logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


A iubi sau a urî? (Autor: Muresan Vasile Marius) PDF Imprimare Email 2099 Afişări
Scris de Muresan Vasile Marius   
Joi, 26 Februarie 2015 18:37

Primul lucru pe care l-am învăţat în viaţă a fost să urăsc! Atunci am crezut că singurul sentiment pe care poţi să-l ai în viaţă este ura. Să urăşti este normal şi să nu ai alt obiectiv în viaţă decât să urăşti. 
 
Dar ai trecut pentru un moment, pasager, prin viaţa mea şi de atunci am învăţat să iubesc. Am invăţat să iubesc şi am uitat să mai urăsc! Mi-am dorit să nu mai urăsc niciodată! Mi-am dorit să nu mai urăsc niciodată, pe nimeni, chiar de-ar fi să nu te am lânga mine, mi-am dorit doar să iubesc, să te iubesc pe tine, să iubesc iubirea pentru tine, să iubesc existenţa iubirii, să iubesc capacitatea omului de a iubi, să iubesc sfânta ta prezenţă din viaţa mea, să iubesc sfânta ta absenţă din viaţa mea şi, poate, mai mult decât orice absenţa urii din viaţa mea! Existenţa ta    o asociez de acum cu inexistenţa urii. Tu eşti antidotul urii!
 
Dar te întreb exişti cu adevărat? Ai trecut cu adevărat prin viaţa mea? Sau eşti doar o iluzie generată de sufletul meu însetat de fericire? Poate eşti doar o iluzie generată de sufletul meu dornic de a nu mai fi nefericit, hotărât să treacă de orice barieră pusă în calea fericirii sale, de a-şi lua propria viaţă în mâinile sale şi a accede la fericire.
 
O fericire pe care toată lumea o doreşte, dar prea puţini o au. Chiar dacă unii pretind că fericirea le stă la picioare, foarte mulţi se mint pe ei înşişi şi nu-şi asuma nefericirea! Eu aş vrea să-mi asum nefericirea trăită înainte să treci pentru moment prin viaţa mea tocmai pentru a sublinia fericirea pe care mi-a adus-o doar sfânta ta prezenţă! Care continuă să existe chiar şi în sfânta ta absenţă.
 
Tot astfel şi omenirea oscilează adeseori între A URÎ şi A IUBI. 
 
Cum ar fi oare ca omenirea să uite pentru totdeauna SĂ URASCĂ şi să înveţe SĂ IUBEASCĂ?    
 
 
AUTOR: Vasile - Marius Mureşan
 

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact