Pe sigheteanul Cristian Leordeanu nu-l cunosc foarte bine. Ne-am întâlnit, cred, de două - trei ori, la câteva acţiuni culturale şi-am schimbat foarte puţine cuvinte. Cu toate astea despre el am auzit foarte multe lucruri interesante, de la foştii lui colegi şi prieteni, fiind considerat un sighetean ce face cinste comunităţii din care a plecat în… lume. În acest moment locuieşte în Norvegia, fiind căsătorit tot cu o sigheteancă şi având amândoi joburi provocatoare în Oslo. La o întâlnire recentă de la Sighet, de fapt un gen de conferinţă de presă, la care am participat mai multe persoane şi care a avut loc în luna mai, (subiectul fiind proiectul din acest an al Festivalului “Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, promovat de Peter Hurley), am obţinut promisiunea lui Cristi de a-mi răspunde la câteva întrebări, curios fiind de traseul lui educativ – profesional ce a “legat”, în final, Sighetul din Nordul României, de Oslo, din Nordul Europei.

Discuţia noastră s-a materializat într-un interviu care continuă seria de căutări a sighetenilor realizaţi social, profesional, din diaspora.

Ion Mariş (IM): Cristi, ai finalizat studiile liceale la “Dragoş Vodă” în anul 2003 şi ai părăsit Sighetul pentru a urma studiile universitare. Unde?

Cristi Leordeanu (CL): În primul rând, vă mulţumesc mult pentru invitaţie. Am urmat studiile universitare în Germania, la Jacobs University din Bremen. Am fost oarecum norocos să am oportunitatea de a studia într-un mediu internaţional imediat după terminarea liceului. Am început acolo prin a studia fizica şi matematica, urmând o traiectorie începută din anii şcolii generale. În paralel, am studiat şi cursuri în psihologie, universitatea oferind această posibilitate. Iar înspre final, am descoperit domeniul consultanţei în management (făcând o practică în acest domeniu), în care lucrez şi astăzi. A fost o experienţă plăcută.

IM: Care sunt amintirile tale din anii educaţiei sighetene?

CL: Îmi amintesc cu plăcere pasiunea profesorilor, atât din şcoala generală cât şi din liceu, pentru ceea ce predau – de la materii precum matematica până la desen; acea pasiune a rămas şi e importantă pentru mine şi astăzi. O altă amintire puternică e luxul pe care îl aveam de a putea urma o mulţime de activităţi extrascolare, ca şi sportul, muzica, club de informatică, etc. Spun lux pentru că astăzi timpul disponibil nu mai e acelaşi ca şi în "anii educaţiei" :). Acum mă mulţumesc cu doar câteva din ele.

IM: De ce ai ales să studiezi în străinătate? Ce/cine te-a ”motivat”?

CL: Călătorind prin ţară cu ocazia olimpiadelor naţionale, am întâlnit mulţi tineri care aspirau să urmeze o educaţie universitară în străinătate. Auzeam cuvinte cheie precum: tradiţie în pionerat, deschidere de drumuri, etc. Înspre finalul liceului citeam cărţi de specialitate scrise de autori străini (de la aceste unversităţi), şi mă uimeau claritatea, simplitatea şi prietenia cu care erau transmise cunoştinţele. Această combinaţie a fost pentru mine principalul motiv. A ajutat de asemenea faptul că fratele meu a studiat în străinătate şi am văzut că se poate.

IM: Cu ce ”bagaj” ai părăsit ţara ?

CL: Principalul “bagaj” l-am primit de la mama mea, şi a fost curajul şi îndemnul de a respecta şi a admira orice activitate umană care este făcută cu interes sincer şi în folosul oamenilor. Al doilea, a fost un oarecare interes înspre dezvoltare spirituală, domeniu cu care mi-a făcut cunoştinţă bunica mea. Ambele mi-au folosit foarte mult până acum :). Au mai fost şi altele.

IM: Care-i “câştigul“ net al studiilor în străinătate?

CL: Sunt mai multe câştiguri, puţin şi în carieră, dar aş spune în special în dezvoltarea modului de a gândi. La universitate de exemplu am învăţat că oamenii care au succes sunt deschişi să înveţe pe tot parcursul vieţii. Am văzut asta în diverse domenii, iar azi mi-e greu să îmi imaginez un domeniu în care să nu fie valabil. De asemenea, am mai învăţat că există o artă în a transmite cunoştinţe celorlalţi - cu eficienţă şi cu plăcere în acelaşi timp, care poate fi învăţată la rândul ei, şi aplicată în foarte multe domenii (pe mine mă ajută şi azi). Nu în ultimul rând, am învăţat să respect munca făcută temeinic.

IM: A fost dură experienţa străinătăţii? Cum te-ai acomodat?

CL: La mine, drumul în “străinătate” a trecut pe acasă. Adică, după studii m-am întors pentru cca. 5 ani în ţară la Bucureşti, după care am venit în Norvegia. M-am simţit foarte bine atât în Germania la studii, cât şi acum trăind în Norvegia. Învăţ multe de la oamenii din jur şi îmi place foarte mult. În special în Norvegia, admir cultura oamenilor de aici, care include un interes deosebit pentru sport, grija pentru familie, o etică puternică (profesională, personală, etc.) printre altele. Ca să vă dau un exemplu simplu, aici taţii sunt obligaţi să îşi ia concediu de paternitate (de obicei în timp ce mamele lucrează) pentru 2-3 luni, ca şi condiţie pentru a primi suport financiar de îngrijire a copilului. Sunt mulţi taţi cu cărucioarele prin parc :). Personal, pot să spun că mă simt acasă acum aici în Oslo.

IM: Care-i jobul tău la Oslo ? Vei rămâne pentru o perioadă mai lungă în Norvegia ?

CL: Astăzi lucrez la o companie de consultanţă în management, specializată pe sustenabilitate sau dezvoltare durabilă. Prin activitatea noastră, ajutăm alte companii să dezvolte strategii şi programe sustenabile, care urmăresc în acelaşi timp atât obiective economice cât şi sociale şi de protecţie a mediului înconjurător. Clienţii noştri sunt atât firme locale cât şi mari companii internaţionale. Momentan eu şi soţia mea suntem stabiliţi în Norvegia şi deocamdată avem planuri să rămânem aici pentru următorii ani.

IM: E demodat, “inadecvat” cu secolul XXI, să trăieşti într-o monarhie constituţională?

CL: Din câte ştiu eu, sunt şi ţări “la modă” care sunt monarhii; îmi vine în minte Anglia. Personal mie îmi plac tradiţiile, cu condiţia să fie folositoare. Atitudinea în Norvegia e similară. Există păreri pro şi contra bineînţeles, dar în general lumea este mulţumită.

IM: De ce crezi că nu doresc sau nu au dorit norvegienii să adere la UE ?

CL: Recent am aflat că votul pentru aderarea la UE a fost unul foarte strâns, undeva la 48% pentru aderare (în 1994). De asemenea, ştiu că Norvegia are o colaborare foarte strânsă cu UE, având drepturi şi îndatoriri similare cu celelalte state membre. O excepţie este sectorul agricol, care nu este integrat cu piaţa Europeană. Din cauza condiţiilor climaterice locale, producţia în agricultură este în general scumpă, iar integrarea cu piaţa Europeană ar duce probabil la dispariţia sau reducerea sectorului agricol. Iar norvegienii nu doresc asta. Din câte ştiu, ăsta e unul din principalele motive pentru a nu face parte din UE, dar s-ar putea să existe şi altele.

IM: Crezi că Uniunea Europeană este o soluţie sustenabilă pentru dezvoltarea armonioasă a celor 28 de ţări membre ?

CL: Eu unul cred că Uniunea Europeana este un lucru foarte bun. Din câte am înţeles, unul din motivele creării uniunii a fost să se asigure pacea pe teritoriul Europei. Având în vedere mobilitatea oamenilor, căsătoriile interculturale, mobilitatea capitalului, ar fi foarte greu să înceapă conflicte în interiorul Europei. Şi asta e un pas mare pentru continentul nostru. Cine a venit cu ideea la vremea respectivă a fost un geniu, după părerea mea. De asemenea, colaborarea economică şi socială aduce multe alte beneficii pe termen lung.

IM: Ne plângem – de multe ori pe bună dreptate – că în ţară nu funcţionează lucrurile normal, că sunt multe anomalii sociale, economice, instituţionale. Ce crezi că s-ar putea îmbunătăţi în România?

CL: În primul rând pe plan individual, cred că o oarecare încredere că succesul şi etica pot să existe în acelaşi timp, ar putea să fie întărită. Apoi, pornind de aici, spiritul de comunitate – care eu cred că s-a îmbunătaţit în ultimii ani – ar putea să crească şi mai mult. Înţeleg prin spirit de comunitate în special două aspecte, primul fiind o deschidere pentru a înţelege cum funcţionează comunitatea în care ne aflăm, iar al doilea, o grijă faţă de ceilalţi membri ai comunităţii.

Am să vă dau un exemplu, dacă îmi permiteţi. Am auzit adesea persoane spunând “taxele sunt prea mari”. Dacă ne gândim raţional la această problemă, vom vedea că reducerea taxelor ar putea duce la scăderea bugetului de stat şi implicit a salariilor profesorilor sau altor grupuri din sectorul public. După câteva zile, tot noi ne plângem de situaţia grea din educaţie, sănătate, etc. Un alt gând posibil, ar fi că de fapt banii există, doar că nu sunt bine alocaţi. În timp ce alocarea banilor e posibil să nu fie optimă, gândul că banii sunt suficienţi (pentru îndeplinirea nevoilor profesorilor, etc.) ar necesita cel puţin o analiză temeinică pentru a fi mai mult decât o dorinţă. Într-un final, fiecare de fapt doreşte ca banii ramaşi după plata taxelor să fie suficienţi pentru a acoperi nevoile proprii. Iar o metodă directă de a atinge acest scop ar putea fi creşterea veniturilor prin oferirea mai multor servicii sau produse celor din jur, ca răspuns la nevoile acestora. Putem şi să veghem la alocarea bună a taxelor, fie prin vot sau prin implicare în managementul comunităţii, bineînţeles.

În acest caz, o oarecare răbdare pentru înţelegerea situaţiei este utilă, precum şi grija faţă de ceilalţi, care se poate exprima de exemplu prin încurajarea reciprocă înspre a face ceea ce se poate face – dezvoltarea de servicii sau produse noi sau implicare în managementul comunităţii. Acestea sunt cele două aspecte la care mă refeream.

IM: Care sunt totuşi punctele forte ale României?

CL: Din ce am văzut, multe oraşe din România se dezvoltă foarte bine, cum ar fi Clujul care creşte înfloritor. De asemenea, am văzut multe îmbunătăţiri în Bucureşti. Din câte ştiu, tinerii sunt din ce în ce mai creativi şi antreprenori, ceea ce mă bucură foarte mult. Personal cred că astăzi, acestea impreună constituie unul din punctele forte ale României :).

Cu siguranţă avem şi alte resurse sau calităţi, cum ar fi resurse naturale, sau faptul că românii sunt oarecum nişte oameni deschişi. Cei care au călătorit în alte ţări şi au interacţionat în privat cu mai mulţi oameni acolo, ştiu că şi celelalte ţări le au pe acestea, iar eu unul sper să fie cât mai multe ţări în situaţia asta. Oricum, e bine că le avem şi noi, şi cu siguranţă ne vor ajuta pe viitor.

IM: Îţi mulţumesc mult pentru timpul pe care l-ai alocat acestui interviu şi îţi doresc, vă doresc de fapt, familiei Leordeanu, multe satisfacţii şi împliniri pe tărâmurile scandinave!

CL: Vă mulţumesc şi eu, şi vă doresc mult succes atât la Sighet Online cât şi la celelalte activităţi culturale şi sociale diverse de care vă ocupaţi!

AUTOR: Ion Mariş