„În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”. (Matei III, 13-17) Praznicul Crăciunului ne-a adus bucuria cea mare a Întrupării lui Dumnezeu, ca să-l ajute pe credincios să se ridice la El. Acest al doilea praznic, al Botezului Domnului, ne aduce o nouă bucurie mare: a omului, căruia i se redeschide cerul şi devine din nou Fiu al lui Dumnezeu. La Betleem Dumnezeu s-a îmbrăcat în trupul omului, la Iordan în haina păcătoşeniei acestuia, pe care avea s-o poarte pe cărările lumii, să se lase batjocorit, să pătimească pentru ea, s-o ţintuiască, mai pe urmă, pe înaltul Crucii, s-o spele şi s-o înnoiască: „Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem moştenitori, după nădejdea vieţii celei veşnice” (Tit III, 7).

Mântuitorul Hristos ne-a înglobat pe toţi lucru cunoscut în limbajul teologic sub denumirea de recapitulare. În El tot neamul omenesc, toţi cei ce trăiseră, toţi cei ce trăiau, şi toţi cei care aveau să trăiască până la sfârşitul veacurilor erau prezenţi. Toţi erau prezenţi în El în acea clipă. Nouă, tuturor, ni s-a deschis cerul, după botezul de la Iordan, nu pentru vreun merit al nostru, ci după marea bunăvoire a lui Dumnezeu. Uitându-ne la icoana acestei zile ne putem gândi la noi, la şansa şi posibilitatea concretă de a deveni fii ai lui Dumnezeu după har pentru că şi noi am fost născuţi din „apă şi din Duh” când am primit Taina Sfântului Botez. Ceea ce domină icoana botezului este, fără îndoială, smerenia Domnului, care-l face să se coboare, ca un rob şi ca un om păcătos, sub mâna Botezătorului. Dacă Adam, omul cel dintâi, a săvârşit nedreptatea, călcând legea iubirii, prin păcatul care l-a dus la neascultare, se cuvenea ca Mântuitorul Hristos, Adam cel nou, să plinească „toată dreptatea”, să repare, prin smerenie şi ascultare totală, ceea ce s-a greşit împotriva legii iubirii. Sfântul Ioan Gură de Aur observa în prezenţa Duhului Sfânt şi după potop şi la Botezul Domnului: „atunci scoate din arcă un om, în timp ce acum lumea întreagă o ridică la cer în mod văzut, şi în loc de ramură de măslin aduce neamului omenesc înfierea. Căci şi atunci s-a făcut dezlegare şi îndreptare lucrurilor deznădăjduite, dar atunci prin pedeapsă, iar acum prin har şi daruri negrăite”. Prin porumbel este exprimat un mesaj al nădejdii pentru omenire, mesajul că a sosit vremea eliberării din robia puterilor stricăciunii şi nimicirii. Nu în cele din urmă prin glasul din cer se însemnează o clipă importantă din istoria Mântuitorului Hristos şi în descoperirea persoanei Lui şi a misiunii Sale în lume: El este recunoscut public ca Fiul lui Dumnezeu.

 Cu Botezul Domnului epoca mesianică putem spune că începe în modul cel mai concret. Dacă până atunci nu ştim prea multe despre viaţa Mântuitorului, cu acest moment Domnul Hristos îşi începe activitatea publică, legitimându-Se în primul rând. În unele calendare sărbătoarea Botezului Domnului este trecută sub denumirea de Teofania, adică Dumnezeiasca Arătare. Este prima dovadă a Sfintei Treimi în cadrul Noului Testament: Fiul lui Dumnezeu primeşte botezul, glasul lui Dumnezeu Tatăl şi prezenţa Duhului Sfânt. Credinţa creştină este prezentă din prima clipă a activităţii publice a Mântuitorului Hristos. Părintele Galeriu spunea foarte frumos în legătură cu semnificaţia acestei zile: „Apele Iordanului se prefac în vindecări; toată făptura se adapă cu curgeri tainice. (De aceea se numeste aghiasma mare). Toate apele se sfinţesc astăzi din taina coborârii în apele Iordanului a Fiului lui Dumnezeu (Care, am văzut, nu să-Şi spele pacatele a venit, ci să ridice păcatul lumii, sfinţind apa; şi sfinţind casele, stropind şi sfinţind, simţeam taina aceasta pe care numai Dumnezeu o poate face: a înnoirii inimilor şi a feţelor tuturor care au primit cu atâta bucurie şi nădejde sfinţirea).

Azi păcatele oamenilor se curăţesc în apele Iordanului. Astăzi raiul s-a deschis oamenilor, Soarele dreptăţii ne luminează, azi ne-am uşurat de plânsul celui vechi, al lui Adam. Ne-am izbăvit de întuneric şi adunarea cea sfântă şi mult vestită a ortodocşilor se bucură. Stăpânul la botez merge să ridice firea omenească la înălţime. Cel neplecat Se pleacă robului ca să ne slobozească pe noi din robie. Împărăţia cerurilor am dobândit, împărăţia Domnului nu va avea sfârşit, pământul şi marea şi-au împărţit bucuria lumii şi lumea de veselie s-a umplut”.

Pentru Sigher Online, Alexandru Lucian student la Facultatea de Teologie din Iasi