logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


VIDEO: Interviu cu violonistul Alexandru Tomescu PDF Imprimare Email 2807 Afişări
Scris de Dani Godja & Horia Picu   
Sâmbătă, 24 Martie 2012 08:04

În data de 30 martie 2012, binecunoscutul violonist ALEXANDRU TOMESCU va fi oaspetele Clubului ROTARY Sighet şi va susţine un CONCERT EXTRAORDINAR ce va fi găzduit de Şcoala de Muzică din Sighetu Marmaţiei – Sala George Enescu. Cu toate ca se afla intr-un lung sir de turnee, domnul Alexandru Tomescu a avut amabilitatea sa raspunda la cateva intrebari pentru Sighet Online. Lectura placuta!

"Profunzime si plictiseala - Pentru oamenii profunzi, ca si pentru fantanile adanci, este nevoie de un anumit timp pentru ca obiectul aruncat sa atinga fundul. Privitorii care, in general, nu asteapta prea mult timp, isi imagineaza imediat ca astfel de oameni sunt duri si insensibili sau, mai mult, ca sunt plictisitori." (NIETZSCHE)


- Domnule Alexandru Tomescu, ati dat pana in prezent nenumarate interviuri, asa ca a va surprinde cu intrebarile noastre va fi foarte dificil. Totusi, o sa incercam sa va adresam in acest interviu si cateva intrebari la care speram ca n-ati mai raspuns pana in prezent. Intai de toate, haideti sa facem prezentarile: Cine este Alexandru Tomescu? 

- Sunt un om ca toţi ceilalţi, cu pasiunile şi îndatoririle mele. Îmi place fotografia, îmi place să citesc, ascult rock, îmi place să merg cu bicicleta şi cred că natura este refugiul ideal pentru a mă elibera de presiunile inerente oricărei profesii, până la urmă. Mă bucur de faptul că am mers pe acest drum pentru că simt că mă apropie foarte mult de sufletele oamenilor. Graţie muzicii, pot pătrunde adânc în sufletele tuturor, ceea ce este un privilegiu. Cred că puţine lucruri pot apropia oamenii aşa cum o face muzica. 


-Anul acesta se va organiza un nou concurs pentru custodia viorii Stradivarius Elder-Voicu. Pot participa şi violonişti străini? Concursul e deschis publicului sau e doar pentru specialişti? Se impune un anumit repertoriu sau se merge pe libera alegere a concurentului?

- Vioara Stradivarius aparţine Patrimoniului României, prin urmare concursul din 2007 a fost deschis pentru violoniştii români cu domiciliul stabil în România. Instrumentul este un bun al ţării noastre, al fiecărui român în parte. Bineînţeles că valoarea excepţională a acestui instrument trebuie dusă şi dincolo de graniţele ţării noastre. Tocmai asta am încercat să fac din 2007, când au avut loc primele mele apariţii cu această vioară. 

Concursul pentru obţinerea dreptului de a cânta pe Stradivarius a fost deschis publicului – a avut loc chiar în timpul Festivalului Internaţional « George Enescu » din 2007 . Am avut de pregătit un program extrem de complex, iar durata acestuia s-a întins pe parcursul câtorva ore bune. Repertoriul a fost şi este impus, desigur. Dacă programul ar fi la libera alegere, fiecare ar interpreta piese în care se simte mai confortabil şi care îl avantajează, or aşa cu greu s-ar putea face o departajare. În general la concursuri, repertoriul este fixat de organizatori. Uneori ţi se dă libertatea de a alege între mai multe piese ale aceluiaşi compozitor, dar şi atunci există nişte criterii foarte stricte : este luat în considerare gradul de dificultate al piesei şi tot felul de astfel de elemente. 

 

- Cine a mai cântat la aceasta vioara (NR. Stradivariusul ce-l aveti dumneavoastra) de-a lungul…secolelor?

- Povestea tuturor personajelor prin mâna cărora a trecut o vioară este lungă şi de cele mai multe ori învăluită în mister. Ceea ce ştim cu siguranţă sunt următoarele: vioara a fost construită în 1702, în plină perioadă de aur a lui Stradivari, iar de-a lungul anilor s-a aflat în mâinile mai multor artişti sau colecţionari de artă, precum: A. W. Lukens (New York), W.E. Hill & Sons (undeva la sfârşitul secolului XIX. Fraţii Hill reuşiseră să adune o colecţie impresionantă de instrumente italieneşti, unica în lume la momentul respectiv), Charles F. Edler (Frankfurt), Hamma & Co. (Stuttgart), Henry Werro (Berna). În 1955, la ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, statul român a achiziţionat această vioară. Maestrul Ion Voicu a cântat pe acest instrument de-a lungul întregii sale cariere, peste 40 de ani. 


- Având la dumneavoastră de multe ori un obiect de mare preţ, bănuim că şi garda personală e pe măsură. Cum v-aţi obişnuit cu această permanentă stare de alarmă din jurul dvs.?

- Da, cred că a deţine acest instrument, pe lângă faptul că e un privilegiu, este şi o responsabilitate de proporţii. Aşa că la toate concertele la care cânt pe vioara Stradivarius cei de la Securitas se ocupă de problemele legate de securitatea viorii. Au fost cu mine la foarte multe concerte şi ne-am împrietenit încă de când ne-am cunoscut. Nimeni nu trece de ei, aşa că vioara este pe mâini bune din acest punct de vedere. Mai mult decât prietenii mei, ei sunt prietenii viorii Stradivarius, al cărei sunet au ajuns să îl cunoască la fel de bine ca mine. Şi tot ca şi mine, îşi dau seama de diferitele ei « toane », fiindcă vioara nu sună la fel în fiecare zi. Există săli care îi sunt prielnice, săli care la început nu îi plac. Însă peste tot sunetul ei înfloreşte la contactul cu publicul, de a cărui energie pare să se încarce cu fiecare notă.


- Aţi spus într-un interviu că dacă ar fi cazul, aţi lua cu dvs. vioara, sonatele lui Bach şi un briceag elveţian. De ce un briceag elveţian?

- Un briceag elveţian e bun în orice împrejurare, după cum ne învaţă emisiunile de suprvieţuire de pe Discovery. Vi l-aţi putea imagina pe Bear Grylls în sălbăticie fără un briceag ? (haha !). Ca să supravieţuiesc pe o insulă pustie ar trebui poate să pescuiesc, nu ? Şi cum altfel aş putea să curăţ peştele dacă nu aş avea un cuţit ? Sigur, aş putea să cioplesc o piatră şi să o ascut, dar ar fi un procedeu riscant. Vreau să îmi păstrez mâinile intacte pentru a putea cânta totuşi la vioară… Haha !


- Intr-un articol despre dvs. în site-ul www.cariereonline.ro se  spune că “Tomescu intruneste regula celor 10.000 de ore de exercitiu, enunţată de Malcolm Gladwell in „Exceptionalii”. Indiciul care il trădeaza este cicatricea de sub barbie, din partea stângă, rămasă în urma orelor de repetat.” La degete nu aveţi cicatrice după atâtea ore de repetiţii?

- Sincer, nu mi-am pus niciodată problema. Când spun „cicatrice”, mă duc cu gândul la sacrificiu. Or pentru mine studiul nu este un sacrificiu, ci o reală plăcere. Degetele sunt pe zi ce trece mai flexibile şi mai agile, aşa că nici nu se pune problema de cicatrice.


- In 2010 aţi participat la o campanie de strângere de fonduri pentru copiii cu deficienţe de auz. Cei care suferă de această deficienţă cum pot “simţi” muzica? Prin vibraţii? Trăirile muzicale ale unui astfel de ascultător pot fi la fel de intense ca pentru cineva care nu are asemenea probleme?

- Sunetul este purtător de energie. Schimbul dintre artist şi public este de fapt un schimb constant de energii. Ce transmite artistul este receptat şi îmbogăţit de public şi retrimis muzicianului. Sigur că mesajul artistic ajunge oarecum incomplet la cei care suferă de hipoacuzie, dar îmi place să cred că acei copii au simţit valul de emoţie generat de muzică. Aşa că sunt ferm convins de faptul că muzica învinge orice barieră. Aceasta cu atât mai mult cu cât fondurile strânse în acel an au ajutat la protezarea auditivă a unui număr impresionant de copii. 


- Stim că puteţi scrie, citi şi conversa în limba coreeană. Ce alte limbi mai cunoaşteţi?

- Pe cele de circulaţie europeană : engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, ba chiar şi puţină rusă.... În condiţiile în care susţin concerte în ţările europene, mi se pare normal să vorbesc aceste limbi. 


- Aţi cântat şi în locuri publice neconforme cu o sală de concerte. Chiar mai mult, experimentul dvs. a mers până acolo încât aţi fost “costumat” cât mai puţin apropiat cu vestimentaţia purtată de un violonist într-o sală de concerte. Cu toate astea, aţi avut succes de fiecare dată când aţi fost “neconvenţional”. Să întelegem că dictonul “haina face pe om” nu mai e valabil? Publicul meloman vrea doar calitate, pasiune în interpretare?

- Dacă ne referim strict la haine, nu cred că ele sunt cele care fac mesajul muzical. Acum nu cred că e bine nici să ieşi pe scenă şi să cânţi în pijamale. Dar faptul că eşti îmbrăcat în blugi şi cânţi într-o pădure nu sărăceşte în niciun fel ceea ce încerci să transmiţi. Aşa se întâmplă şi în lumea sportului, de pildă, nu? Un tenismen bun nu trebuie să poarte echipament sportiv de la o anumită firmă pentru a face performanţă.  


- Aţi cântat până acum pe scene din multe locuri ale lumii, în faţa unui public diferit ca mod de a percepe muzica. E vreo diferenţă între publicul din Noua Zeelandă şi cel din SUA, de exemplu? Zona geografică şi politică are relevanţă în alegerea repertoriului dvs.?

- Antropologia ne învaţă că există diferenţe uriaşe în modul oamenilor de a percepe lumea, şi că acest lucru se manifestă chiar şi în cele mai banale lucruri pe care le facem : în gesturi, mimică, temperament etc. Însă cred că la bază, sufletele oamenilor se aseamănă şi muzica trezeşte emoţii similare în ei. Poate doar şi le manifestă diferit. Până la urmă un muzician nu se rezumă la simpla interpretare mecanică a partiturii, ci îi adaugă propria sa viziune. Include în interpretare ceva din propriul său suflet. Aceasta este cheia care cred că îi deschide pe oameni. Şi mai cred şi că această cheie e un fel de passe-partout, se potriveşte la toate încuietoarele, lacătele şi zăvoarele existente. 

Alexandru Tomescu

- Ce iubiţi şi ce detestaţi cel mai tare în România?

- În România iubesc locurile sfinţite de oameni frumoşi, cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Specie pe cale de dispariţie sau revoluţie în gândire pe cale de a se produce? Vom trăi, vom vedea. Mie îmi va păsa! În vocabularul meu nu se găseşte verbul „a detesta”, cred că există emoţii mai frumoase pentru care merită să îţi consumi energia. Însă mi-aş dori ca în România să aibă loc o schimbare de mentalitate. De aici vor urma toate celelalte schimbări, în mod natural. Dacă vom crede în noi înşine, dacă va începe să ne pese de ceea ce se întâmplă în jur, atunci o schimbare profundă va fi posibilă. Eu încă mai sper!

 

- Paganini e pentru dvs. excepţionalul interpret sau compozitorul care a compus lucrările care ne fascinează şi azi? Daca ar trebui sa descrieti muzica lui Paganini in imagini sau culori, cum ati face acest lucru?

- Interpretul şi compozitorul sunt două laturi care se împletesc în personalitatea lui Paganini. Sigur că noi toţi îl cunoaştem în dimensiunea sa de compozitor, fiindcă nu a trăit în epoca înregistrărilor, ca să ne lase o mărturie a virtuozităţii sale. Însă e imposbil, mai ales ca violonist, să nu ţi-l imaginezi şi în dimensiunea de virtuoz, cu atât mai mult cu cât ceea ce a reuşit el în plan interpretativ a fost practic o revoluţie. Mulţi dintre contemporanii săi au încercat să îl imite şi s-au ales cu crampe care i-au împiedicat să mai cânte la vioară. 

Dacă ar trebui să îl traduc la nivel vizual pe Paganini, nu cred că aş face-o mai bine decât proiecţiile care mi-au însoţit recitalul anul trecut. Fiecare opus de Paganini e diferit şi ar fi prea complicat să îi asociez fiecăruia în parte o culoare. 


- Sunt compozitori pe care nu-i aveţi la suflet? Nu trebuie să ne precizaţi care sunt, doar dacă sunt.

- E posibil sa fie compozitori pe care încă nu i-am înţeles în totalitate. De aceea îmi iubesc la nebunie meseria pe care mi-am ales-o: niciodată nu te poţi plictisi, mereu e ceva de explorat sau de descoperit. 


- V-aţi arătat aprecierea pentru concertul formaţiei „Metallica” alături de filarmonica din Philadelphia, spunând că  nu există concurenţă între diferitele tipuri de muzică. Ne-ar interesa dacă aveţi în plan asemenea colaborări, cu formaţii pop-rock de la noi şi la care formaţie vă gândiţi mai mult?

- Acum aş prefera să mă concentrez asupra a ceea ce am de făcut în următorii ani. Dacă m-aş implica în prea multe proiecte, aş risca să mă pierd, or în mod evident nu îmi doresc acest lucru. În momentul acesta sunt exclusiv preocupat de perfecţionarea muzicală. 

Dar asta nu mă împiedică să îmi întăresc afirmaţiile cu privire la concurenţa inexistentă dintre genuri. Atâta timp cât muzica este interpretată cu convingere şi la un nivel înalt, nu contează dacă e pop, rock sau punk. 


- Spuneaţi că muzicianul şi muzicantul sunt două categorii, meserii total diferite. Din când în când vă place bine să vă relaxaţi devenind din muzician, muzicant? Adică, pentru relaxarea dvs. cântaţi muzică lejeră? Dacă da, ne puteţi spune ce anume?

- În timpul studiului am momente în care « mă joc », mă relaxez interpretând o piesă preferată, numai pentru a relua apoi studiul serios. De obicei când nu sunt cu vioara în mână, prefer să mă relaxez citind, privind un film bun sau plimbându-mă şi făcând fotografii în natură.


Spuneaţi că defectele şi calităţile pot coexista într-un om, depinde doar ce se manifestă mai întâi. Dvs. aveţi defecte?

- Nu  « pot » coexista într-un om, ele chiar coexistă. Nu cred că sunt oameni care să aibă numai calităţi sau numai defecte. Cu siguranţă am şi eu cusururile mele, ca toată lumea. Dar sincer, mi-e greu să mă detaşez de mine însumi şi să mi le observ. Acelaşi lucru e valabil şi pentru calităţi. Cred că e mai bine să mă las descris fie de alţii (dar asta ar însemna o descriere subiectivă), fie indirect, de faptele mele (şi atunci chiar aţi avea parte de o caracterizare obiectivă).


- Cum ar arata din perspectiva dumneavoastră un proiect cultural pentru România?

- Am încercat să îmi imprim viziunea organizatorică în proiectele pe care le-am desfăşurat până acum : turneele Stradivarius, MusicOn, Artime… Deci din punctul meu de vedere, un proiect cultural ar arăta ca acelea în care m-am implicat până acum.


- Care sunt muzica şi cărţile care v-au marcat tinereţea şi v-au format ca om? Dar cele pe care le preferaţi în prezent? Care e ultima carte citită care v-a impresionat şi ce ne puteţi spune despre ea?


- Literatura, ca şi muzica, este un tărâm fascinant, poate puţin mai restrictiv, în sensul că eşti personajul unui scenariu deja scris, pe când în muzică eşti unicul scenarist, eşti liber să creezi ce sensuri doreşti şi să trăieşti povestea cum vrei. Dar revenind la literatură, consider că m-a îmbogăţit mult, încă de mic. Prima carte pe care am citit-o a fost „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran. Am rămas de atunci cu o pasiune mocnită pentru călătorii pe ape, pentru aventuri prin ţări exotice. Am descoperit cu timpul nenumăraţi autori, ei sunt prietenii ce mă însoţesc în lungile călătorii cu avionul sau cu trenul, între concerte. Îmi place să am întotdeauna la mine cel puţin două-trei cărţi, chiar dacă e vorba de o călătorie scurtă; îmi place să aleg. În ultimii ani traducerile din literatura japoneză sau chineză m-au acaparat aproape cu totul, Haruki Murakami fiind unul dintre preferaţii mei.  

În ceea ce priveşte muzica, imi place sa ascult orice fel de muzică. Muzică bună. 


- Fiindcă pe 30 martie 2012 o să aveţi în Sighet primul concert din cariera dumneavoastră sustinut in Sighet, cum ati motiva sighetenii care nu va cunosc sa vina sa va asculte? La Sighet veţi concerta pe vioara Stradivarius sau pe Transilvanius?

- Cred că muzica este arta care ne leagă cel mai mult unii de alţii. Este o experienţă extraordinară să te ştii pe aceeaşi lungime de undă cu sute de alţi oameni aflaţi în sală. Pentru a trăi live această experienţă îi invit pe locuitorii din Sighet la concert. Vioara Stradivarius va sosi la Sighet într-un concert viitor, pentru evenimentul de acum voi veni cu deja celebra vioară Transilvanius. 


Martie 2012

Dani Godja & Horia Picu

www.sighet-online.ro

NOTA: Producător al materialului video de mai jos este Quartz Media Production. 

Alexandru Tomescu

 

Paganini Caprice No.2 - Alexandru Tomescu from Quartz Media Production on Vimeo.


Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 24 Martie 2012 14:46
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact