Multă lume este contrariată de comentariile agramate, incoerente şi lipsite de bun simţ făcute de către unii dintre cititorii Sighet Online, însă nu trebuie să uităm că, din 1990 şi până acum, cultura şi educaţia nu au fost niciodată priorităţi ale societăţii româneşti, iar ceea ce vedem acum nu este altceva decât rezultatul acestei indiferenţe. Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru societatea noastră. Dar oare ne pasă cu adevărat de acest aspect? Nu e mai simplu să arătăm cu degetul spre generaţiile tinere în loc să facem ceva concret în acest sens?! Ce sansa au tinerii „post-revolutionari” sa devina interesati de cultura daca nu au fost in viata lor la o piesa de teatru sau la un concert de muzica clasica? Nu-i condamnati ca dezaproba astfel de spectacole si ca sunt mult mai interesati de sub-cultura, de manele, de kitsch. Ce alternativa au la infuzia de non-valoare impusa de catre cele mai comerciale canale mass-media?! Lucrurile de valoare trebuie explicate pentru a fi intelese, dar avem oare rabdare/ timp/ vointa pentru a face asta?!

Cei care au o varsta trecuta de 30 de ani, isi mai aduc aminte de activitatea culturala de pana-n 1990, de faptul ca aproape saptamanal se intampla ceva in acest oras: daca nu era o piesa de teatru, era muzica clasica sau chiar opereta, la care se adaugau nelipsitele piese de teatru de papusi pentru cei mai mici. Toate acestea se faceau in conditiile in care libertatea de gandire era mult ingradita. Acum avem libertatea de gandire si exprimare, dar ce facem cu ea?! Este adevarat, nu de putine ori, mergeam la acele spectacole pentru ca eram obligati de scoala, dar o parte dintre cei care mergeau atunci obligati, acum sunt pasionati de evenimentele culturale si regreta ca nu mai pot merge la astfel de spectacole fiindca aproape nimeni nu le mai organizeaza! Atunci cand, printr-o minune, avem sansa sa vedem in Sighet un astfel de eveniment, daca e bine promovat, sala este arhiplina. Acest lucru ar trebui sa dea de gandit chiar si celor care nu sunt interesati de cultura, ci doar de a scoate bani din piatra seaca. In plus, daca oamenii de afaceri ar citi cu atentie Legea Sponsorizarii, ar intelege ca a finanta un act cultural inseamna castig fara pierdere. Cine are urechi, sa auda, iar cine are bani, sa investeasca in CULTURA!

Investiti in copii! Ei vor duce mai departe ceea ce puneti mai bun in ei!