|
Europa, bătrâna doamnă Europa, nu arată deloc bine. Nu mai ştim ce este, cum ar trebui să arate, brusc n-o mai recunoaştem... i-a crescut barba!
Spectatorii Eurovision-ului n-au glumit, au exprimat percepţia lor asupra Europei, aceasta este imaginea actuală. Ce ironie… până şi reprezentantul sau reprezentanta Austriei (umbră a fostului Imperiu), nu are identitatea clasică, nu mai este modelul recognoscibil... totul s-a schimbat... Europa cea trecută cu fruntea sus prin milenii şi-a atins apogeul, şi din păcate e pe cale să-şi piardă blazonul.
Europa suferă şi va suferi transformări ciudate, care o pot chiar ucide. Putem oare să intuim cu luciditate ce ne poate oferi doamna noastră în viitorul apropiat?... pentru că pe termen lung e imposibil de făcut proiecţii, ar putea fi doar nişte capricioase şi pseudo-savante aprecieri.
Să privim din nou Europa de azi! Cu detaşare şi responsabilitate. Să încercăm să nu greşim, să nu repetăm greşelile trecutului nu prea îndepărtat şi mai ales s-o asistăm să-şi recapete personalitatea, desigur fără a cădea într-o melancolie inadecvată.
Situaţia Europei azi nu e deloc roză, dimpotrivă, economic, palida umbră a creşterii economice nu mai entuziasmează Statele Unite ale UE. Recesiunea, poate, a fost stopată, dar revirimentul economic va dura ani şi ani. Deficitul bugetar actual impus al Uniunii nu este înspăimântător, dar gradul de îndatorare al majorităţii membrilor (în special cei semnificativi, UK, Franţa, Spania, etc.) este mult peste limita admisă, depăşind drastic PIB-ul fiecăreia în parte. Multe ţări (Grecia, Spania) sunt copleşite în special de şomajul intern dar şi media ratei şomajului european are cea mai mare valoare din ultimele câteva decenii. O situaţie oarecum comparabilă, dar de pe alt palier evident, a avut loc în timpul crizei din anii 1929 - 1933 când pe fondul unor nemulţumiri “democratice” generale a început ascensiunea extremismului în Europa. Azi Uniunea este greoaie şi ultra-birocratizată, bunăstarea “obişnuită” a ţărilor occidentale este compromisă de principii sănătoase teoretic, dar ineficiente practic, spre nemulţumirea propriilor cetăţeni. Lupta pentru resurse este acerbă, iar populaţia globală este un alt factor de presiune pentru sustenabilitatea noastră, a omenirii. Este în pericol însăşi originara solidaritate europeană. Iar urmările nu trebuie să ne mai surprindă. Tocmai le-am recepţionat în urma recentelor alegeri pentru Parlamentul European. Extremismul a răbufnit din nou în Europa şi rezultatele spectaculoase obţinute de Frontul Naţional în Franţa, UKIP în Anglia, Syriza şi Golden Dawn în Grecia sau Jobbik în Ungaria, nu mai miră pe nimeni. Probabil acel ”mic” procent de votanţi (aprox. 43% fiind media europeană) a fost asigurat de fidelii partidelor extremiste si de masa critică de simpatizanţi ai partidelor tradiţionale. Politica de austeritate din ultimii ani, total inflexibilă şi fără măcar tentative de redefinire, a fost aspru sancţionată de cetăţenii Uniunii. Când în amalgamul de nemulţumiri se mai strecoară şi sentimentele xenofobe şi rasiste pentru justificarea defecţiunilor socio - economice, “reţeta” pentru succesul extremismului este completă. Parlamentul European poate adopta culorile curcubeului, după diversitatea spectrului politic care s-a remodelat pentru următorii cinci ani. Valorile culturale europene, progresiste, model până în urmă cu câteva decenii pentru o mare majoritate a populaţiei lumii, nu mai satisfac multiplele comunităţi etnice, religioase, sexuale, etc. atomizate de criza profundă.
Şi totuşi, fondul general de rateuri europene, are rădăcinile în lupta economică ce se dă între adevăraţii actori ai lumii, dirijaţi de “raţiuni” reci, perfide, fără vreo compasiune pentru victimele colaterale. De fapt, când spirala nemulţumirilor creşte, când controlul şi influenţa spaţiilor economice vitale nu este corect definită şi repartizată, apare “salvatorul” din umbră care agită continentele şi perturbă sferele de influenţă.
A sosit momentul şi pentru urmaşul lui Petru cel Mare să (re)intre în scenă. Şi a făcut-o în maniera unui clasic actor. Un mesaj “elegant” pe care îl aşteptau europenii, a fost semnarea, în urmă cu câteva zile, la Astana, a acordului prin care se pun bazele visului “bolşevic” de revigorare a fostului URSS, prin crearea Uniunii Economice Eurasiatice, fratele vitreg sau sora nelegitimă a UE. Rusia, Belarus şi Kazahstan au semnat acordul de constituire ce pune la bătaie resurse imense, pentru detronarea “democratei” şi fărâmiţatei Europe. Rusia revine în forţă după peste douăzeci de ani de tăcere şi “umilire”. E din nou în cărţile hegemoniste şi-i tentează pe câţiva dintre “nemulţumiţii” Uniunii cu bucate ieftine, “tradiţionale”. Visul mai vechi al Rusiei, prin care încearcă să ademenească “ştiinţific”, ţări precum Mongolia, Bulgaria, Ungaria, începe să prindă contur. Viktor Orban, determinat de situaţia actuală deloc pozitivă economic şi cu imensele frustări în care se găseşte ţara lui, începe să facă ochi dulci – contrar deontologiei bruxelles-iste – foştilor fraţi mari ai măreţului Răsărit. Ei, care, de regulă, au privit de-a lungul istoriei spre Occident sunt ademeniţi de mercantile ochiade ruseşti. Desigur şi situaţia actuală din Ucraina îi îndeamnă la un “pic” de duplicitate.
În concluzie, figura difuză, în travesti, a Europei de azi, nu pare a linişti democraţiile aflate într-o cronică suferinţă socio - economică. Dacă înaintea debutului crizei, înainte de anii 2007 – 2008, încrederea în potenţialul nelimitat al UE, şi-a resurselor financiare apetisante (ascunse în spatele nenumăratelor potenţiale proiecte) favoriza dorinţa de aderare rapidă la această construcţie ideală (pentru acel moment), iată că după câţiva ani de recesiune/ stagnare apare reversul, un euroscepticism agresiv. Cu ce putem compara acest “moment” dacă nu cu o altă situaţie de cumpănă, de criza de încredere în valorile globale, în democraţie, egalitate, libertate, fraternitate, ce a precedat cel de-al doilea Război Mondial. Ce fel de idealuri perfecte ne-au fost vândute de către marii conducători ai Europei, dacă după ce ne-au transformat în simple pieţe de desfacere, ne-au vândut tot ce se putea vinde printr-un troc desuet şi neechitabil şi ne-au subordonat mecanismele interne economico – financiare, acum doresc să ne închidă neelegant uşa în nas, în plină zi, trimiţându-ne din nou la munca de jos. Dar sunt oare de condamant când doresc să-şi protejeze slujbele, resursele, în faţa invaziei celor care plătesc zi de zi dobânda aferentă democraţiei ce le-a fost injectată contra cost?... Şi-aceste brutale viraje, antidemocratice, protecţioniste sunt ambalate într-un discurs ipocrit de către, trist exemplu, urmaşii neînduplecaţilor colonialişti de altă dată. E totuşi un mare noroc că euro-optimiştii consecvenţi, Partidul Popular European (PPE), Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) şi grupul ALDE deţin (deocamdată) majoritatea în Parlamentul European.
Şi totuşi, care-i soluţia?... O democraţie consacrată, cu exotice interferenţe transsexuale, ce-şi clamează supremaţia, bazată pe seriozitatea germană, pe “umanismul” progresist francez şi pe valenţele celorlalţi 26 parteneri de joc sau o perestroikă zdravănă cu miros de gaze şi gust de vodkă? Pentru un conducător serios, nevicios şi neviciat de tendinţe “far-right” sau “far-left”, ce analizează la rece (nesiberian) contextul actual, este, cred, de acceptat şi de preferat menţinerea în anturajul acestei - momentan - duplicitare dar nobile doamne (cu sau fără barbă) Europa.
AUTOR: Ion Maris
www.sighet-online.ro
|
