Dacă ai ocazia să te plimbi prin Bialowieza, constaţi că acesta este locul ideal pentru a te îndrăgosti de arbori. “Dacă un canal cu apă nu este un râu şi dacă o plantaţie de copaci nu este o pădure, atunci Bialowieza este Ultima Pădure din Europa!” Asta este abordarea pe care o subliniază cei care promovează pădurea Bialowieza ca ultim loc virgin silvatic de pe continentul nostru. Abordarea are desigur şi baze reale, în sensul că zona strict-protejată este o accesibilă pădure de câmpie care totuşi nu a fost niciodată defrişată… În mod normal, fiecare student la biologie, ecologie sau silvicultură din Europa ar trebui să facă o vizită aici, să vadă cum arată o pădure adevărată! 

Pădurea Bialowieza este o pădure mixtă, o rămăşiţă a pădurilor virgine ale Europei. Situată pe cumpăna de ape dintre bazinul Mării Baltice şi a Mării Negre, la altitudinea de 145-202 m, cu 620 mm precipitaţii anuale, zona are păduri şi cursuri de ape, tinoave şi păduri înmlăştinite. O atât de mare apropiere a bazinelor hidrografice aparţinând Mării Baltice şi Mării Negre, cu mlaştini care nu reprezintă bariere pentru multe specii acvatice, în principiu a permis schimbul de elemente floristice şi faunistice între cele două bazine. Ecosistemul silvatic al Bialowiezei are o vârstă de cca 10.000 de ani, fiind instalat aici după retragerea influenţei gheţarilor. Arborii ajung la maturitate şi bătrâneţe, dând exemple ale splendorii potenţiale ale acestor specii… Pădurea are exemplare monumentale de stejar pedunculat (Quercus robur), dintre care exemplarul numit “Marele Mamamusi” este probabil cel mai viguros, deşi nu cel mai mare: în 2005, la înălţimea pieptului uman (1,3 m de la sol) avea circumferinţa de 690 cm, iar înălţimea este de 34 m; există în această pădure şi exemplare de 46 m înălţime şi vârstă de peste 800 de ani, cum este cel numit Stejarul Ţarului (Bielorusia), sau exemplare cu circumferinţa de 740 cm cum este exemplarul numit Stejarul Butoi (Polonia).

 Puieţi firavi, arbori ajunşi la maturitate şi bătrâneţe, căzuţi la pământ şi aflaţi în diferite stadii de descompunere, pe cale de a se reintegra în sol, crează în Bialowieza un peisaj natural care a fost demult eradicat din Europa. Cândva o uriaşă pădure, acum terenul continentului nostru este ocupat de Berlin şi Praga, Varşovia şi Brussel, sute de mii de sate şi oraşe, terenuri agricole, plantaţii silviculturale, şosele şi parcări, infrastructură şi iar infrastructură. În Bialowieza este altfel… arborii uriaşi dau impresia că omul nu este prezent! Nu doar în parc ci şi în afara acestuia, vedem coloşi aflaţi în diferite grade de senescenţă şi descompunere, care pe lângă atractivitatea peisagistică pe care o au, arată şi o viziune naturalistică totalmente diferită de cea prezentă pe la noi. Parcă este incredibil că în urmă cu doar câteva mii de ani, similar cu peisajul din pădurea virgină Bialowieza era şi zona care acum este centrul Clujului, Bucureştiului sau Sighetului. Când te gândeşti că era o singură pădure pe toată Eurasia, de la Vladivostok până la Brussel… Cum de în Europa a rămas doar această infinitezimală părticică a ei, înconjurată de un gard? Unde sunt milioanele de mamifere mari, unde sunt zimbri şi urşii, elanii şi caii sălbatici? Au fost înlocuite de un alt mamifer… milioanele de oameni…

 Ecoturism? Turismul din zonă se bazează pe simbolul zimbrului, acest animal apărând sub forma de statui prin intersecţii, pe la benzinării, în faţa hotelului etc. Partea poloneză a pădurii este vizitată anual de cca 100.000-150.000 de turişti, pe când cea din Bielorusia este aproape nevizitată de străini… dar vin cca 60.000 de localnici. În măruntul sat Bialowieza, la hotelul de 4 stele, nişte “zimbrari postmoderni”, de câteva chintale bucata, tunşi scurt, stau pe marginea piscinei şi lupta cu berile Zubrowka (zimbru), privind tinerele sirene blonde făcând giumbuşlucuri prin apă. Din faţa hotelului plecăm cu şareta spre nord, către zona strict-protejată a pădurii. Accesul este permis doar cu ghid local, există şi poartă cu lacăt şi taxă de vizitare iar şareta este singurul vehicul, aşa că o vizită de 3 ore costă cca 50 euro de persoană, mare parte pentru ghid şi pentru birjar, şi simbolic 3 euro pentru parc. Dacă pui în calcul hotel şi mâncare, ajungi la peste 130 euro pe zi… cu cât “peste”… depinde de tine.

Ghidul perfect? Fata care ne este ghid vorbeşte corect engleza, are un comportament impecabil, interesată dar nu iscoditoare, încercând să afle ce ne interesează şi să prezinte aspectele pe care le consideră demne de a fi menţionate… despre Pădure. Zâmbitoare şi fără ifose, prezenţa ei creşte calitatea vizitei printre copacii vii sau trecuţi prin existenţă. Fata are studii superioare în ştiinţele naturii, zice că îi place să trăiască la Bialowieza, şi nu doreşte să plece la Londra cum a făcut sora ei. Probabil că un naturalist o poate înţelege.

Ca să ne facem o impresie despre dimensiunea arborilor din Bialowieza, este interesant să urmărim câteva din datele lor biometrice. Să vedem câteva conifere! Molidul (Picea abies) ajunge acum la 51 m înălţime şi circumferinţă de 361 cm, dar în literatura despre Bialowieza apar şi exemplare de 52-57 metri, având vârsta de cca 300 de ani; un exemplar cu circumferinţa trunchiului de 430 cm a căzut la pământ în urmă cu câţiva ani. Pinul (Pinus sylvestris) ajunge la 42-45 m înălţime şi circumferinţa a trunchiului de 380-400 cm, la vârsta de 350-400 de ani. În partea din Bielorusia a pădurii apar şi exemplare monumentale de brad (Abies alba).

Pădurea Bialowieza acoperă o suprafaţă de cca. 120.000-200.000 hectare (depinzând de limitele date de diverşi autori), mare parte a acesteia se află în Bielorusia (Republica Belarus)… circa două treimi; mult mai cunoscută este acea parte mai mică a pădurii care se află în Polonia, despărţită de partea mai consistentă printr-un gard cu sârmă-ghimpată ce stabileşte aici graniţa dintre UE şi (r)estul Lumii. În Polonia, Parcul Naţional Bialowieza are 10.517 hectare, acoperind doar 1/6 din aria pădurii Bialowieza aflate pe teritoriul polonez; doar 4.747 hectare sunt zonă strict protejată; există aici 5 institute de cercetare, dintre care unul se ocupă de mamifere.

În trecut, ecosistemul a fost afectat de vânătoare… măcel care prin anii 1860 a dus la eradicarea din zonă a urşilor, lupilor, râşilor… castorii au dispărut şi ei din cauza agresiunii umane, iar zimbrul a fost exterminat în 1919; în scurt timp zimbrii au fost reintroduşi, având aici cea mai emblematică populaţie sălbatică, simbol al unei reuşite în conservarea speciilor periclitate cu dispariţia… din cauza omului. Castorii au fost reintroduşi în 1955. Când nu au mai fost prigoniţi, lupii şi râşii au revenit şi ei în pădurea Bialowieza, din propriile lor puteri, ocupându-şi nişa naturală în acest sanctuar sălbatic. Totuşi, ursul încă lipseşte, şi în mod logic reintroducerea lui ar fi un pas necesar pentru a completa aspectul şi funcţionalitatea “ultimei păduri virgine a Europei”.

Masculii de zimbru ajung la 900 kg şi înălţime la greabăn de 1,8 metri. Ultimul zimbru sălbatic al acestei păduri, a fost executat în martie 1919. După zece ani specia a fost reintrodusă în Bialowieza, iar azi se află în zonă cca 400 de exemplare în partea din Polonia şi mai puţine dincolo de graniţă; deşi destul de consistentă numeric, populaţia de zimbri din Bialowieza are probleme produse de consangvinizare, ea rezultând dintr-un număr mic de animale care au fost disponibile în grădini zoologice, după ce toate exemplarele din natură au fost omorâte de braconieri-vânători. De fapt, doar 54 de zimbri mai existau în captivitate, nici unul în Polonia, iar statul polonez a cumpărat patru exemplare pentru a începe un program de repopulare în 1929 cu animale ţinute în captivitate pe 297 hectare, apoi eliberate în pădure în 1952. Acum prin pădure sau prin preajma ei, atât în aria protejată cât şi dincolo de limitele acesteia, inclusiv la marginea localităţilor, poţi vedea urme şi dejecţii de zimbru, sau poţi avea norocul să zăreşti un exemplar departe printre copaci; poţi vedea cum ei se adună iarna în locul unde sunt hrăniţi de rangeri; cel mai aproape îi poţi observa în zona unde sunt ţinute vreo 10 exemplare în captivitate.

Biodiversitatea din Bialowieza este reprezentată de peste 1.040 specii de plante vasculare (dintre care 26 specii de arbori şi 138 specii de arbuşti, şi putem aminti existenţa a 12 specii de orhidee) dar cca o treime dintre speciile de plante sunt alohtone…, apoi peste 260 de specii de muşchi, 375 specii de licheni, peste 3.000 de specii de ciuperci… Există peste 8.500 de specii de insecte; dintre lepidoptere, fluturii de zi (Hesperioidea, Papilionoidea) sunt reprezentaţi de 114 specii (Buszko et al., 1996). Se cunosc de aici 25 specii de peşti, 12 specii de amfibieni, 7 specii de reptile, 251 de specii de păsări dintre care aici cuibăresc 177 specii, 68 de specii de mamifere (printre care numeroase specii de chiroptere), etc. Dintre păsări merită amintite: barza neagră (Ciconia nigra), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus/ Tetrao tetrix), cocorul (Grus grus), ciuvica (Glaucidium passerinum), minuniţa (Aegolius funereus), huhurez bărbos (Strix nebulosa), buha mare (Bubo bubo), acvila ţipătoare mare (Aquila clanga), acvila mică (Hieraeetus pennatus), codalbul (Haliaetus albicilla) etc. Cuibăresc în pădure nouă specii de ciocănitori, inclusiv ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos) şi ciocănitoarea cu trei degete (Picoides tridactylus); o a zecea specie de ciocănitori vizitează pădurea dar cuibăreşte doar prin zone antropizate din apropiere. Dintre mamiferele importante pentru conservarea biodiversităţii, pe lângă speciile menţionate deja, mai trebuie amintite: specia de chiţcan Sorex caecutiens – având aici singura populaţie din Polonia, şoarecele săritor de pădure (Sicista betulina), elanul (Alces alces), etc.

Orice am face, revenim la arborii care ajung la dimensiunile colosale, având ocazia să îşi manifeste potenţialul lor biologic până la capăt. Teiul pucios (Tilia cordata) ajunge la 32 m înălţime şi circumferinţa de 572 cm, la un exemplar cu vârsta estimată la 250-300 de ani; literatura ştiinţifică menţionează că în zonă această specie poate atinge 42-43 m înălţime şi până la 600 cm circumferinţa trunchiului. Frasinul (Fraxinus excelsior) ajunge la înălţimea de 45-46 m şi circumferinţa de 513 cm. Plopul tremurător (Populus tremula) ajuge la 40 m, circumferinţa de 300 cm şi vârsta de 180 de ani. Ulmul de munte (Ulmus glabra) avea şi exemplare care ajungeau la 500 cm circumferinţă a trunchiului şi înălţime de 37 m, dar acum cel mai gros are 450 cm şi 33 m înălţime. Carpenul (Carpinus betulus) ajunge la 30 m şi circumferinţa de 300 cm. Paltinul de câmp (Acer platanoides) ajunge la 37 m înălţime şi circumferinţa de 380 cm. Arinul negru (Alnus glutinosa) ajunge la 40 m şi circumferinţă de peste 300 cm.

Bialowieza era cândva o zonă de vânătoare a regilor polonezi şi a ţarilor ruşi, primul act al protecţiei datând din 1538, când regele Sigismund I a decretat pedeapsa capitală pentru braconarea unui zimbru; în 1541 pădurea a fost declarată rezervaţie de vânătoare pentru zimbru. Devine rezervaţie naturală în 1921, Parc Naţional în 1932. După al doilea război mondial, zona a fost divizată între Polonia şi Bielorusia. UNESCO o include pe lista Rezervaţiilor Biosferei, partea poloneza în 1976 (10.502 hectare) iar partea bielorusă în 1993 (191.300 hectare). Sit al Patrimoniului Mondial din 1979 pentru Polonia şi 1992 transfrontalier, extins în 1999, având acum 92.669 hectare.

A existat aici un proiect coordonat de colegul şi prietenul nostru Mihály Végh, Bialowieza forest – ecological network pilot project, al ECNC, Natuurmonumenten, IUCN şi partenerii BirdLife din Polonia şi Bielorusia, împreună cu administraţiile celor două parcuri naţionale de o parte şi alta a graniţei… încercând crearea unui plan de management comun, în contextul dezvoltării Reţelei Ecologice Pan Europene (Pan European Ecological Network). Protecţia acestei ultime frânturi de pădure virgină europeană din zonă de şes are şi aspecte întunecate, reprezentate de agresiunea antropică/ silvică actuală în afara zonei strict-proteajte, semn al indiferenţei europene totale, a incapacităţii notorii… când vine vorba de a proteja realmente valorile natuale încă existente pe Continent.

© dr. Peter Lengyel 

SURSA plus numeroase alte poze pe blogul http://peterlengyel.wordpress.com