S-a stins din viaţă cel mai mare colecţionar postbelic al Maramureşului, Nicolae Pipaş, din satul Tisa, comuna Bocicoiu Mare.

Născut în 1926 în satul Virişmort (azi Tisa), fiu de primar, acesta a absolvit Şcoala Administrativă (de notari), iar între anii 1943-44 a făcut noviciatul la mănăstirea Bixad. Din 1945 a funcţionat ca notar în satul Tisa, apoi ca funcţionar la prefectura Maramureş. Începând din 1951, când s-a căsătorit cu Maria, învăţătoare, acesta a devenit dascăl şi apoi director al şcolii din localitate, unde a predat istoria, desenul şi educaţia fizică. A muncit în învăţământ până în 1969, când s-a pensionat de boală.

Soţii Maria şi Nicolae Pipaş sunt cei care, începând din 1960 au redescoperit culorile vegetale şi tehnica arhaică a vopsirii covoarelor cu tincturi de plante, ei fiind din acest punct de vedere primii din Maramureş, înaintea Victoriei Berbecaru şi a celoralţi artişti din Botiza, Rona de Jos, Sighet etc. Covoarele lor (pe care personal le consider, poate subiectiv, cele mai frumoase dintre toate, cele mai rafinate şi delicat colorate) au fost expuse prima dată la Baia Mare, în 1971.

Acele minunate covoare i-au ajutat să-şi întocmească cea mai importantă colecţie de arte frumoase a Maramureşului, cunoscută azi sub numele de Muzeul Pipaş.

Începând din 1972, Nicolae şi Maria Pipaş au intrat în contact cu marele pictor Corneliu Baba, oferindu-i un covor în schimbul unui tablou.

Au făcut apoi acelaşi lucru şi cu alţi mari artişti precum Vida Gheza, Marcel Chirnoagă, Vasile Kazar sau Vasile Pop Negreşteanu, care le-au decorat casa cu operele lor, şi care le-au devenit prieteni.

Domnul Pipaş însă, a început cu mult timp înainte să colecţioneze diverse obiecte rare: de la vârsta de 10 ani, acesta a început să  strângă mărci filatelice, numismatică (printre care şi tezaurul roman de la Teceu), ilustraţii, fotografii de epocă, mai apoi carte veche (chiar de secol XVI), documente şi diplome medievale (parte a acestora, unele achiziţionate de la familia Mihalyi de Apşa, aflându-se azi în Arhivele Baia Mare), o mare colecţie de peceţi, ex-libris-uri etc.

Împreună cu doamna sa, acesta a adunat (prin schimburi şi achiziţii) peste 300 de lucrări de artă (grafică, pictură, desen, sculptură) lucrate de mari artişti români şi străini, apoi icoane pe lemn şi sticlă, mobilier de epocă, porţelanuri, ceramică şi cea mai mare colecţie de dantele din România (circa 2000 de piese).

Pentru meritele de a redescoperi vopsitul vegetal, soţii Pipaş au devenit membri ai Academiei Artelor Tradiţionale din România, şi au adunat mai multe premii. De-a lungul timpului, casa şi colecţia lor au fost vizitate de o mulţime de artişti dar şi oameni de stat, precum Regele Mihai.

Pentru mine domnul Pipaş rămâne un encicloped. Cunoştea nu numai povestea fiecărui obiect din imensa colecţie, cu apartenenţă culturală, datare, piese similare din alte colecţii etc., dar şi multe alte date despre istoria şi cultura Maramureşului. Fiecare discuţie pe care am avut onoarea să o am cu el, mi-a creat o imensă plăcere şi m-a îmbogăţit. La fel ca şi discuţiile cu distinsa doamnă Maria, care este întotdeauna o gazdă desăvârşită şi în acelasi timp un imens tezaur de informaţii.

Din nefericire, domnul Pipaş a plecat dintre noi cu o supărare: soarta colecţiei nu este clarificată, aşa cum şi-ar fi dorit, pentru că negocierile duse de-a lungul ultimelor decenii cu mai multe muzee din regiune, pentru a lua sub tutela lor Muzeul Pipaş, pentru posteritate, nu au dus deocamdată la nici un rezultat...

Sincere condoleanţe doamnei Maria Pipaş şi familiei.

Rămas bun, Domnule Pipaş!