O modalitate nebanuita, se spune, de a ne apropia de oameni este surasul. Readucerea lui la viata, atunci cand este necesar, este chemarea medicului stomatolog, de cele mai multe ori nefiind o povara usoara.

Conceptul de frumos este dependent de o multitudine de aspecte: influente culturale, zone geografice, fundal psihologic; imbunatatirea infatisarii ocupa un loc din ce in ce mai important in stomatologia restauratoare. Fata si in special zambetul au un impact deosebit in relatiile interumane, reusita in societate este un exponent al puterii zambetului iar stomatologul are responsabilitatea de a-l reda pacientului, restabilind astfel increderea in sine sau chiar sa-i schimbe cursul vietii . Medicina dentara se adreseaza unei zone cu largi implicatii estetice, asa ca restaurarile coronare, protezele fixe si mobilizabile trebuie sa se inscrie in necesitatea integrarii perfecte in ansamblulul aparatului dento-maxilar. Unul din aceste noi concepte este "surasul dento-labial" care incepe sa se contureze in prima decada a secolului XX, odata cu dezvoltarea artei cosmetice care a dus la evolutia vietii sociale, impunandu-se o atentie deosebita expresivitatii fetei in armonia careia dintii ocupa un rol important.

Prezentarea catorva elemente de anatomie a dintelui si a aparatului dento-maxilar, precum si cateva notiuni elementare de terminologie tehnica consider a fi necesare pentru a intelege mai bine ce ni se povesteste in timpul unei vizite la medicul stomatolog.

Dintii si arcadele dentare, oasele maxilare si muschii moblizatori contribuie la realizarea functiei de masticatie, fonatie si la expresia fizionomica. Totalitatea sistemului dentar in cavitatea bucala se numeste dentatie. La om si la majoritatea mamiferelor apar, in cursul vietii, doua generatii de dinti - bifiodontie (dintii de lapte sau dintii deciduali, in numar de 20, si dintii definitivi, in numar de 32), spre deosebire de monofiodontie care inseamna o singura dentatie, sau polifiodontie, mai mult de doua dentatii.

Dintii sunt structurile cele mai dure din organismul uman, fiind folositi la muscarea (incisivii), sfasierea (caninii) si mestecarea alimentelor (premolari, molari), digestia incepe odata cu umectarea cu saliva in cavitatea orala. Dintii au un rol si in vorbire, proces controlat prin directionarea fluxului de aer in gura-rezonatorul bucal- cu ajutorul dintilor, limbii si a buzelor. Fiecare dinte are doua parti principale - coroana dintelui - partea de la suprafata osului maxilar - si radacina situata in maxilar. Zona de trecere de la coroana la radacina se numeste colet (gatul dintelui).

Coroana - partea vizibila a dintelui, situata deasupra marginii gingivale este acoperita cu smalt. Cu cat inaintam in varsta, dintii pot parea mai lungi. Acest fapt datorandu-se bolilor parodontale, care produc retragerea gingiei si dezgolirea dintelui. Tot asa, dintii pot parea mai mici, datorita tocirii smaltului (abrazie dentara).

Dintii incisivi au coroana cu capatul lat si ascutit, in forma unei dalti, iar caninii au capatul ascutit ca o sageata. Molarii si premolarii prezinta osuprafata mai plata, cu ridicaturi si adancituri (santuri si fosete).

Smaltul - invelisul exterior, dur, al coroanei dentare poate rezista fortei masticatorii, insa poate fi si foarte fragil. El este predispus la fisurare. Dintele nu poate repara singur smaltul, asa cum oasele rupte se sudeaza, prevenirea deteriorarii fiind esentiala. Smaltul este translucid (permite trecerea luminii) insa nu este transparent. Desi smaltul se afla la exterior, stratul de sub acesta - dentina - este responsabil de culoarea dintilor dar poate fi patat de cafea, ceai tutun si din cauza unei igienei deficitare.

Gatul dintelui numit si colet, este locul in care coroana intalneste radacina.

Radacina dentara este implantata in osul maxilarului, iar forma sa depinde de tipul dintelui. Incisivii si caninii au o singura radacina, premolarii au o radacina sau doua, iar molarii pot avea doua, trei radacini, in functie de locatie. Acestea sunt acoperite de cement si nu sunt ,,sudate" in osul maxilar ci sunt sustinute cu ajutorul unor ligamente care vor da dintelui o mobilitate fiziologica. La capatul fiecarei radacini se afla un orificiu in forma de palnie, numit apex, prin care intra si ies vase de sange si nervi (pachetul vasculo-nervos).

Cementul dentar. Asa cum smaltul acopera coroana, cementul acopera radacina. Nu este la fel de dur precum smaltul, de aceea o retragere a gingiei il poate expune facandu-l vulnerabil.

Dentina este o substanta asemanatoare cu osul, aflata sub smalt si care alcatuieste cea mai mare parte a dintelui. Pentru a schimba culoarea dintelui, este necesara schimbarea culorii dentinei. Culoarea dentinei este gri-alba sau galbuie, nu un alb pur. Petele pot fi produse de diverse boli, fluor, sau antibiotice, administrate in perioada de dezvoltare.

Dentina inconjoara si protejeaza nervii si vasele de sange care formeaza pulpa,care este un tesut viu si transmite impulsuri dureroase. Pulpa hraneste dintele si asigura vitalitatea sa. Partea care adaposteste pulpa situata in radacina se numeste canal radicular, iar partea situata in coroana se numeste camera pulpara.

Foramenul apical - Deschizatura mica de la capatul fiecarei radacini, care permite trecerea vaselor de sange si a nervilor.

NOTA: Materialul de mai sus cuprinde doar o scurta introducere in partea de anatomie a dintelui, urmand ca in articolele urmatoare sa aprofundam partea de anatomie, fiziologie si patologie dentara.