 Când presa o intervievează pe sibianca Marina Robescu nu face economie de cuvintele "ruda marelui titan al literaturii universale" sau de paralele cu "Război şi pace". Bătrâna de 87 de ani, cunoscută în Sibiu drept "urmaşa lui Tolstoi", ridică însă din umeri: "Sunt rudă cu Tolstoi, dar el era din altă ramură a familiei. Noi suntem din ramura a doua, el a treia. Familia e numeroasă, nu s-au cunoscut toţi", spune Marina Robescu. Poate că bunicii Marinei Robescu, Zinaida Sergeevna Tolstoi şi Piotr Sergeevici Tolstoi nu l-au cunoscut pe scriitorul rus, deşi au fost contemporani şi, pe undeva, verişori. Însă povestea lor şi a fiicei acestora, Natalia Petrovna Tolstoi, mama Marinei, e una demnă de un roman. "La noi în familie nu se vorbea de Lev Tolstoi", pune lucrurile la punct bătrâna sibiancă. Ci mai degrabă de familia lui Nicolae al II-lea Romanov – ultimul ţar al Rusiei. Copilărie alături de marile ducese Bunica Marinei, Zinaida Tolstoi, soţia ofiţerului de cavalerie Piotr Tolstoi, a fost una dintre apropiatele Ţarinei Alexandra. Mama Marinei Robescu a crescut în atmosfera nobiliară a acelor vremuri, în preajma marilor ducese, fiicele lui Nicolae al II-lea. Odată cu Revoluţia din Octombrie 1917 şi, apoi, executarea familiei Romanov, nobilimea rusă, la un loc cu înaintaşii Marinei s-au împrăştiat prin toată lumea. "Mama cu unchiul au crescut împreună cu marile ducese. Am avut într-o vreme corespondenţa dintre mama şi ducese, de la Ecaterinsburg. Dar eu, pe vremea lui Ceauşescu, le-am dus în străinătate şi le-am vândut.
Mi-am cumpărat maşină şi alte cele. Că am zis: ce s-a poate întâmpla?", spune azi bătrâna Robescu. În scrisorile primite de mama Marinei, marile ducese scriau cam pe acelaşi ton pe care scrie orice copil. Îi povesteau prietenei lor cum îşi petreceau zilele. Scriau: "Mama stă cu căţelul în braţe, noi ne jucăm...". "Lucruri foarte naturale, nu ceva senzaţional", zice bătrâna Robescu. O Biblie personală Din relatările familiei a aflat că Romanovii "erau oameni foarte cumsecade". "Dar, după mine, împăratul nu era prea aspru sau prea voluntar. Mi-a făcut impresia că era cam moale. Când ei au fost omorâţi, i-au chemat jos şi le-a zis să stea cuminţi că vine Armata Albă. În temniţă, când au ajuns jos, i-a aranjat bine. Pe ţarevici doar l-au rănit, s-a târât pe jos, au mai tras o dată în el", spune, cu părere de rău, Marina Robescu. În casa ei plină de portrete vechi, pe sub care se plimbă liberi doi câini - semne ale pasiunii pentru chinologie ale domnului Robescu, al cărui nume de familie românesc îl poartă şi Marina –bătrâna descâlceşte un arbore genealogic desenat, schematic, într-o agendă veche. "Asta este Biblia mea", spune Marina Robescu. S Chemate în recunoaşterea Marii Ducese Anastasia a Rusiei Cea mai interesantă dintre bucăţile din viaţa familiei, păstrate de Marina Robescu din poveşti, nu e una despre literatura universală a lui Lev Tolstoi. Deşi evenimentul a făcut subiectul a zeci de cărţi şi filme. Cu doi ani înainte să se nască Marina Robescu, în 1924, bunica Zinaida şi mama Natalia erau chemate la un spital, undeva la Berlin. Aici, în capitala germană, se retrăseseră după ce părăsiseră Rusia care trecea prin profunda şi teribila transformare a comunismului. În spitalul acesta era internată o femeie a cărei poveste avea să devină unul dintre marile mistere ale secolului XX. Anna Anderson, cea mai cunoscută impostoare care s-a dat drept Marea Ducesǎ Anastasia a Rusiei, aştepta să fie recunoscută de apropiaţii Romanovilor. "Bunica şi mama au fost astfel invitate să o recunoască, pentru că mama a copilărit cu ducesele", explică Marina Robescu.
|
