Ne plac poveştile!... Iubim natura!...

Un paşnic şi inteligent biolog îmi spune povestea fluturilor din zona noastră, specii nenumărate, specii protejate, multe alte specii încă necunoscute şi nestudiate. Coloritul lor (tot despre fluturi, vorbesc!) de plein – air, detaliile anatomice pe care le pot urmări acum, când articolele lui sunt invadate de poze profesionist executate cu echipamente ultra-performante, mă duc cu gândul la artisticul existent în natural, în lumea vie. Am început şi eu, instantaneu, să desenez o pictură imaginară cu aripi şi ochi jucăuşi, cu „puf” multicolor şi antene, o îmbinare coloristică aproape perfectă a biodiversităţii artificiale. Ce poveste „vie”, dragi poeţi naturişti! O poveste sau o poezie „despre fluturi şi praf” care ne deschide apetitul pentru atractiva existenţă. Avansez fascinat pe blogul virtual al prietenului biolog şi simt că nu am nevoie de... realitate. Aşadar aici, în Ţara Maramureşului, spre disperarea violatorilor pădurii, mai există viaţă. Veniţi aici, consultanţi – ecologişti din lumea largă şi bucuraţi-vă de ultimele zvâcniri locale, înainte de cotropirea acestui est sălbatic şi „necivilizat” (maculat de poziţionarea geografică pe graniţa orientală a Europei), de către „instrumentele” globalizante ale noii strategii de dezvoltare durabilă.

Parafrazându-l pe Andre Malraux, spun eu, „Secolul XXI va fi ecologist sau nu va fi deloc”.

E o exagerare, o metaforă, un neadevăr, o... blasfemie?

Îmi aduc aminte de frumuseţea teoriilor anilor de început a secolului nostru, de noua religie – ecologismul ce prindea aripi (nu de fluturi!) peste tot în lume, de marile reţele mondiale (ecologiste), de „Countdown 2010”, de zecile de ONG –uri active în spaţiul ecologist, de minunatele workshop-uri care strângeau „grămezi” de actori locali în jurul fascinantelor proiecte pro – ecologiste.

În parlament aveam seniorii sau măcar animatorii ecologismului, oameni morali şi de-a-binelea... verzi.

Se băteau martorii-eco pe proiecte mici, visau păduri pline de locuri de cuibărit pentru păsărele, trasee sălbatice şi puncte de „birdwatching”, pasaje de trecere pentru animale mari şi arii protejate pentru satisfacţia bruxelles-iştilor. Lumea visa verde, ţăranul trăia şi economisea verde, pădurarul tăcea verde (de bucurie sau frică?).

Se raportau împliniri peste împliniri, întâlniri internaţionale, conferinţe, tabere eco-multidisciplinare, se implementau - nu doar virtual - planuri sofisticate de reabilitare a zonelor distruse de ne-ştiinţa homunculuşilor prădători. Erau binefaceri şi mulţi binevoitori ce tresăreau la zumzetul verde al naturii încă nesupuse.

Au trecut anii şi, culmea, revistele, pliantele, broşurile, fly-erele şi-au diminuat tirajele în spiritul grijii faţă de natură (Disclaimer: Daca v-a plăcut acest articol vă rog să nu-l listaţi, astfel salvaţi 0,000314 grame de pădure!). S-a diminuat apetitul ecologiştilor pentru proiectele mici, s-au estompat planurile de management prin ceaţa Directivelor şi-au apărut finanţatorii „strategici”, (OMV, Petrom, Gold Corporation, etc.) ai marilor proiecte de mediu.

S-au înmulţit microhidrocentralele, au crescut zonele defrişate pentru binele eco-nomic al industriilor prelucrătorare de lemn, s-au înmulţit şi s-au regenerat durabil partidele pro-natura şi au îmbătrânit pionierii ecologismului. Paradoxal, au apărut firmele „specializate” în... mediu şi mari proiecte. Proiecte sănătoase, cu armate de specialişti - mercenari în avanposturi, ce în mod sigur pot seduce natura... umană!

Şi Europa e azi mai... neatentă la suspinul imperceptil al naturii. Primează fericirea cetaţeanului consumerist necunoscut în viziunea durabilă ... EU!

Când e vorba de fapte, dezmeticirea şi dezmorţirea simţurilor e mai greoaie, intervin instinctul de auto-conservare, raţiunea şi nu în ultimul rând ritmurile socio – economice.

Interacţionăm eficient doar în cazuri de criză certificată şi ne luăm uneori cuvântul în propriile mâini ca să ne izbăvim de lipsa unei atitudini ferme ante portas.

Şi totuşi au mai rămas câţiva ţărani şi/sau tineri fermieri, probabil din segmentul renegaţilor APIA şi PNDR, ce insistă la Pungeşti, Roşia Montană sau Piaţa Universităţii că avem nevoie de puţină apă curată, o specie sau două de... peşti, doua capre (negre), şi, de ce nu?... de mai multă verdeaţă pentru a fi şi pe lumea cealaltă în spiritul tradiţiei şi a nu ne cumpăra certificatul verde de pe piaţa neagră.

Să ne spună „specialiştii” ce se întâmplă cu... EU! Şchioapătă ecologismul sau dezvoltarea durabilă?...

AUTOR: iON MARIS