 „Şi coborând împreună cu ei, a stat la loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea şi din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi sunteţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei care plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei şi vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocii părinţilor lor” (Luca VI, 17-23) Experienţa vieţii ne arată că acolo un apare o persoană deosebită apar şi mulţimile. Viaţa creştinătăţii nu face excepţie de la această regulă nescrisă. În acest caz sfântul în jurul căruia se strâng mulţimile devine o pildă vie, un model de urmat pentru fiecare din cei care-l caută. El este văzut ca o treaptă superioară, ca o împlinire a dorinţei de autodepăşire, de urcuş spre împlinirea a ce este mai bun din sinele uman. În acest sens sfântul este numit „om ceresc, întocmai cu îngerii”. Pericopa evanghelică din această zi de sărbătoare ni-L prezintă pe Mântuitorul Hristos în mijlocul mulţimii, El a coborât la loc şes pentru a fi mai uşor ascultat, pentru ca poporul să poată primi într-un loc accesibil vindecarea sufletească însoţită de cea trupească.
Troparul Sfântului Nicolae prăznuit astăzi ni-l prezintă în felul următor: „Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”. El, ca păstor asemenea Mântuitorului Hristos era în mijlocul turmei încredinţate spre păstorire învăţând prin exemplul personal mai mult decât prin grai. Sfântul Nicolae s-a născut la Patara, în Licia, Asia Mică în jurul anului 250 d. Hr, „una din cele mai frumoase cetăţi din Licia” după cum o găsim numită în cronicile vremii. Este numit „Învăţător înfrânării” în tropar pentru că încă din fragedă copilărie se hrănea de la sânul maicii sale în zilele de Miercuri şi Vineri doar o singură dată. Despre tinereţea sa nu avem prea multe informaţii, însă mărturiile păstrate ne vorbesc despre educaţia primită de la părinţi în spirit creştin, era nelipsit de la Biserică. A ajuns episcop prin voia lui Dumnezeu. Sinaxarul sfântului ne spune că murind episcopul Mirei – capitala provinciei, episcopii din cetăţile vecine, clerul şi poporul din Mira s-au reunit pentru a alege un succesor. Un preot îmbunătăţit a avut o vedenie în care îngerul Domnului i-a spus: „Tânărul care va pune mâine dimineaţă primul piciorul în Biserică, pe acela îl voieşte Hristos să fie episcop în Mira”, a spus celorlalţi vedenia, iar aceştia au hotărât să rămână în Biserică toată noaptea pentru a se ruga şi a vedea cine este primul credincios care va veni la slujbă. Primul care a ajuns în toiul nopţii a fost Sfântul Nicolae. Împotriva voii sale a fost hirotonit întru arhiereu şi a fost prezentat mulţimii drept noul episcop de Mira. În timpul împăratului Diocleţian a fost supus la chinuri şi întemniţat pentru credinţa în Mântuitorul Hristos. Sfântul Nicolae s-a remarcat în special apărând credinţa cea adevărată. Cel mai cunoscut episod este cel din cadrul primului Sinod Ecumenic de la 325. Arie susţinându-şi erezia împotriva tuturor dovezilor aduse de ceilalţi episcopi a fost pălmuit în văzul împăratului de către Sfântul Nicolae. Acest gest de mânie i-a adus retragerea însemnelor episcopale – evanghelia şi omoforul, şi trimiterea în închisoare. Noaptea Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Domnului i-au redat cele luate înainte de întemniţare. Impulsivitatea sfântului era răspunsul sfinţeniei sale ca apărător al credinţei în Domnul Hristos. După mărturia Sfântului Simeon Metafrast Sfântul Nicolae a trecut la cele veşnice în data de 6 decembrie 334 „după o viaţă lungă petrecută în lucrarea virtuţilor, a uns mitropolia din Mira cu mirul dulce şi înmiresmat, stors din strugurii harului dumnezeiesc. A ajuns într-o vârstă avansată, plin de zile, fie pământeşti, fie îngereşti. Apoi, chiar şi el a trebuit să se închine legilor firii, după destinul tuturor oamenilor, şi a fost lovit de o boală scurtă. Deşi bolnav, n-a încetat să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate, cum fac toţi credincioşii muribunzi, care senin se avântă spre cealaltă viaţă. Trupul lui cel nepreţuit, cinstit de toţi sfinţiţii episcopi şi de tot clerul care purta făclii şi candele, a fost depus în Biserica din Mira”. Cultul marelui ierarh şi teolog era răspândit în toată Europa, încă înainte de răpirea sfintelor sale moaşte de la Mira la Bari. După un început incert cultul sfântului s-a răspândit din Licia, în secolul al VI-lea ajungând la Constantinopol. În veacul al VII-lea era prezent şi la Roma, Ierusalim şi Giorgia, generalizându-se astfel. Multe ţări îl au ca ocrotitor printre care Grecia, Rusia, Germania. Moaştele sale au fost luate în anul 1089 din Mira şi au fost duse la Bari, unde au ajuns la data de 9 mai. El este ocrotitorul mai multor bresle şi meserii. Astfel, el este ocrotitorul copiilor, al fecioarelor şi văduvelor credincioase, al elevilor, farmaciştilor, marinarilor, pescarilor, negustorilor, preoţilor şi nu în ultimul rând studenţilor. Numele său înseamnă în traducere „biruinţa poporului” sau „biruitor asupra poporului”. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor, 804.728 de cetăţeni români, din care 515.453 bărbaţi şi 289.275 femei, poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae. El este un exemplu prin viaţa sa dar şi prin minunile săvârşite pentru fiecare creştin fiind văzut îndeosebi ca protectorul copiilor. El ne este apropiat încă din copilărie pentru că în această zi am primit cadouri sau dimpotrivă. Ne oferă permanent o lecţie, cea a blândeţii dar şi asprimii în cazurile absolut necesare. Pentru SighetOnline, Alexandru Lucian, student la Facultatea de Teologie din Iasi
|
