 Bogdan Suceavă este matematician, romancier şi publicist român contemporan , „chiar unul redutabil, autor de articole polemice bine construite”( apud Liviu Antonesei). În prezent, este conferenţiar la California State University, din oraşul Fullerton, statul american California. Devine cunoscut pentru fermecătoarea carte de povestiri Bunicul s-a întors la franceză în 2003 (nominalizat la premiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti ) şi volumul de debut din anul precedent, Imperiul generalilor tîrzii şi alte istorii. Publică în 2004 un roman la editura Polirom, Venea din timpul diez, roman ce îi aduce o meritorie apreciere în lumea literară românească. În anul 2008 urmează romanul Vincent nemuritorul, despre care Liviu Antonesei afirmă că se constituie într-un „straniu roman s-f, fascinant prin ipoteza de lucru şi scris cu precizie de matematician, ceea ce autorul şi este ca formaţie academică.” Anul 2010 aduce cu sine publicarea la Polirom a noului roman Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, o carte remarcabilă despre Revoluţia din 1989, carte ce aduce în prim plan un subiect ce nu este ridicat în ochii publicului cititor la meritata semnificaţie şi pe care scriitorul o marchează ca pe un adevărat punct de reper al generaţiei sale. Despre acest ultim roman şi câteva din temele ce nu ocolesc legătura literaturii cu realitatea, cu generaţia tânără- în acest sens e de menţionat şi tinereţea protagonistului romanului, înrolat la 19 ani într-o experienţă fără precedent – vorbeşte însuşi scriitorul în cele ce urmează.
Cum v-aţi apropiat de literatură?
Citind volumele din seria de Povești nemuritoare cu o pasiune pe care apoi am căutat-o și în alte cărți. Firește, nu am regăsit-o întotdeauna. După ce basmele nu m-au mai atras, am citit și recitit autori care produc dependență de jocurile imaginarului, precum Jules Verne, Karl May sau H.G. Wells. Când eram în clasa a VI-a, am citit Căpitanul Hatteras de patru ori, și probabil de atunci am rămas cu o pasiune aparte pentru istoriile din extremul nord. Apoi, ceva s-a schimbat: mi-am dat seama că literatura nu e doar un joc, ci că poate fi o formă supremă de exprimare a unor experiențe fundamentale sau a unor reflecții esențiale. Din liceu am început să citesc sistematic, încercând să acopăr complet unii autori; în clasa a IX-a citeam Lucian Blaga (paginile de memorialistică), Marin Preda și Zaharia Stancu, apoi lecturile mele s-au diversificat și au ieșit din câmpul literaturii române. În clasa a XI-a am ajuns la Franz Kafka, John Fowles și Mario Vargas Llosa, și fiecare dintre ei a reprezentat o uriașă descoperire. În vremea liceului nu m-au interesat decât fotbalul, literatura și matematica, desigur, în perioadele în care nu eram atât de îndrăgostit încât mă mai puteam gândi și la altceva.
Ce rol credeţi că are şi ce rol merită literatură în viaţa unui tânăr în ziua de azi?
Literatura are importanța pe care i-o acordăm fiecare dintre noi. Cred că mulți tineri inteligenți de azi și-au dat demult seama de catastrofalul sistem de valori pe care mass media contemporană îl propune, de faptul că industria de entertainment din România și din spațiul internațional n-are prea multe de oferit, de faptul că televiziunile propun un discurs mort și neinteresant. Literatura e singura alegere inteligentă în fața unui asalt mediatic al anecdoticului, neesențialului și nimicului. Să te lași distras din drumul tău de știrile minore despre viața altora e un semn de evidentă slăbiciune. O slăbiciune a intelectului, dublată de o slăbiciune morală. Întoarcerea spre bibliotecă e singura salvare. Bineînțeles că ascult foarte multă muzică, că văd și revăd multe filme, dar nimic nu egalează momentele de liniște și reflecție când pot să citesc ce mă interesează. Sunt convins că tinerii inteligenți de azi vor descoperi și ei asta. Fiecare lucru la timpul lui.
Ce v-a motivat să abordaţi tema Revoluţiei din 1989? Ce a însemnat pentru dumneavoastră momentul acesta al revoluţiei?
Nu mi s-a părut că văd nicăieri redată tensiunea și energia extraordinară din decembrie 1989 așa cum mi-aș fi dorit eu. A fost un tumult de speranțe, iluzii, neînțelegeri și răbufniri care a redefinit societatea românească pentru mai multe decenii. Am tot așteptat să văd o carte scrisă despre acele zile, și acea carte nu venea. Pentru multă vreme nu am știut cum aș fi putut s-o scriu: emoția și tensiunea ne pot împiedica să vedem structura potențialei narațiuni. Paradoxal e că pentru a reda tensiunea, avem nevoie să ne eliberăm de ea. Din punctul acesta de vedere, am avantajul de a nu mai trăi în România și de a nu-mi mai face planuri de viitor legate de evoluțiile din societatea românească. Probabil că această îndepărtare mi-a permis să scriu. Pe de altă parte, îmi dau seama că am avut un noroc extraordinar, de a trăi în două lumi diferite în România, de a vedea la lucru două sisteme de valori diferite. Mi s-a părut că pot reda această schimbare dacă voi concentra povestea pe momentul schimbării, pe clipele când a devenit evident că are loc nu doar o schimbare de regim politic, ci și o mutație a valorilor de amplitudine uriașă. Și mai e ceva. Azi citesc multă istorie. Un moment de adevărată inspirație pentru mine a fost reprezentat de observația unui istoric britanic care a notat că nu rămân prea multe mărturii directe din momentele de turnură ale istoriei. Sunt relativ puține elaborările literare clădite pe baza unor experiențe directe ale unor astfel de momente de tensiune. De pildă, nu a supraviețuit până la noi nici o mărturie despre prima devastare a Romei, în anul 410. Dar există cărți ale unor supraviețuitori din primul sau al doilea război mondial. Din astfel de cărți ne dăm seama cum gândesc oamenii în momentele de maximă tensiune, ce efecte are presiunea asupra opțiunilor noastre, cum ne marchează tensiunea și cum ne determină acțiunile, și, în ultimă instanță, cât de tragică poate fi condiția umană. Motivația mea literară poate fi sintetizată așa: am realizat că ar fi catastrofal să lăsăm să cadă în uitare ceea ce gândeam în perioada cea mai intensă a revoluției din decembrie 1989. Sunt sigur că există mulți alți autori care ar avea mai multe de descris, și cred că sunt datori să o facă. Cred că suntem datori cu acest efort, oricât de dureros ar fi pentru fiecare dintre noi.
Protagonistul romanului “Noaptea când cineva a murit pentru tine” are sentimentul la un moment dat că participă la reconstrucţia lumii scriind statutul noii Ligi a Studenţilor, credeţi că în România de astăzi un tânăr poate reconstrui sau schimba ceva?
Categoric da. În primul rând trebuie înlocuită această plagă nefericită reprezentată de actuala clasă politică, ai cărei reprezentanți sunt în marea lor majoritate lipsiți de viziune, de inteligență și de spirit al comunității. Toate aceste personaje care au intrat în politică doar pentru a-și căuta un profit personal trebuie înlocuiți de oameni responsabili. Toți cei care se laudă că au fost elevi slabi la școală trebuie să plece și trebuie înlocuiți cu oameni care chiar știu ce e de făcut. Abia atunci când mai multe cicluri electorale vor cerne valorile, vor ajunge în poziții de decizie oamenii de care societatea are nevoie. E nevoie de profesioniști autentici în multe dintre domeniile esențiale ale societății, începând cu învățământul și cu medicina. Societatea românească are nevoie de ingineri foarte buni, pentru că numai existența lor reprezintă o garanție de dezvoltare economică sistematică și constantă. E nevoie de educatori competenți. E mare nevoie de medici inteligenți și cu spirit practic. Și e nevoie ca dintre aceste categorii profesionale să se ridice și oameni care să dedice câțiva ani din viață unei activități politice, văzute ca muncă în slujba comunității, nu ca o cale sigură spre îmbogățire, dublată de oportunitatea unei imunități parlamentare.
Ce valori, resurse consideraţi că îi sunt necesare unui tânăr azi - nu doar pentru reuşita lui profesională mai departe în viaţă, dar şi în plan personal?
Întâi de toate, ambiție de a reuși, o determinare acerbă de a depăși orice dificultate. Nimic nu poate sta în calea unui tânăr care-și propune să devină ceva și care are voința de a reuși. Apoi, e absolut necesar un viu spirit critic, care să-l ajute să separe sfaturile inutile care-i vin din jur de experiența valoroasă și utilă a celor mai în vârstă, care ar putea să îi ofere ceva. Mai e nevoie și de răbdare, de o uriașă răbdare cu sine însuși, pentru că răbdarea susține orice efort de autoeducare. E nevoie de antrenament pentru orice abilitate bine însușită, de la practica unei limbi străine, până la precizia raționamentului, în matematică, fizică sau chimie. Așadar, e nevoie de o răbdare dinamică, una care să susțină acțiunea. Toate acestea trebuie să înceapă din perioada liceului, iar acolo unde apar întârzieri, ele trebuie adresate prin sporit și încăpățânat exercițiu. Ar fi bine dacă tinerii ar deprinde cât mai devreme faptul că trebuie neapărat evitată pierderea timpului. Orice activitate care ne produce plăcere fără să ne sporească e pierdere de vreme, și acestea merită eliminate din program fără regret.
Cum vedeţi viitorul literaturii româneşti?
Am încredere că multe dintre dificultățile de acum vor fi depășite. Limba română reprezintă, în sens strict statistic, cel de-al 40-lea idiom de pe glob, dacă limbile sunt așezate în ordinea populației. E adevărat că foarte mulți tineri părăsesc România, mulți din cauze economice, alții din vina acestei clase politice lipsite de pragmatism, inteligență, viziune, responsabilitate și spirit al comunității. Dar cu toate acestea, pe termen lung, lucrurile se vor îndrepta. Printr-un astfel de exod al populației, la o asemenea scară, a trecut și Irlanda la mijlocul secolului XIX, au trecut și țările nordice la finele veacului XIX, la fel ca și alte zone ale lumii în diverse intervale istorice. La un moment dat situația se va stabiliza, și e posibil ca noi să fim bătrâni atunci, sau să fie un moment pe care noi nu-l vom mai apuca. Știm cum va arăta acel moment de echilibru: tinerilor li se va părea la fel de dificil sau de ușor să reușească în altă parte la fel ca și acasă. Apoi, acest proces va fi însoțit de o nevoie de reflecție, de o formă de întoarcere spre sine, care va fi susținut de interesul pentru textele autentice, produse în contextul firesc al culturii române. Cultura română a izbutit niște cărți extraordinare, Craii de Curtea-Veche, Cronica de familie, Levantul, Întoarcerea huliganului, pentru a menționa doar câteva dintre ele. Și n-am adăugat acestei liste culegerea de probleme de geometrie a lui Gheorghe Țițeica, care e o altă carte esențială a culturii române, una ce poartă și o lecție de morală, nu doar una de factură matematică. Cred că atunci când reflectăm la raportul nostru cu aceste texte, ne aflăm locul nostru în lume și aflăm ce avem de făcut. Atunci când recitim aceste cărți regăsim în ele nu doar trecutul, dar aflăm și ce va urma, pentru că ele expun prin raport direct lacunele vremii noastre, ale societății în care ne-am format, și aduc claritate în aversa de informație neesențială cu care ne aflăm în perpetuă confruntare. AUTOR: Monica Grad
|
