„Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Alţii însă ziceau că este Ilie, şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan, căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat în temniţă din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l de bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea, Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi, şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Şi intrând îndată cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el masă, n-a voit s-o întristeze. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat” (Marcu VI, 14-30)

 

Cultul sfinţilor în Biserica Ortodoxă precum şi în cea Romano-Catolică este unul ce cunoaşte o deosebită cinste din partea creştinilor. Nu există zi în care să nu fie trecut în calendar, măcar un nume de sfânt, ce a evidenţiat prin viaţa sa învăţătura adusă de către Mântuitorul Hristos. 

Dar, de o cinstire deosebită se bucură sfinţii „mai mari”, care au avut o importanţă deosebită în istoria mântuirii neamului omenesc. Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre aceştia şi este cinstit cu o evlavie deosebită, sărbătoarea de astăzi fiind una comună calendarului ortodox şi romano-catolic. El este modelul ascetului desăvârşit, legătura dintre Vechiul şi Noul Testament, „prietenul Mielului” şi cel mai mare dintre profeţi. Sfântul Ioan Botezătorul este foarte iubit în popor, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că foarte mulţi români poartă numele de Ioan. Însă, Biserica îl cinsteşte în mod deosebit înscriind în calendarul ei patru sărbători închinate Sfântului Ioan Botezătorul: 24 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan, 7 ianuarie - soborul Sfântului Ioan, 24 iunie - Naşterea Sfântului Ioan şi 29 august - Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Această ultimă sărbătoare din decursul unui an bisericesc, este una cu bază biblică (Matei XIV, 3-12 şi Marcu VI, 17-29) şi în acelaşi timp una din cele mai vechi, fiind amintită de Fericitul Augustin (sec. IV-V).

 

 

După cum vedem este o sărbătoare tristă ce aminteşte de sfârşitul vieţii pâmânteşti a Înaintemergătorului Domnului. Regele Irod, deşi îl admira pe Sfântul Ioan Botezătorul şi-l preţuia, totuşi, întrucât nu s-a înfrânat şi a făcut o făgăduinţă nesăbuită sub impulsul patimii desfrânării şi al beţiei, a ajuns ca să aleagă între onoarea cuvântului dat şi uciderea unui om drept. Şi a ales neinspirat cel puţin din punct de vedere moral. Un regret îl putem observa din cele spuse de regele Irod despre Mântuitorul Hristos şi consemnate şi de Sfântul Apostol Matei „Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el” (Matei XIV, 2). La Sfântul Evanghelistul Marcu de la care s-a făcut citire în cadrul Sfintei Liturghii, observăm nu numai un scop istoric, ci mai ales unul teologic: sfârşitul Proorocului şi Botezătorului Ioan este o prevestire a morţii Mântuitorului pentru că soarta lui Mesia nu poate fi diferită de cea a Înaintemergătorului Său precum şi ucenicii Domnului Hristos vor bea acelaşi pahar al martiriului. Relatarea începe cu informaţia că Irod l-a închis pe Ioan pentru că îl mustra – şi cu siguranţă influenţa şi poporul – pentru căsătoria cu Irodiada „femeia fratelui său, Filip”, o căsătorie interzisă de Vechiul Testament „De va lua cineva pe femeia fratelui său, urâciune este, că a descoperit goliciunea fratelui său” (Levitic XX, 21), deoarece soţul ei şi fratele lui Irod trăia încă. Istoricul Iosif Flavius spune că Irod se temea, după divorţul de soţia legală şi căsătoria sa ilegală, ca nu cumva Ioan, prin predica sa, să provoace vreo mişcare populară împotriva lui. Prilejul potrivit, ziua de naştere a regelui a fost unul nefast pentru Irod dar mai ales pentru Sfântul Ioan Botezătorul. Deşi se bucura de o urmă de ocrotire din partea regelui, el a murit din cauza propriei sale intransigenţe precum şi a zelului manifestat în apărarea poruncilor Legii şi din cauza unui jurământ făcut în cadrul unui ospăţ. Jurământul, după cum ştim, face parte în unele momente din viaţa noastră, ca antidot împotriva minciunii, a neîncrederii. Scopul său e unul ce vrea să combată păcatul, este un mijloc de reparaţie ce face posibilă viaţa în societate prin apelul, trimiterea către Dumnezeu.

 

 

Mărturii în acest sens avem în Vechiul Testament: „Dacă tu vei jura: „Viu este Domnul!”, în adevăr, în judecată şi în dreptate, neamurile se vor binecuvânta şi se vor lăuda în El” (Ieremia IV, 2). În Noul Testament Mântuitorul Hristos învăţa în felul următor legat de jurământ: „Să nu vă juraţi nicidecum, nici pe cer, nici pe pământ, nici pe capul tău, ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel-rău este” (Matei V, 34-37). Însă după cum lesne ne dăm seama păcatul a reuşit să perverteasă scopul jurământului şi în istorie vedem diferite cazuri: abuzul de jurământ – când îl chemăm pe Dumnezeu pentru orice; jurământul fals – când întărim o minciună prin invocarea numelui lui Dumnezeu; jurământul pentru înfăptuirea răului – ca şi cel făcut de iudei, ca să-l omoare pe Sfântul Apostol Pavel (Fapte XXIII, 12-14) şi ţinerea jurământului – când se acoperă prin aceasta un lucru rău. Acest ultim caz este arătat şi de sărbătoarea de astăzi. Regele Irod Antipa, fiul cel mic al regelui Irod cel Mare, s-a jurat fiicei Irodiadei, Salomeea, nepoata sa, „că-i va da orice va cere” gândindu-se doar la cele materiale şi eliminând posibilitatea de a-i cere lucruri împotriva legilor morale. Nu a fost destul că a păcătuit prin jurământul nechibzuit, ci a săvârşit o crimă, poruncind uciderea Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta Scriptură nu consemnează niciun cuvânt al Domnului Hristos după aflarea acestei veşti, ci reacţia a Mântuitorului a fost retragerea pentru o scurtă perioadă în pustie.

 

 

Ultimele cuvinte prin care a fost descris de Cel pe Care omenirea l-a aşteptat au fost: „Acela era făclia care arde şi luminează” (Ioan V, 35). O recunoaştere a ceea ce a fost, înger, apostol şi mucenic. Înger pentru că a fost vestitorul celor de sus şi prin viaţa sa severă faţă de cele pământeşti. Apostol pentru că a învăţat pe oameni şi l-a arătat lumii pe Domnul Hristos prin cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan I, 29) şi martir prin moartea sa.

 

 

Ce avem de învăţat de la Sfântul Ioan Botezătorul este intransigenţa sa faţă de păcat, alegerea şi urmarea drumului către Mântuitorul Hristos fără a face unele compromisuri de orice natură. Un iudeu învăţat din Polonia secolului XVIII spunea în felul următor „Uşor îi este omului a renunţa la cele esenţiale ale vieţii, dar nu la micile ei dulceţi. De acestea, măcar în cantităţi infime, are neapărată nevoie”. Sfântul Ioan Botezătorul a renunţat la toate cu uşurinţă, şi la cele esenţiale din punct de vedere material şi la micile plăceri. În mod antitetic regele Irod nu a fost capabil să aleagă esenţialul în defavoarea unui jurământ ce acoperă răul. Este o lecţie a alegerii ce ne o oferă Sfânta Biserică în această zi de post în care îl sărbătorim pe cel mai mare dintre prooroci.