|
S-au dus Boboteaza şi Sântionul, ultimele mari sărbători ale iernii. Dacă, de Crăciun, Maramureşul s-a prezentat cu o suită de obiceiuri frumoase cu ajutorul cărora a reuşit să se menţină pe primul loc în ţară (în competiţia neoficială cu celelalte zone presupus tradiţionale, precum Bucovina şi Mărginimea Sibiului), de Bobotează şi Sf. Ion primul loc pe podiumul repunerii în valoare a obiceiurilor de demult a revenit, în mod categoric, Sibiului.
Pe 6-7 ianuarie, românii din Maramureş au lenevit (ucrainienii de aici sărbătorind tradiţional, la aceeaşi dată, Crăciunul de rit vechi), contrar a ceea ce ne-am fi aşteptat şi contrar a ceea ce au turuit televiziunile şi ziarele ce povesteau despre lucruri copiate de prin cărţi, rupte complet de realitatea cotidiană şi inexistente pur şi simplu.
Pe vremuri, în Ţara Maramureşului, cele două sărbători îngemănate aduceau o mulţime de practici şi obiceiuri care de care mai pitoreşti. Astfel, în noaptea de Bobotează, fetele se scăldau noaptea la vale, pentru purificare. Tot atunci, se făceau practici de ghicit şi de adus ursitul, se stimula dragostea ori măritişul, se stimulau mana vitelor şi cea a câmpului. Se mai credea că în acea noapte apa se preface în vin deci, ca urmare, feciorii mergeau la râu să o guşte, dând însă acolo peste fetele venite la scăldatul ritual...
Fetelor bătrâne şi feciorilor tomnateci li se puneau (fie de Anul Nou, fie acum - dacă se numeau Ion ori Ioana) „domni” „moşi” ori „metehăi”, adică nişte mascoide de sex opus, căţărate prin copaci ori pe stâlpi, care provocau râsul prin aspectul hilar şi răvaşele însoţitoare, stimulându-i astfel pe întârziaţi să se căsătorească odată, pentru a intra „în rând” cu ceilalţi. Apoi, se umbla cu „Tiralexa”, se „peţea cu sania” şi se „spăimântau” pomii sterpi, prin ruperea în faţa lor a unui colac special şi prin loviturile de muche de secure aplicate trunchiului nedătător de roade.
În fine, se furau portiţele de intrare în curte, din trei motivaţii diferite: la unii gospodari erau luate pentru „a le da mult de lucru la anul”, la fetele de măritat erau luate fie „pîntru a arăta că nu-i cine să le păzească” (adică pe fete, deci că necesită soţ de urgenţă), ori fie pentru a le împiedica să se mărite în alte sate (caz în care portiţele erau aşezate pentru blocarea anumitor punţi, podeţe, poteci ori prilazuri).
Din tot potpuriul de obiceiuri de mai sus, astăzi nu a mai rămas decât (tot mai rar) mersul cu „Tiralexa” şi (foarte rar azi) furatul portiţelor ori punerea de „metehăi”. În rest, se mai bea un păhărel şi se papă o porţie de „coaste şi cârnaţi”, declamându-se autosuficient printre îmbucături, că tradiţii ca în Maramureş nu mai există nicăieri...
Oare chiar aşa să fie?
Probabil aţi văzut la televizor frumosul şi coloratul obicei Udarea Ionilor de la Tălmăcel (Sibiu), cu participarea întregului sat, cu călăreţi ca la nuntă şi cu carul cu boi înstruţaţi. Ce n-aţi aflat însă de la TV a fost faptul că aceia sunt singurii boi rămaşi în judeţul Sibiu! Toată lumea din presupus tradiţionalista Mărginime a Sibiului are astăzi tractoare, iar boii prezenţi la TV au fost plătiţi cu 400 lei, pentru păstrarea tradiţiei („că trebuie să mănânce şi ei”)... Boi despre care copiii din localitate au spus că sunt brontozauri! Atât sunt de rupţi de viaţa arhaică oamenii de acolo... Şi la TV sigur n-aţi auzit că acei cai frumos îmbrăcaţi, precum şi toţi participanţii echipaţi cu costume tradiţionale, purtau piese de port foarte vechi, moştenite, pentru că astăzi, în Tălmăcel, femeile nu mai ţes deloc....Şi poate nu ştiaţi că tot acel spectacol televizat a avut fondul muzical asigurat de un DVD player, nefiind live, pentru că la ei nu mai există muzicanţi...
Oricum, chiar în aceste condiţii, Mărginimea Sibiului a învins clar Maramureşul la capitolul tradiţii, pentru că mărginenii măcar s-au străduit şi au organizat ceva ce a ieşit binişor ca aspect şi ca mediatizare, în timp ce moroşenii n-au făcut nimic!
Cu toate că în Maramureş mai sunt zeci de perechi de boi şi mii de cai, deşi costume populare mai numeroase ca aici nu există nicăieri (multe fiind nou-nouţe şi confecţionate abia dăunezi în sutele de războaie de ţesut încă active) şi chiar dacă în Ţara Maramureşului cântă live sute de instrumentişti tradiţionali, nimeni nu a organizat ceva care să pună în valoare tradiţiile excepţionale ale locului, pentru beneficiul sutelor de turişti care şi-au petrecut zilele de Bobotează în „Maramu”. (Eu, dacă aş lucra la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, m-aş plictisi groaznic, mai ales că de la Bobotează şi până în aprilie nu există nici o sărbătoare tradiţională)...
Păcat, moroşenii au irosit o bună ocazie de a se promova în vederea atragerii de turişti pentru sterila perioadă extrasezon dintre Revelionul şi Paştele de anul viitor... De fapt, nu-i nimic, doar şi în Mărginimea Sibiului sunt pensiuni, munte, zăpadă şi tradiţii frumoase, nu-i aşa? Plus că acolo drumurile sunt mult mai bune...
Aici puteţi viziona reportajul din Tălmăcel marca TVR (televiziune ale cărei producţii etnografice au ajuns uneori să semene cu „tradiţiile” marca Etno sau Taraf TV), iar aici găsiţi un reportaj serios, marca „Agerpres”, care a prezentat adevărata faţă a lucrurilor, spre deosebire de păşunismele debitate de către mânuitorii de tastatură de la „Adevărul” şi „Mediafax”.
AUTOR: ©Teofil Ivanciuc
ianuarie 2014
|
