Nu am foarte mulţi prieteni. Dar,  cei pe care îi am  îmi sunt prieteni de suflet. Printre ei se numără un tânăr - pentru mine va rămâne mereu tânăr -  pe care l-am “obligat” cu nişte (mulţi?!) ani în urmă să se prezinte în faţa publicului sighetean cu o expoziţie surprinzătoare. Expoziţia se numea „Împreună” a avut vernisajul în 1995 şi, deşi secolul pe care-l parcurgem ne-a rezervat „itinerarii” diferite, am rămas prieteni, chiar dacă, sigheteanul Attila Cosovan, DLA (Doctor of Liberal Arts), docent, este la această oră profesor universitar la Moholy-Nagy University of Art and DesignBudapesta.

Ne-am întâlnit sub emblema tehnicii şi-a marketingului, într-o societate sigheteană ce respira sacadat, aerul postrevoluţionar al anilor ´90. Era o perioadă de frământări şi provocări neobişnuite, care ne deschidea poarta spre lumi nesperate. Attila a demarat studiile de design şi comunicaţie la Universitatea Româno – Americană din Bucureşti şi le-a finalizat la Budapesta spre sfârşitul secolului trecut. A revenit la Sighet cu dorinţa de-a face ceva pentru oraşul lui natal. Dar, atunci ca şi acum, talentele reale, oamenii valoroşi au fost şi sunt şicanaţi de realitatea unui capitalism fals, în care non-valorile sunt favorizate prin bani şi relaţii, trecându-se peste regulile de respect la poziţionarea socio-profesională pe principii meritocratice.

Attila Cosovan a plecat definitiv să îşi desăvârşească cariera şi destinul la Budapesta, iar azi este un om împlinit.

Profitând de scurta lui vizită acasă  ne-am acordat un pic de timp pentru a „discuta” poezie, pornind de la volumul „Anotimpul neprevăzut” a cărui copertă a creat-o (pentru Editura Valea Verde) şi-am continuat cu... despicarea firelor magice care-l unesc pe artist cu obârşia.

IM: Attila, eşti acasă (la Sighet) pentru... Iza?

AC: Cu Iza şi pentru Iza! (zâmbeşte fericit) Iza este şi prenumele fiicei mele, născută la Budapesta, care m-a însoţit, la nici trei ani, aici, la malul... Izei!

IM: Ce-ţi aminteşti de anii expoziţiei tale... „Impreună”?...

AC: Tinereţe fără bătrâneţe... Mai ţii minte, consecutiv am avut două expoziţii, „Impreună” şi „Femeia”; la amândouă tu ai fost sprijinul şi organizatorul... După revoluţie (am fost soldat) au rămas câteva... grenade în sufletul meu, care trebuiau să iasă din mine, să explodeze cât mai rapid, dezvelind răni ce trebuiau aduse la lumină, spre vindecare.

IM: Povesteşte-mi – deşi îţi cunosc modestia şi bunul simţ – despre realizările tale budapestane.

AC: În domeniul designului am ajuns cu firma mea www.coandco.cc    http://coandco.upsite.hu... inevitabili. Avem o filozofie aparte (designcommunication = communication integrated into development) pentru care ne caută cei care vor să facă ceva profesionist, vor un produs, un service, un brand bun. Avem peste 15 premii naţionale şi internaţionale. Doi ani consecutiv am câştigat Red Dot Design Award (aşa numitul Oscarul designului). La facultate am devenit la fel, un factor destul de important. Cam atât.

IM: Îmi spuneai în discuţiile noastre anterioare că Sighetul îţi va rămâne etern la suflet. E chiar aşa o... oază de linişte pentru tine?

AC: Nu e o oază de linişte, ci o oază de esenţă umană. Aici am devenit om, aici am întâlnit prima dată oameni adevăraţi, aici am simţit prima dată grija altora, aici am reuşit să acumulez mândrie şi putere ca să pot porni la un drum mai lung...

IM: Părinţii tăi sunt aici, la Sighet, iar tu îi vizitezi anual. Revenind relativ constant acasă, cum (re)găseşti oraşul nostru?

AC: E un mix (un melting point). Regăsesc bunul şi răul în acelaşi timp. Mă bucur când văd un parc reconstruit, o stradă, un trotuar, un om zâmbind, când aud veşti despre viaţa culturală ... devin supărat când văd oameni nesimţiţi; puternici doar din pricina cailor-putere de sub capotă.

IM: Unii, dintre cei realizati în lumea largă, vorbesc cu dispreţ sau în cel mai bun caz cu indiferenţă despre oraşele copilăriei lor. Ţie, de ce ţi-e drag Sighetul?...

AC: O analogie: gândeşte-te că fiecare atom de fier (Fe) care există în organismul uman parvine din explozia unei Supernove. Oare din această prespectiva ce înseamnă să fii realizat? Oare ce înseamnă să fii la New York, la Budapesta sau la Sighet? Continui analogia: gândeşte-te că fiecare particulă din sufletul meu, din amintirile ochilor mei se hrăneşte de aici, din Sighet... Ar trebui să fiu bolnav ca să uit aceste sentimente.

IM: Ştiu că e imposibil ce-ţi voi spune, dar... ce schimbare majoră în existenţa urbei noastre te-ar putea determina să te întorci acasă? Ar fi posibil aşa ceva?...

AC: Când am plecat de aici a fost un pas coerent cu ceea ce mi-am dorit  la acel moment – dacă voi reveni va fi la fel un pas natural, consecvent şi fluent în destinul meu.

IM: Ai parcurs, fugitiv totuşi, Sighetul. Ce nu-ţi place în oraşul nostru?...

AC: Ce nu-mi place? Nu-ţi spun! Ce-mi place? De exemplu sunt mândru că se dezvoltă zona Marmaţiei şi celalalte microzone istorice. Mă bucur dealtfel că în sfârşit are un strand bun, curat, că există, spre exemplu în oraş multe terenuri de tenis. Tinerii pot merge la tenis în loc să se risipească în baruri. 

IM: Cum se vede România de la Budapesta?...

AC: Se vede!

IM: Se poate face artă în... „provincie”?..

AC: Oriunde se poate face artă: în pivniţă, la închisoare, în natură, în metropole şi bineînţeles de asemenea şi în „provincie”!

IM: Ce proiecte speciale ai pe termen scurt?...

AC: Vreau sa înfiinţez o şcoală postgraduală (un fel de joint degree) care se bazează pe filosofia noastră dar se dezvoltă sub o umbrelă foarta largă. Imaginează-ţi o diplomă care este „ştampilată”  - în acelaşi timp - de multe universităţi, firme, şi instituţii relevante. Exact ca şi la început: „ÎMPREUNĂ”!

IM: Multumesc Attila pentru timpul acordat, te aştept şi cu un alt „experiment” artistic la Sighet... Cred că nu ar fi imposibil!

AC: În mod cert nu este imposibil! Eu îţi mulţumesc!

AUTOR: Ion Mariş

octombrie 2013

www.sighet-online.ro