|
Dacă analizezi tradiția de 800 de ani a Universității Cambridge (din Marea Britanie), universitate fondată în anul 1209, cu ale sale 31 de colegii descentralizate, pe unde au trecut Newton și Darwin… pe o asemenea bază poate exista un centru de excelență relevant la nivel global; să ai 90 de personalități care au obținut Premiul Nobel… cred că este destul de clar despre ce este vorba chiar și dacă nu voi înșira aici acele nume emblematice, de la astronomi la geneticieni și etologi, de la fizicieni teoreticieni la economiști și savanți în domeniul demografiei, filosofi, artiști și politicieni. Cum de oare Imperiul Britanic a putut să se extindă pe toată Planeta, iar engleza a rămas limba oficială de facto (sau și de jure) în multe state, de la Australia la SUA, India, Africa de Sud și alte variate state africane… precum și nenumărate insule de peste tot, de la Papua Noua Guinee la Noua Zeelandă, de la Bahamas la Fiji, din Dominica în Mauritius și Micronezia… etc. Te poți întreba, se putea realiza o asemenea expansiune fără o performanță în cunoaștere, înțelegere, navigare, tehnologie șamd? Putere nu poate exista fără tehnologie, iar tehnologie nu poate exista fără știință, cred că este clar.
Interesantă este filiația Universității Harvard (SUA) înființată în 1636; este lângă Boston în Cambridge… zonă denumită astfel ca urmare a provenienței inițiatorilor de la universitatea britanică omonimă, instituție care a servit drept model; afilierea la Harvard a 150 de deținători de Premii Nobel este și ea… semnificativă. Dacă vezi puterea financiară, bazele de zeci de miliarde de dolari, bibliotecile care adăpostesc 15 milioane de volume (relevante!!!), susținerea politică și legăturile academice ale acestor centre de putere intelectuală, cred că este evident cam cât de greu este ca în zone mai periferice ale civilizației să poată exista ceva cât de cât asemănător. Sau, poate este imposibil? Te poți întreba, de ce oare unele societăți umane au ajuns mai performante în a își impune interesele contra intereselor altora? Cât a contribuit existența unei abordări științifice-raționale la crearea forței care să permită acțiunea? Oricum, există o corelație între dezvoltarea unei societăți și performanțele ei în sfere științifice-raționale în domeniul elitelor, chiar și în cazurile aberante precum cel al SUA unde marile mase de troglodiți sunt la un nivel jalnic de ignoranță, primitivism intelectual & lipsă de cunoaștere… uriașe mase de manevră… dar există extrem de performante elite intelectuale-universitare care par să fie “din altă Lume”.
Harvard, cea mai puternică Universitate din Statele Unite, a fost implicată în crearea cunoașterii care a permis dezvoltarea tehnicii militare prin care SUA a devenit parte a învingătorilor în al 2-lea Război Mondial. SUA a știut să atragă geniile din alte zone ale Planetei. Leó Szilárd, născut la Budapesta în 1898, este omul care în 1933 a înțeles ce înseamnă de facto fisiunea nucleară și potențialul energetic al acestui fenomen petrecut la nivel atomic: posibilitatea de a transforma masa în energie, conform ecuației genialului Einstein: E=mc2, și crearea bombei nucleare. Prima reacție nucleară a fost produsă în decembrie 1942, la Universitatea din Chicago… în cadrul proiectului Manhattan. Este o cu totul altă situație față de reacții chimice care eliberează energie… aici fiind vorba nu doar de combinarea de atomi sau molecule, ci de fenomene mult mai profunde, derulate la nivel subatomic, respectiv nuclear… reacții în lanț de spargere a atomilor/ nucleelor cu o uriașă eliberare de energie. Cu acest tip de cunoaștere științifică se poate crea tehnologia care să permită impunerea intereselor/ dorințelor. O astfel de bombă lasă în urma detonației o groază de moaște, samurai pulverizați și semilune/ cruciulițe ne-făcătoare de minuni. În rest, avem o mare poveste, o mare capacitate de manipulare a maselor de proști.
Desigur, pentru a crea astfel de tehnologie care să impună respect prin forță, era nevoie nu de hoarde de soldați sau de țărani (carne de tun), ci de capacitatea intelectuală a celor care puteau să înțeleagă fenomene fizice derulate la acest nivel. Nu este vorba doar de “un bagaj de cunoștințe” memorate de papagali, ci mult mai mult de atât, de capacitatea de a crea cunoaștere științifică, ceea ce presupune perceperea nivelului de cunoaștere existent al momentul dat, apoi formularea de întrebări relevante care sunt în zona eventual accesibilă și încercarea de soluționare a acestora. O astfel de înțelegere-cercetare-creativitate poate produce cunoașterea mai profundă a fenomenelor aflate sub scrutin (și poate aduce avantaje tehnologice dramatice, așa cum a fost arma nucleară în anii 1940). Poți constata că până la urmă, combatanții în cel de-al doilea război mondial nu au fost doar militarii din teatrele de operațiuni sau cei din centre de comandă, ci mult mai relevant decât atât, oameni de știință apți să creeze suportul ideatic necesar pentru a produce acele tehnologii/ echipamente, de la radare la bombe atomice, care să facă diferența. Din acest punct de vedere, confruntarea era între nivele de înțelegere științifică și aplicațiile tehnologice ale acestei cunoașteri. Dacă în SUA nu ar fi fost fizicieni europeni (din Ungaria, Italia, evrei din Germania) care să pună bazele teoretice pentru arma nucleară, dacă în Anglia nu existau savanți care să creeze radarul pentru a se putea detecta din timp avioanele germane și a avea eficiență în contracararea atacurilor, dacă savanții nu puteau decripta comunicațiile naziștilor încât să preîntâmpine atacurile navale… poate că… aproape sigur… acum toată planeta-nazistă vorbea germană & japoneză. Era destul de probabil ca nici tu și nici eu să nu ajungem să existăm. Și mulți alții, care nu vor avea vreodată capacitatea intelectuală de a înțelege asta.
Cred că este destul de evident că dacă asta a fost situația în anii 1940, cu atât mai mult cunoașterea științifică (și tehnologia care este un efect colateral) o să fie ultradecisivă în conflicte ale viitorului. Odată cu epuizarea resurselor de variete feluri și creșterea nevoilor unei populații umane din ce în ce mai mari, conflictele vor ajunge și mai tensionate. Totodată, cred că ești convins că situația asta este bine înțeleasă de marile puteri: SUA, Rusia, China. În viitor persistența, existența, supraviețuirea, succesul unei entități va depinde din ce în ce mai mult de capacitatea științifică/ tehnologică pe care ea o are. Știință (și efectul colateral numit tehnologie), nu se poate crea fără elementul esențial care este mintea umană a savantului, a celui educat, creativ, genial, preocupat de subiect la un mod neconvențional și cvasitotal. Absorbția de creiere, a atrage aceste minți creative, a le oferi contextul social/ financiar ca ele să poată să se preocupe de subiectele în cauză… crește șansele pentru a deține “informația care să facă diferența”. Desigur, acea informație trebuie securizată la un mod brutal, altfel… relevanța ei devine zero dacă și alții au acces la ea. Mare parte din fondurile alocate cercetării ajung să fie utilizate în acest tip de activitate. Interesant este că nu neapărat este cazul utilizării concrete a forței tehnologice, ci până și deținerea ei este îndeajuns pentru a face mișcările care sunt dorite de entitatea în cauză. Este ceva de genul: vorbește încet și poartă cu tine un buzdugan mare.
Este interesant că fizicieni care au creat primele reacții nucleare precum Leó Szilárd, sau Richard Roberts, alt fizician preocupat de aspecte care au permis dezvoltarea bombei atomice, la fel Philip Morrison, fizician teoretician care a realizat calcule necesare tot pentru crearea bombei care a ajuns să pună punct Războiului, au studiat ulterior bacteriofagi la cursul ținut la Cold Spring Harbor. Leó Szilárd era în legături apropiate de muncă cu savanți biologi/ chimiști/ fizicieni care se preocupau de înțelegerea genelor și a participat la cursurile despre bacteriofagi din 1947… în încercarea de a găsi o cale spre înțelegerea genelor. Percepi cam ce înseamnă să existe calibrul intelectual pentru implicarea activă în analiza marilor probleme de moment ale cunoașterii științifice. Este aplicarea metodologiei științifice, a echipamentelor de cercetare și a genialității creierului savantului… pe diferite substrate ce par de interes.
În esență, cercetarea cu focalizare militară este de departe cea mai puternic finanțată, iar din rezultatele ei pot să fie trecute în domenii civile unele tehnologii, din domenii ale aeronauticii, comunicării, localizării șamd…. Se păstrează distanța dintre 1. tehnologiile de vârf rezervate utilizării militare ale statelor tehnologic-dezvoltate (cu structuri denumite “de apărare”… dar de facto și de atac) și 2. cele care sunt “mai expirate”, dar utile pentru marea masă a societății. Este destul de trist să vezi că prin finanțarea masivă a cercetărilor de tip militar (și a celor teoretice care le susțin), o bună parte a celor mai performante creiere sunt aspirate în sistem, unde confidențialitatea, secretizarea, clasificarea sunt regulile de la care excepții nu prea există. Dar, te poți întreba, oare de ce este așa? Poate pentru că cercetarea științifică este vitală pe plan strategic… mai mult decât pe orice alt palier?
Ce poate să înțeleagă marele public din toate acestea… sau ce poate percepe politrucul agramat? Cercetare tehnologică nu se poate face ca scop-în-sine, cât timp nu ai înțelegerea produsă de știința-fundamentală, care stă la baza inovațiilor/ aplicațiilor tehnologice. Iar în domeniul cercetării fundamentale, nu se știe de unde o să apară o idée care să schimbe totalmente situația. Așa cum birjarii, damele de companie și oierii din trecut nu puteau să perceapă cam ce efecte poate avea preocuparea de “electricitate”, “zbor”, “motor cu ardere internă”, “bacterie”, “antibiotic”, “virus”, “ADN”, “fisiune nucleară”, “computer” șamd, la fel nici omologii actuali ai acelor tâmpi ai trecutului nu au cum să perceapă astfel de mize care nu au nici măcar denumire… care nu există acum nici sub formă de cea mai vagă idee. Însă miza acelor idei cred că este destul de clară.
PS. UE este prea fărâmițată și ultrabirocratizată, se îneacă în propriile ei reglementări și asta îi scade viabilitatea. Pe lângă lipsa de resurse cu care se confruntă, se simte și efectul dezbaterilor-democratice-interminabile în diversele structuri bruxeleze și din capitale statale, și lipsa unei strategii coerente de abordare a marilor probleme. La nivelul unei mase mici de oameni, cum este orice țară europeană, nu prea se poate face performanță științifică adevărată la domenii de vârf; este necesară o mai mare bază de selecție. Lipsa de coerență europeană politico-strategică, concurarea statelor între ele, expune UE, o poziționează într-un context foarte vulnerabil în fața intereselor și forței marilor blocuri ale SUA, Rusiei și Chinei… ceea ce nu este bine. Dacă UE nu o să fie capabilă de a se coerentiza și poziționa strategic pe niște paliere care să o mențină în poziție bună în raporturile de putere la nivel global, consecințele o să fie… evidente.
PS2. Poate că ar trebui să includ niște citate în text… dar… devine prea lungă povestea… așa că… poate nu. Sau poate da?
|
