logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


INFORMARE METEO - Vreme rea în Maramureş începând de marţi dimineaţă PDF Imprimare Email 505 Afişări
Marţi, 28 Aprilie 2015 07:10
De vreme rece pentru perioada din calendar şi de ploi torenţiale pe arii extinse vom avea parte în Maramureş în intervalul 28 aprilie, ora 10.00 – 29 aprilie, ora 20.00, avertizează Agenţia Naţională de Meteorologie. Sunt aşteptate ploi cu caracter de aversă (local 15-20 litri pe metrul pătrat), însoţite de descărcări electrice şi vânt.
 
Conform informării meteo, în intervalul menţionat, aria ploilor se va extinde dinspre sud-vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile.
Vor fi mai ales averse, iar în vest, nord şi centru, precum şi în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp. Vor fi şi descărcări electrice şi condiţii ca izolat să cadă grindină. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu rafale ce vor depăşi 50 km/h, în special în sud şi est, precum şi la munte. Valorile termice vor scădea în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice, nordice şi centrale, pe parcursul zilei de miercuri, vremea va deveni rece pentru această perioadă din an.
 
 sursa:www.infomm.ro

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact