logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Oituz şi Bucureşti, în aceeaşi noapte PDF Imprimare Email 893 Afişări
Joi, 10 Aprilie 2014 11:15
"Ca în toţi anii, de 17 ani încoace, Regina războiului de întregire a petrecut noaptea învierii în zona frontului, în zona fostului front, a uitatului front din 1916-1917. E, de altfel, atât de mult de atunci şi oamenii noştri au memoria atât de scurtă...
 
... Şi anul acesta M.S. Regina a sosit vineri la 5 d.a. cu un tren regal în gara Oneşti de lângă Tg. Ocna, asistând seara la denie la biserica din Oneşti şi aprinzând lumânări la mormintele din cimitirul eroilor.
... Sâmbătă a serbat Învierea la biserica din Mănăstirea Caşin...
Între culmile împădurite de pe Văile Trotuşului e în timpul anului linişte şi oamenii cară lemne şi mână vitele la păşune. Cei care au fost acolo, care s-au zbuciumat atât şi au privit în faţă cerul, moartea, pe Dumnezeu, câţi n-au rămas acolo, s-au topit, şi-au alterat fiinţa, cum se sting candelele în care e prea puţin ulei.
 
S-ar fi crezut că Oituzul, care a fost un prag de netrecut, va fi, în ordinea morală, un prag de transcendenţă în marea prefacere sufletească de care avea nevoie acest neam.
 
În realitate, niciodată n-am fost mai mici sufleteşte ca acum. Dezbinaţi prin aprige dezbateri economice (moştenire, pe care o credeam mai uşoară, a războiului) până la inconştienţă şi turpitudine, gata să prăbuşim totul decât să ajungem la o formulă împăciuitoare, incapabili să organizăm ceea ce am recâştigat din marea pagubă milenară, nevolnici în grija de pregătire a viitorului, urzind prosteşte intrigi şi comploturi idioate, ne dovedim, iarăşi şi iarăşi, nedemni faţă de cei mai buni, care au plătit nu numai pentru toţi cei de azi, ci şi pentru cei de mâine.
 
Viaţa şi activitatea clasei conducătoare de acum nu e inspirată din ordinea morală a celor care au dus războiul, acesta e blestemul zilei de azi. Regele nu are la îndemâna zelului său de orânduire pe urmaşii adevăraţi ai spiritului din tranşee, ci mafii de interese, îndârjite, politicieni şantajişti, ambiţii înrăite, pretenţii nesăbuite.
 
Acelaşi cer uşor înnourat, ca o tristeţe, ca o teamă, ca o părere de rău, învăluia deci şi aceşti Bucureşti – pentru care nici însăşi clipa deschiderii sufletelor, în goliciunea lor ultimă, într-o noapte unică, nu mai e sfântă şi nu dezarmează bestialitatea imbecilă – şi măgurile împădurite, văile cu bolovani şi cu şiroaie, în care o Regină melancolică petrecea întrebătoare şi copleşită de amintiri.
 
Nevăzuţii ostaşi – ei care nu au dreptul să uite – vor fi fost desigur înduioşaţi şi vagul lor dezgust, o clipă, va fi devenit îngăduinţă tristă.
 
De altfel, pasionaţii aceştia – cu inimile prea mari – au emoţia facilă şi recunoscătoare.
 
Prin Martie 1917, după o iarnă de adevărată trădare din partea celor dinapoi, care îşi uitaseră apărătorii în tranşee luni de zile, cu mazăre cu gărgăriţe drept hrană, fără mantale şi cojoace în viscol, fără lopeţi de săpatul pământul, fără mângâierea unor răvaşe (hârtia era scumpă) care să le arate că nu sunt pierduţi sub nămeţi, ne-a venit, ca o solie de pe alt ţărm, al celor vii, ca nişte porumbei ai gândului, câte un mic pacheţel de fiecare ofiţer răpănos. A fost un prilej de duioşie care a împânzit toată zona aceea a morţii. Nu erau în fiecare din aceste mici ambalaje decât câte un pachet de ţigări regale, unul de intime, şi cinci de caporal. Dar pe fiecare pacheţel ERA SCRIS  NUMELE OFIŢERULUI ŞI ADAOSUL: DIN PARTEA M.S. REGINEI... Fireşte, emoţia era puţin comică, fiindcă ştiam că totul fusese scris „la regiment“ dar era sentimentul prezenţei unui ordin, al unui rând, era invocarea vagă, îndepărtată, transformată de mamă, de soră, suav feminin într-un lagăr de oameni amărâţi, păduchioşi, destinaţi obuzelor şi pământului. Sublocotenentul Tescaru, un mucalit de altfel, care nu mai fumase de la începutul războiului decât mahorcă, privea lung cutia galbenă, cu jumătăţi rotunjite care se îmbucau, de „regale“ şi fuma tot mahorcă.
 
Peste vreo săptămână, când batalionul nostru era în rezerva regimentului, lângă reţele, s-a dat ordin ca Tescaru cu compania lui de mitraliere să întărească un post înaintat, căci Principele Moştenitor inspecta tranşeele acestea de la Piscul Raţei.
 
Atunci a fumat Tescaru câteva din „regale“. Fumam şi aşteptam încremenit şi îngrozit ca nemţii să nu dezlănţuie „un uragan de artilerie“... Nu numai, fireşte, pentru că această cotă de la Piscul Raţei era zilnic bătută de artilerie, dar şi fiindcă vreo indiscreţie, sau numai o simplă bănuială a celor din faţă, că Principele e în tranşeu, ar fi fost motiv de atac brusc şi urgie. Noi, batalionul de rezervă, eram cu baionetele puse şi mâinile pe granate. Înţelegeţi – îţi spunea camaradul, care era reputat ca glumeţ, ca să se justifice: Era băiatul Ei şi nădejdea neamului.
 
Nu ştiu dacă Tescaru şi-a putut fuma toate ţigările, căci a rămas acolo deasupra Oituzului zdruncinat de o mină, ceva mai târziu.
 
Îmi închipui melancolia lor din noaptea şi dimineaţa de primăvară sfioasă, cînd au văzut pe Regină întârziind neştiută printre mormintele lor, acum cînd sunt mai uitaţi decât în iarna lui 1917. Fireşte o vor fi aşteptat, căci vine în toţi anii, dar noi n-am dat ştirea decât tocmai acum, după o săptămână, de la un corespondent întâmplător. Căci avem chestiuni mai importante de discutat, intrigi şi infamii umbrite de pus la cale, riscând dement tot ce s-a câştigat atât de greu."
 
 Autor: Camil Petrescu                    
 Gazeta, anul I, nr. 23, 12 aprilie 1934
 

Share
Ultima actualizare Joi, 10 Aprilie 2014 11:24
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact