In piesa de teatru “Janka”, scrisă de Oscar Speace, este un fragment de text cu care nu pot fi de acord. Anume că deşi a pierdut războiul, Hitler a câştigat pentru că a trimis la moarte milioane de evrei nevinovaţi, printre care mulţi copii. Nu, n-a câşţigat Răul, sunt sigur de asta. Las la o parte cele ştiute despre Holocaust şi încerc să argumentez doar prin mărturisera unor emoţii colective trăite cu maximă intensitate duminică, 6 mai 2012 la Scoala de Muzică “George Enescu” din Sighet. Am vrut să precizez exact data şi locul evenimentului pentru că toţi nevinovaţii exterminaţi în timpul războiului şi-au pus sufletele lor curate să lucreze împreună pentru cei rămaşi în urma lor, pentru noi, cei de azi, dar şi pentru cei care nu s-au născut incă.

 E dureros şi acum şi va fi mereu când te gândeşti câtă suferinţă au îndurat oameni ca noi cu decenii în urmă. Ce cumplit să te gândeşti la cei de-atunci şi să faci un exerciţiu de imaginaţie punându-te în locul lor…Puteam să fi fost noi ACOLO…Puteam să fi fost noi ATUNCI…

  Sufletele curate ale celor ucişi în lagărele naziste au lucrat împreună şi din munca lor a ieşit o piesă de teatru, “Janka”, piesă cu puternic impact emoţional, o actriţă unică printre actorii români contemporani şi poate cel mai important, partea frumoasă din om a câştigat definitiv lupta cu partea întunecată a minţii umane.

 Emoţiile transmite de textul piesei de teatru au fost amplificate de interpretarea doamnei Maia Morgenstern şi transmise nouă, celor prezenţi la premiera naţională a acestei piese de teatru. Simt nevoia unei corectări. Doamna Morgenstern n-a interpretat, pot spune că a trăit piesa în care este protagonistă. Trăirile distinsei actriţe le-am simţit şi noi şi ceva mă face să cred că acele nobile emoţii de aseară au trecut dincolo de Scoala de Muzică, au trecut dincolo de hotarele oraşului nostru şi acum au înconjurat deja toată planeta noastră. Un mesaj pentru viitoarele generaţii de oameni a fost transmis aseară şi fiecare om îl va primi atunci când va ajunge la maturitatea necesară pentru a discerne între bine şi rău.

 Mesajul e clar: victoria Răului nu poate fi decât una temporară, oricât s-ar strădui. Partea frumoasă din OM e întotdeauna câştigătoare.

 Sighetenii şi-au reconfirmat locul aseară pe harta culturală a lumii. Dacă pentru faptul că în piesa de teatru e vorba de concetăţeni de-ai noştri, e un dat al destinului colectiv hărăzit acestui oraş. Pentru aceasta, noi ,cei de azi, n-avem niciun merit. Ne bucurăm doar că soarta a fost atât de îngăduitoare cu noi. Dar există şi sigheteni cu care azi ne întâlnim pe stradă şi care au avut un rol fundamental pentru cele două ore de maximă intensitate sufletească la care am luat parte aseară.

 Unul este domnul Ioan Mariş, preşedinte al clubului “Rotary” Sighet. Fără străduinţele neobositului domn Mariş şi ale clubului amintit  multe frumoase întămplări artistice n-ar fi avut loc in oraşul nostru. Acest an în care domnul Mariş a fost (si inca este!) preşedintele rotaryenilor sigheteni nu va putea fi uitat! Mulţumim şi sperăm să continue şi ceilalţi preşedinţi ai clubului  pe drumul cu care ne-aţi obişnuit. Suntem recunoscători pentru tot ce ne-aţi oferit în acest an în care aţi fost preşedintele clubului “Rotary”!

 Un loc special trebuie să-i revină traducătorului în limba română, domnul Ioan J. Popescu. Un sighetean de o remarcabilă inteligenţă, un poliglot în cel mai adevărat sens al cuvântului. Dacă-l vedeţi pe stradă, zâmbiţi-i. Va înţelege că aţi fost aseară la spectacolul unic de teatru şi se va bucura că munca lui a contribuit la  desăvârşirea noastră ca oameni.…Un om deosebit, un erudit şi un modest prin excelenţă. Toate acestea, în ordinea pe care o doriţi fiecare. Johnny, aseară te-am aplaudat şi pe tine, să ştii!

 Despre actriţa Maia Morgenstern s-a spus şi s-a scris în cele mai elogioase rânduri. Credeţi că aş putea eu să mai adaug ceva ce nu s-a spus încă? Toate stările sufleteşti ale Jankăi le-am simţit şi noi, spectatorii, la fel ca distinsa doamnă pe care am privit-o cu respect, cu admiraţie şi poate cu puţină neîncredere. De ce neîncredere? Pentru fireasca întrebare pe care ne-am pus-o că e posibil ca Maia Morgenstern să fie pe scenă în fata noastră. Priveam, ascultam, trăiam fiecare scrisoare plină de amintiri care dor ale unei persoane care a trăit acei inimaginabili de inumani ani ai lagărelor de concentrare naziste, transmise din generaţie în generaţie prin strădania autorului piesei, domnul Oscar Speace. Pe scenă a fost Janka, venită din vesnicia care ne va atinge pe fiecare dintre noi într-o zi, să ne spună cum a fost. Aţi văzut-o cu lacrimi pe obraz, aţi văzut-o amintindu-şi momentele de viaţă fericită de familie şi momente cu coşmarul de neconceput al anilor ’40-’45. In sală s-au aflat aseară cei doi fii gemeni ai Jankai, Ben si Oscar Speace (autorul piesei), alături de familiile lor, veniţi cu toţii din SUA pentru a se intoarce îin timp şi a retrăi viaţa mamei prin intermediul unui mare artist : Maia Morgenstern. Tot in sală s-a aflat şi Janice Noga, actriţa de la Hollywood care a interpretat prima dată piesa JANKA în limba engleză acum un an în Sighet precum şi in SUA.

 Aseară ne-am întristat şi ne-am bucurat. Ne-am întristat că oameni ca noi au fost în stare să facă ce-au făcut, ne-am bucurat că a trecut, că acum e doar o perioadă evocată a istoriei, ne-am bucurat că soarta ne-a ales pe noi pentru premiera românească a piesei şi că suntem contemporani cu Maia Morgenstern.

 Mulţumim pentru tot, distinsă doamnă!

Foto & Video: Dani Godja