logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Lumea şi valorile ei PDF Imprimare Email 3347 Afişări
Scris de Claudia Alexandra Rohnean   
Duminică, 29 Aprilie 2012 21:17

E joi. Secundele zboară, se pierd în neant. Aceeaşi zi monotonă de joi. Sau poate nu. Azi nu ştiu cum se face, însa am impresia că mă îndepărtez spre mai târziu într-un abis nedefinit. E 5 aprilie. Acelaşi început de aprilie, dar totuşi cu puţină nuanţă de mai bine.

   Şi pentru că toate dimineţile lumii duc pe acelaşi drum fără întoarcere..

 Atât noi, vişeuanii, cât şi colegii noştri făgărăşeni am plecat uniţi în gând şi-n cuget, în dimineaţa zilei de 5 aprilie. Cu sufletele aşchii, cu gândurile în mii de direcţii, am pornit într-o nouă călătorie.. Într-o călătorie a cunoaşterii, a speranţei, a visului de mai bine. Pregăteam cu toţii un proiect partenerial. Şi am reuşit să-l definitivăm peste aşteptări. Împreună cu profesoarele Liceului Teoretic Bogdan-Vodă Vişeu de Sus, prof. Petronela Gubici  şi prof. Monica Grad, cât şi cu cele ale Grupului Şcolar Agricol „Av. Dr. Ioan Şenchea” Făgăraş – am luptat pentru o săptămână în care viaţa noastră, a elevilor să fie în adevăratul sens al cuvântului  Altfel. Activităţile la care am participat cu toţii desfăşurându-se în această săptămână- 2 – 6 aprilie, destinată unor altfel de activităţi şcolare decât cele cu care eram obişnuiţi.

   Dupa primirea oficială a grupului făgărăşean, noi, elevii vişeuani, am fost nerăbdători să le arătăm colegilor noştri tainele ascunse ale oraşului şi liceului nostru. Cu portul popular la îndemână, mândria oricărui moroşan adevărat, ne-am prezentat împreuna zona care ne reprezintă şi care ,fie că vrem, fie că nu, face parte din noi, din sângele nostru, din aluatul din care am fost plămădiţi. Acelaşi lucru l-au facut şi ei, arătându-şi la rândul lor mândria de a face parte dintr-un colectiv renumit, călcând printre rânduri pe aceleaşi urme lăsate de scriitorului Octavian Paler, într-un oraş încărcat de istorie, de file rupte şi aruncate în treacăt urmaşilor...

    Printre prezentări, strângeri de mână, zâmbete calde şi simpatii tacite, întreaga dimineaţă s-a desfăşurat într-un spirit de echipă în care colaborarea Vişeu-Făgăraş a fost într-o strânsă imersiune. Concursul de comunicare `4 de 10` ,organizat în Sala de sport a liceului nostru, ne-a apropiat si mai tare, fiind următoarea etapă a cunoaşterii noastre pe care am petrecut-o cu colegii făgărăşeni, echipele fiind formate atât din concurenţi vişeuani, cât şi din cei făgărăşeni. Probele, deloc uşoare de altfel, au pus la încercare imaginaţia, umorul nostru, al elevilor, spiritul de echipă şi nu în ultimul rând dorinţa de integrare într-un nou grup. Atât reclamele, cât şi interviurile susţinute de participanţi au fost notate de profesorii aflaţi in juriu, care după cum bine vă puteţi da seama, nu s-au sfiit să se amuze când au auzit sugestiile oferite de elevi : `Ruginolon- soluţie antiruginere pentru profi`, `Noul iphone Cărămida` sau Afiş publicitar pentru noul medicament guvernamental „Cimitirină”,  aflându-se printre ingeniozităţile premiate.

Pe de altă parte, influenţele acestui concurs s-au făcut resimţite după masa de prânz a oaspeţilor noştri, când,  împreună am colindat frumosul nostru orăşel de munte, Vişeu de Sus. `Colinda` a fost atât de ordin cultural şi informativ, cât şi un mijloc de destindere, un mod de a ne cunoaşte mai bine şi de a schimba impresii despre o zi de Şcoala Altfel.

            Vizita la  Muzeul de Etnografie şi istorie Vişeu de Sus, Casa-Muzeu "Elefant", precum şi atracţia locală a orăşelului nostru, care acaparează în fiecare an sute de turişti, şi anume trenul cu aburi Mocaniţa, au stat la baza acestei mici expediţii care s-a sfârşit cu zâmbete împarţite atât de elevii participanţi, cât şi de profesorii însoţitori.

  La finele zilei, extenuaţi dupa atâta hoinărit, incluzând şi o drumeţie la una din pensiunile zonei noastre,  dar cu sufletele pline de recunoştinţă şi multumire, noi, pionii acestui  schimb de experienţe ne-am promis că vom ţine legătura şi vom continua să vorbim chiar dacă numai cu ajutorul mijloacelor electonice moderne, până la vizita noastră în oraşul Făgăraş care se va derula în luna iunie.   

 Cat despre proiectul Şcoala Altfel, am rămas plăcut impresionaţi. Iar pe această cale vreau să le multumesc în numele tuturor elevilor claselor aX-a E respectiv aXIa D, doamnelor noastre diriginte, cât şi doamnelor profesoare făgărăşene, care s-au gândit la binele nostru, la binele celor pe care îi îndrumă în viaţă şi pe care îi formează pentru a-şi atinge ţelurile. Le mulţumim din suflet căa nu s-au poticnit în problemele cotidiene şi au luptat din răsputeri să ne ofere experienţe noi, în condiţii de monotonie ale vieţii contemporane care se instalează atât de uşor pretutindeni. Şi de asemenea, îi felicit pe colegii mei din claseele a X-a E, a XI-a D şi a IX-a C pentru  pregătirea activităţilor, pentru imaginaţia debordantă, pentru colegialitate şi prietenie. 

AUTOR:  Claudia Alexandra Rohnean

 


Share
Ultima actualizare Luni, 30 Aprilie 2012 05:39
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact