaţionată cu ceva: obiect, eveniment etc. La ce se referă acest lucru? Definim un lucru ca fiind patologic, atunci când deviază (punct de întâlnire cu devianţa) de la sănătatea sau de la condiţia normală. Atunci când descriem pe cineva ca fiind bolnav, spunem că acea persoană s-a abătut de la ceea ce este considerat a fi ”normal”. În sens restrâns, conceptul de patologie, înseamnă ”anormal” şi prin urmare, adicţia este descrisă ca fiind o relaţionare anormală cu un obiect/subiect. 
 
             Devianţa este definită ca fiind: o abatere, de la normele, aşteptările grupului sau comunităţii, o acţiune neobişnuită, iraţională, anormală determinată de: circumstanţe, condiţii şi situaţii particulare, ce creează o situaţie de ilegitimitate, având ca şi consecinţă majoră reacţia publicului. Un individ deviant este considerat o persoană: ”bizară”, ”excentrică”, chiar ”anormală” care încalcă regulile, violează regulile obişnuite de conduită. Orice infracţiune este o formă de devianţă penală (devianţa penală presupunând atât o acţiune ilegală cât şi una deviantă, pe când infracţiunea/crima presupune violarea legii penale), deci adicţiile sub nenumăratele ei forme ca: dependenţă de drogruri, alcoolism sunt acţiuni de devianţă dacă manifestă consecinţe grave pentru societate şi astfel se încadrează în sfera problematicii sociale.
 
Ce este important de reţinut, este că nu putem separa fenomenul adicţiilor în toată complexitatea sa (dependenţă de droguri, alcool sau orice altceva) de domeniul patologiei sau sociologiei devianţei deoarece cauzele adicției sunt obiective, adică vin din contextul de viaţa al individului, din societate, şi nu neapărat tot ceea ce vine din societate este bun (putem face referire şi la omul bun de la natură, pe care societatea îl perverteşte, concepţia lui Rousseau). De vreme ce motivaţiile pentru acelaşi comportamnet adictiv, sunt subiective, în sensul că vin din interiorul individului, ca şi rezultat la ceea ce găseşte el în afara contextului social, astfel se poate recurge la o încercare de evadare din realitatea cotidiană, prin dezangajarea din rolul social atribuit de societate, urmată aproape simultan de angajarea în comportamente cu caracter deviant, ilicit: un consumator, dependent de droguri (sau orice alceva: alcool, gambling) va face orice este necesar pentru a-şi procura doza zilnică: de la acte de crimă până la prostituţie,  trafic de droguri care amplifică crima organizată a reţelelor mafiote; mai mult efectul consumului de droguri se răsfrânge asupra dimensiunilor comportamentului uman, asupra nivelului de: abstractizare, complexitate, învăţare şi motivaţie (pozitivă sau negativă).  Becker, citat de Jean Bergeret susţine că: ”toxicomanul, este considerat un deviant în raport cu efectele stigmatizării datorate reacţiei sociale”.
       
    De asemenea potrivit studiilor referitoare la etiologia delincvenţei, este important de remarcat faptul că, alături de multiplele cauze ale producerii, drogurile şi alcoolul au un rol deosebit de important, mai mult criminologia îndeosebi a fost foarte interesată să cerceteze legătura care există între consumul a diferite substanţe (printre care şi alcool) şi devianţă.
 
Adicţiile, se situează undeva între graniţa dintre târămul patologiei (de care se ocupă domeniul medical şi psihologic) şi târămul devianţei (de care se ocupă, sociologiei devianţei, criminalitatea etc.) iar pentru explicarea lor este nevoie de o perspectivă integratoare, transcendentă (care să înglobeze dimensiunile care explică fiinţa umană în toată complexitatea ei), pentru a putea surprinde toți factorii care determină comportamentul adictiv și mai ales pentru a concepe un tratament adecvat.
 
AUTOR: ANTONIA ZAVALIC 
 
Articolul integral și lista bibliografică: 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact