logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


XII E vă spune la revedere! (Articol de Raluca Danci) PDF Imprimare Email 2699 Afişări
Scris de Raluca Danci   
Vineri, 06 Iunie 2014 20:13

S-a terminat! Ce s-a terminat? Anii de liceu s-au terminat. Cu tristețe în suflet dar cu nostalgia vremurilor bune în minte ne luăm rămas bun de la ”Dragoș Vodă”, de la profesori, prieteni și de la toți cei cu care au alcătuit colectivul actualei clase XII E.
 
Derulând timpul cu patru ani în urmă, ne găsim toți în sala de clasă de la etajul doi. Unii proaspăt veniți în liceu și cam pierduți cu privirea, alții cu ceva experiență, ca subsemnata, dar fiecare boboc în clasa a IX-a E, fiecare cu vise și așteptări care s-au îndeplinit sau nu până în prezent.  Ne-am cunoscut diriginta, o profesoară cu o voce extrem de puternică, care deși la început poate ne-a cam intimidat, ne-a pătruns în suflete, încet și sigur, prin zâmbetul ei contagios, personalitatea exuberantă și felul în care mereu ne atrăgea atenția de faptul că ea vorbește și vorbim și noi. Ce să facem, clasă mare, multe idei ce trebuie exprimate! Și dacă nu dirigintei, cui să ne spunem și noi of-urile?
 
Pereților ăștia patru, ce au adăpostit intelectele filologilor din E, le-a fost dat să vadă multe. Vorba cântecului: „am avut bucurii, am legat prietenii”…și câte și mai câte. De la răspunsuri pline de emoții în fața clasei, pauze încărcate de vociferări diverse și colorate până la zile de naștere, colegi noi sau Fuego. Pe toate le-am făcut, le-am suportat și le-am dus împreună. Unii mai mult ca alții, dar fiecare a contribuit cu câte ceva la acest amalgam de amintiri ce acum ne face să ni se umezească ochii; de plâns sau de râs, depinde de persoană.
 
A fost greu la început. Dar este și mai greu acum când trebuie să ne cedăm locurile în această școală. Nu știm dacă am fost cei mai cei însă sperăm că am lăsat măcar o mică amprentă în inimile profesorilor care ne-au îndrumat și suportat și în urma celorlalți prieteni pe care îi lăsăm în urmă.  Mai sperăm că cei care vin din urmă să se ridice la standardele pe care le-am stabilit și că atunci când vom veni în vizită, să ne amintim cu drag de anii ca dragoșiști.
 
AUTOR: Raluca Danci
SURSA: Revista Gaudeamus (Colegiul National Dragos Voda Sighet)

Share
Ultima actualizare Vineri, 06 Iunie 2014 20:28
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact