logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Peste 10.000 de oameni aşteptaţi la Festivalul de Primăvară „Tânjaua Hotenarilor”. PDF Imprimare Email 1013 Afişări
Duminică, 10 Mai 2015 07:18
Cea de-a 46-a ediţie a evenimentului Tânjaua Hotenarilor, eveniment inclus în cadrul primei ediţii a manifestării „Zilele Maramureşului”, va avea loc în ziua de duminică 10 mai a.c., la marginea localităţii Hoteni pe Valea Dărasca. La acest eveniment tradiţional măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate de către Jandarmeria Maramureş în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş. Jandarmeria Maramureş a anunţat că se preconizează participarea a aproximativ 10.000 de persoane.
În acest sens, recent a avut loc la sediul Inspectoratului de jandarmi Judeţean Maramureş şedinţa de cooperare/colaborare pentru stabilirea măsurilor specifice în vederea gestionării eficiente a activităţilor referitoare la desfăşurarea Festivalului de Primăvară "Tânjaua Hotenarilor", la care au luat parte reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Maramureş, Primăriei Ocna Şugatag, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.
 
La şedinţa organizată s-au avut în vedere implicarea instituţiilor/structurilor care au atribuţii în asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică necesare desfăşurării în condiţiilor optime a manifestării, stabilirea responsabilităţilor specifice fiecărei structuri, precum şi obligaţiile organizatorului şi ale forţelor de ordine implicate.
 
“Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la această manifestare, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Maramureş recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul jandarmilor aflaţi în dispozitiv, în situaţia în care este necesară intervenţia acestora, sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, au anunţat jandarmii maramureşeni.
 
  sursa:www.infomm.ro

Share
Ultima actualizare Duminică, 10 Mai 2015 07:39
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact