logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Poezie: Meditaţiile lui Moise (partea I) PDF Imprimare Email 700 Afişări
Scris de George Petrovai   
Sâmbătă, 16 Iunie 2012 07:12
Rugăciunea de pe muntele Nebo

Iţi mulţumesc, iubit Părinte,
pentru a Tale multe daruri
în lunga mea viaţă,
ce ani numără douăzeci
peste a sutei împlinire,
scurşi ca-ntr-o-nchipuire
prin legea timpului din viu.
Poruncile în zeci de ani
Ţi le-am urmat după puteri
şi-un bun păstor am vrut să fiu
pentru sărmanii mei evrei,
eliberaţi de voia-Ţi suverană
din faraonica robie
şi-ajunşi prin marea spintecată
în dezolarea din câmpie,
pe unde-n patruzeci de ani
i-am tot purtat cu mic cu mare
ca-n ţara laptelui şi-a mierii
să nu pătrundă orişicare,
ci numai cei ce n-au cârtit
şi după datini Te-au cinstit.
Eu însumi Te-am nemulţumit
cu firea mea şovăitoare, 
şi asta face ca acuma
să văd Canaanu-n depărtare,
fiindu-mi însă nepermis
parte să am de ce-ai promis.

Dar fie-Ţi numele slăvit
de-acum şi până-n veci de veci!
Iar mie, rogu-Te să-mi laşi
ʼnaintea morţii un scurt timp,
astfel ca viaţa să-mi revăd
ca pe un vis atras de mit.





Meditaţia I
(Primele miracole)
Viaţa este un miracol
şi naşterea aşijderea,
căci omul cu ştiinţa sa
e pentru viu nevrednic sol,

cu totul fără de putinţă
să înţeleagă ce-i ascuns
în tainele întregii Faceri –
există, şi-asta-i pentru el de-ajuns!

Nu-i dat ca omul să ajungă
la Dumnezeu pe-un drum cotit,
ci calea dreaptă a credinţei
îl duce spre-un nou răsărit…

Cum ştii, Părinte, m-am născut
într-un Egipt urgisitor
pentru evrei şi toţi ai lor,
iar biata mama s-a zbătut

să mă salveze de la moartea
cerută-n chip poruncitor
pentru băieţii robilor
de-acea cumplită piază-rea,

neomenosul Faraon,
şi-n sicriaş bine-ntocmit
din papură, cu smoală uns,
m-a pus hrănit şi adormit,

ca să plutesc prin stufăriş
la malul Nilului zeiesc,
cu-ncredinţarea c-oi trăi
prin vrerea Tatălui ceresc.

Şi-ntr-adevăr, am fost salvat
chiar de prinţesa egipteană,
printr-un miracol destinat
să fie pentru crez o mană.

Cum altfel să le dai de rost
că toate palma au bătut
ca pruncu-n viaţă să rămână,
iar fraţii-n el să afle scut?!

Până şi sora mea intrase
în tot acest divin complot,
astfel ca mama să-mi dea ţâţă
ca unui prearegesc nepot.

S-a tot gândit prinţesa mamă
ce nume mi s-ar potrivi,
şi cum din ape mă scosese,
la Moise dânsa se opri…

Crescând, am cercetat Egiptul
şi-nvăţătura sa regală,
precum cultura, medicina 
sau structurarea socială,

gândindu-mă necontenit
că va veni o zi anume,
când Israelu-şi va dori
cu capul sus să iasă-n lume…

Dar a venit ziua funestă
când l-am văzut pe-un frate-al meu,
cum e bătut de-un egiptean
doar pentru faptul că-i evreu.

Puteam privi nepăsător
la victimă şi la călău?
M-am repezit şi l-am lovit
pe agresorul prostălău.

Nici astăzi nu mă dumiresc
cum dintr-un pumn a şi murit;
posibil ca prin mâna mea
braţul divin să-l fi lovit…

Chiar la-nceput am înlemnit
şi mă uitam la mort gemând.
Simţeam că de sfârşeală cad,
dar totuşi îmi venea s-o-ntind.

Mi-am revenit printr-un efort
şi cu evreul am săpat
o groap-adâncă în nisip,
în care mortul l-am culcat.

Credeam că totul s-a sfârşit
şi de coşmar sunt izbăvit;
m-am înşelat, eram filat,
aşa că Madianul m-a salvat.






Meditaţia II
(Alesul)

Eram străin în loc străin
şi-n gând cu fraţii înrobiţi,
dar prea nedrept ar fi s-afirm
că tot destinu-mi fu hain.

(Doar ştii mai bine decât mine
cum omul Tu l-ai conceput –
fărâmele să-l mulţumească
şi să regrete ce-a trecut…)

Mi se părea că-s fericit
cât omului îi stă în fire,
ca soţ Seforei şi ca tată
pruncit cu totul prin iubire.

Cum bucuria-i cunoscută
doar de copilul fără vină,
se cere inimii mature
ca cea de prunc să redevină…

Şi-aşa, cu inima avidă
de-a vieţuirii bucurie,
călcam cu turmele de oi
pe stamba verde din câmpie,

ca la Horeb să pot ajunge
şi sufletul să mi-l încânt
de sus, cu-a Ta pictură vie
mai fascinantă ca un cânt.

Priveam întâi spre-un cer năuc
de-a Soarelui înverşunare,
ce-şi arcuia azurul zvelt
din zări spre-o nesfârşită zare;

apoi privirea mi-o-mbăiam
în feeria de culori
şi fluture-mi doream să fiu
ca să mă zbengui printre flori…

Când pe Horeb mi Te-ai vădit
ca rug arzând fără să ardă,
am înţeles că locu-i sfânt
şi-i tabú omul să Te vadă.

Cu-ncredere m-ai onorat
făcându-mă al Tău trimis,
ca planu-n toate să decurgă
cum din vechime ai promis.

Vroiam să scap de-nsărcinare
printr-o eschivă nefondată:
că eşti enigmă chiar prin nume
şi că mi-i limba încleiată.

Dar când mi-ai spus pe-un ton răstit:
“Sunt Cel ce sunt, şi-i îndeajuns!”,
îndată am pornit la drum
cu zelul proaspătului uns.


AUTOR:  George PETROVAI, mai 2012
www.sighet-online.ro 


Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact