logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Iarna pe …străzi (editorial) PDF Imprimare Email 2020 Afişări
Scris de Horia Picu   
Marţi, 28 Ianuarie 2014 07:23
„Iarna pe uliţă” e acum iarna pe străzi şi autostrăzi. Adică ceva nou de la George Coşbuc încoace. Uliţa a rămas şi ea, în continuare, ca pe vremea poetului. Acum avem o Românie modernă, cu căi rutiere şi feroviare bune şi foarte bune, dar care ar trebui revăzute pe ici, pe colo. 
 
De câteva zile în bună parte din ţară „ninge, ninge, viscoleşte”. Autorităţile au ieşit să rezolve problema înzăpezirii. Vreau să spun că autorităţile au ieşit la televizor, dar nu în haine impecabile ca până mai zilele trecute, ci în pulovere, să se vadă, nu-i aşa, că vin de pe teren, şi înainte de a intra la şedinţe cu cei din „teritoriu” ( expresie ieftină, des folosită din nefericire, ca şi cum Bucureştiul n-ar face parte din teritoriu) şi-au lăsat lopeţile pentru deszăpezire la intrare. 
Văd că pe autostrăzi TIR-urile sunt trase pe dreapta până când vremea va fi mai puţin furioasă. Măsura e corectă, dar pe jumătate. De şoferii din camioane se pare că nimeni nu se interesează. Poate le e foame, poate ar bea un ceai fierbinte. E aşa de greu ca armata cu dotarea ei tehnică pe care doar o ţară membră a NATO o poate avea să aducă cele necesare supravieţuirii celor rămaşi pe marginea drumului în maşinile lor pline cu marfă şi imposibil de lăsat de izbelişte? 
 
Un ceai şi un sandviş sunt greu de adus şoferilor înzăpeziţi, dar amenzi că au sunat la 112 după ajutor pot primi. Văd că pe drumurile alea pline de nămeţi fundamental e să ai taxa de drum plătită, nu viaţa oamenilor ajunşi la capătul puterilor!
 
Pe aceeaşi temă, adică de iarnă viscolită, am citit că  trenurile de la Ploieşti la Bucureşti sunt nevoite să circule cu viteza de 50 Km/h. Şi m-am gândit că trenul de la Sighet la Cluj merge de ani şi ani de zile cu 30 Km/h, dar nimeni din oamenii în pulovere purtate în caz de cod colorat de criză  nu şi-a pus vreodată problema dacă e normal aşa. Nici când e criză viscolită, nici când e vreme bună…
 
Între timp, trec destul de des pe lângă fosta Agenţie de Voiaj CFR. Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată mă gândesc la viitoarele alegeri…
 
 
 

Share
Ultima actualizare Marţi, 28 Ianuarie 2014 08:20
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact