„Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi” (Luca XVI, 19-31)

 

 

Parabola din această duminică este una cunoscută tuturor creştinilor prin deasa referire la ea. O găsim doar în Evanghelia Sfântului Luca, ea fiind plină după cum putem observa de învăţături privind viaţa noastră de aici îndeosebi pe plan moral dar şi în ceea ce priveşte viaţa de după moarte. Patriarhul Iustin Moisescu într-una din cărţile sale spunea referitor la pildele pe care Mântuitorul Hristos le-a folosit în decursul activităţii Sale „Simple şi atrăgătoare prin forma lor, adânci şi interesante prin învăţătura pe care o cuprind, parabolele Mântuitorului, adresându-se direct sufletului, sunt accesibile tuturor. Veşnic actuale, ele continuă, fără încetare, să înveţe şi să încălzească sufletele oamenilor de pretutindeni indiferent de cultură, de clasă socială sau rasă”. Iar această pildă ne oferă o serie de întrebări privind viaţa noastră dar şi răspunsuri esenţiale privind acestea. În primul rând observăm că bogatul nu primeşte nume, nu este individualizat decât prin opulenţa sa. Nichifor Theotokes, un scriitor bisericesc din secolul XVIII, spune că bogatului nu i s-a dat un nume, pentru că numele oamenilor răi sunt nevrednice de pomenire. Pe de altă parte îl vedem pe sărac primind nume, Lazăr, poate singura lui bogăţie ce îi mai rămăsese, pentru că nu numai că nu-l hrănea nimeni, dar devenise el însuşi hrană pentru câini. În continuare Mântuitorul ne învaţă şi cum este în viaţa de dincolo, şi anume că e altfel decât aici, dar nu fără legătură cu felul cum ne-am petrecut-o aici. De remarcat este faptul că nu devenim alţii.

 

 

Ceea ce suntem acum prin faptele noastre ne va aduce într-una din cele două stări menţionate de Domnul nostru Iisus Hristos, şi anume în sânul lui Avraam sau în iad. Trebuie reţinut faptul că ne păstrăm personalitatea, identitatea, conştiinţa după cum este şi firesc. „Rămânem în cele în care ne-a găsit moartea, iar eternitatea dă acestei stări continue senzaţia de creştere continuă: în nefericire, dacă am fost răi, în fericire dacă am fost buni; în singurătate şi izolare, dacă am fost egoişti, în comuniune dacă am fost generoşi. Cu oameni buni, dacă am fost buni, cu oameni răi, dacă am fost răi. Cu îngerii, dacă ne-am asemănat lor, cu demonii, dacă am ascultat de ei. În Împărăţia lui Dumnezeu, dacă ne-am pregătit calea spre ea, în „întunericul cel mai dinafară”, dacă am răspândit în jurul nostru întuneric” după cum afirma ÎPS Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului. La o primă lectură a textului observăm că deşi viaţa aceasta pământească este una finită, are o importanţă capitală în vederea vieţii celei veşnice de după despărţirea sufletului de trup. Îl vedem pe bogat după moarte ca ştiindu-l pe acel sărac ce stătea în apropierea mesei sale aşteptând firimiturile. Îi ştia şi numele, de unde putem concluziona că, deşi aflat sub ochii bogatului o bună perioadă din viaţă, Lazăr a fost ignorat complet de bogat.

 

 

Mitropolitul Bartolomeu Anania îl numea pe bogat cu apelativul de „nesimţit” pentru că nu-l vedea cu bună ştiinţă pe Lazăr. Una din învăţăturile cu care trebuie să rămânem este aceea a libertăţii pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi ne-o respectă la fiecare pas. Îl vedem pe bogat manifestându-şi grija faţă de fraţii săi pentru ca şi ei, trăind în modul de viaţă al lui, să aibă o şansă de a nu ajunge în acel loc de chin. Legea şi Moise ca răspuns primit din partea lui Avraam – părintele poporului evreu ajută pe credinciosul Legii Vechi să-l aştepte pe Mântuitorul Hristos cu credinţă şi în faptă. „Deschide mâna ta fratelui tău, săracului tău şi celui lipsit din pămîntul tău” (Deuteronom XV, 11) şi, „Frânge celui flămând pâinea ta şi pe săracii fără acoperământ bagă-i în casa ta; dacă-1 vei vedea gol, îmbracă-1, şi pe rudele seminţiei tale să nu le treci cu vederea” (Isaia 58, 7). Aceste două texte ne arată clar că milostenia era privită şi în perioada Vechiului Testament ca fiind necesară în societatea iudaică.

 

 

 

În Parabola bogatului nemilostiv Mântuitorul Hristos ne învaţă, şi pe noi cei de acum, că una din porţile vieţii fericite e milostenia. Mulţi dintre noi putem crede că nu ne vor mai întâlni niciodată cu cei pe care i-am ignorat, sau nedreptăţit. Mântuitorul ne spune că ne vom întâlni. Din acest punct de vedere, existenţa de dincolo este în stânsă legătură cu ceea ce căutăm la fiecare pas în această viaţă, şi anume, dreptate. Simţul nostru moral, o anumită categorie fundamentală a fiinţei noastre, sădită în noi de Dumnezeu, cere împlinirea dreptăţii. Nu putem concepe nedreptatea veşnică. De aceea existenţa vieţii de dincolo satisface această sete adâncă de dreptate a sufletului omenesc. Cu ce am făcut aici, ne vei întâlni dincolo după cum Mântuitorul Hristos ne-a învăţat. „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani XIV, 17). Parabola Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr trebuie neapărat legată de capitolul 25 din Evanghelia după Sfântul Apostol Matei, unde Mântuitorul învaţă despre Judecata de Apoi, pentru ca să avem un tablou, al învăţăturii Lui despre lucrurile cele din urmă şi despre viaţa de dincolo. La Judecata finală accentul va cădea tot pe milostenie. Ce-ai făcut aproapelui tău, cu aceea te vei întâlni dincolo. Echitatea, dreptatea este şi ea prezentă dar pentru aceasta avem nevoie şi noi cei de astăzi de practicarea milosteniei.

 

 

Şi parabola din această Duminică, şi învăţătura despre Judecata de Apoi ne vorbesc despre existenţa iadului şi a raiului, acea existenţă de dincolo care răspunde simţului nostru de echitate. Milostenie pentru ca şi Dumnezeu să fie milostiv cu noi de fiecare dată. Aceasta este învăţătura ce ni se cere practicată spre a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu. A cunoaşte pe cel de lângă noi şi a-l ajuta pe cât ne stă în putinţă, fie printr-un simplu cuvânt de alinare, fie prin mijloace materiale ne oferă pe lângă o mulţumire sufletească şi puţinţa de a urca pe scara desăvârşirii. Evanghelistul Vechiului Testament, sfântul prooroc Isaia îi îndemna pe conaţionalii săi „Dacă din inimă îi vei da pâine celui flămând şi dacă vei mulţumi sufletul necăjit, atunci lumina ta va străluci în întuneric şi întunericul tău va fi precum amiaza” (Isaia 58, 10). Este o aluzie la cuvintele Mântuitorului Hristos din predica de pe munte: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca VI, 36). Viaţa de aici este pregătire pentru cea veşnică iar responsabilitatea este pe umerii noştri spre a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu. Libertatea de acţiune ne însoţeşte la fiecare pas spre cele ce ni le pregătim încă de acum.